…. și totuși

    după câteva ezitări (m-am) hotărît să deschid blogul intr-un an care nu știu cum va fi, un an în care și/sau de la care nu îmi doresc altceva decît sănatate și limpezimea gîndului, a minții, iar dacă va fi să fie un dram de Bine în plus, recunoștința va fi rostită și -atît cît se va putea- exprimată tacit;

 nu știu nici cum va arăta blogul meu pentru că nu știu cum și cît voi reuși să scriu/ să tastez; mi-ar plăcea, desigur, să am și să simt acea dorință și nevoie din anii de început, cînd învățam bloggeritul cu o plăcere și o conștinciozitate pe care care le credeam cel puțin uitate, dar nici eu, nici ceea ce este în jurul meu nu mai suntem cum eram atunci și este firesc, dar nu și mai bine: eu nu mai sunt atât de senină și de încrezătoare, lumea , planeta asta cu viața ce o animă, totul și toate s-au schimbat si nu neapărat peste ani, ci mai degrabă aproape peste noapte, în câteva luni, zile , ore, clipe

 nu am ales o ‘temă’ pe blogul meu pentru anul acesta, nu știu când, cât și cum voi apărea, dar cu siguranță nu voi putea să mă desprind sau să mă depărtez de unele dintre obsesiile și preocupările mele mai vechi; la fel de bine știu că se va simți mai mult sau mai puțin felul în care întîmplările, evenimentele pe care le voi percepe, fie că vreau eu sau nu, mă vor … „atinge” (sîc!)

 

  și pentru că nu am ales cea mai bună zi de „ieșire” pe blog, adică în lume, cum s-ar zice, cred că mai bine ar fi sa las harul celor doi mari artişti să afle răspunsuri la (im)posibile întrebări

 

 

de când

de ce mă întrebi de cînd nu te mai iubesc?

întreabă-mă de cînd te iubesc

vase by Jennifer McCurdy 1                                                         vase by Jennifer McCurdy

perché mi chiedi quando non ti amo più?
chiedimi quanto tempo ti amo

[ sunt vremuri în care cei din jur frămîntă și se frămîntă, sunt prea multe 

chibrituri ascunse în prea multe mîini ascunse, astfel încît cred și sper că nu vom sări prea curînd cu toții în aer, iar tu vei putea să citești aiurelile de aici, dacă voi mai scrie…

m-a lovit sentimentalismul?? – Noiembrie bate la ușă, nu știi ori nu mai vrei să simți ]

un alt început, totuși

🙂

….. și totuși…. nu am ratat ”apariția” pe blog în ultimele zile ale primei luni din acest an… totuși…ce aș fi ratat, de fapt, ce aș fi pierdut? mă întreb dacă timpul conjugării este cel potrivit pentru o stare care, în afara blogului, s-a prelungit mai mult sau mai puțin cu voia mea; cînd nu pot să-mi controlez și să-mi stăpînesc stările (unele tot mai dependente de altele) ce rost mai are să pomenesc despre ratări? și după ce am pierdut, cu un refuz politicos, spectacolul unor artificii și convenționalul urărilor printre sărutări și licori de tot felul, liniștea dorită nu a izbutit să amîne mai mult de două zile amestecul de speranțe ale unui (nou) început cu grijile și nemulțumirile concrete, alături de toate cele rămase neterminate dintr-un an trecut, deja, din teancul de pe măsuță, din fișierele virtuale sau din dosarele și caietele reale dintre care prea puține au reușit să își schimbe locul; nu a fost nici bucuria unui cîntec nou, neauzit de mine pînă acum, nu a fost binefăcătoarea respirare a unui poem încă necitit, însă revederea unor filme mai vechi și atît de greu de găsit, a mai calmat ceva din neliniștile aflate din sursele de știri rămase credibile, dar și din disperarea unor breaking news-uri care trimit problemele grave la periferia ridicolului; sincer, fără vreun motiv anume, acum, la sfîrșit de ianuarie, am eșuat într-o încercare pe care mai demult o evitam – aceea de a prelungi un somn mai lung

image1

iată-mă trezită și cu simțurile treze, dezmorțite bine de tot, cu problemele mele care mi-au rămas fidele, trecînd alături de mine dintr-un an într-altul, privind de la înălțimea unui început peste zarea, încă încețoșată, la zbuciumul unei lumi bulversaNte și îmi spun că va fi un an interesant, totul este ca sateliții să funcționeze, conexiunile să fie bune, cerneala din stiloul clasic, tusul din pixuri și din cartuș să fie în cantități suficente, căci fiecare zi, fiecare oră, fiecare clipă, fiecare întîmplare putînd să fie … o poveste

și așa, ca pentru început ( deși începuturile mele se aseamănă cam prea mult între ele), încerc să mă desprind de neajunsurile cotidiene, de aspectele tot mai perfide sub care lumea se lasă prea ușor acaparată sau copleșită de rău, mă rotesc odată cu Pămîntul, căutînd ceva, un punct de reazem cît voi mai rezista pe acest colț de spațiu de refugiu, cam întunecat (punctul acela -sentință al lui Arhimede, pentru mine a rămas în caietele vechi…) și dintr-o dată vreau să fiu la mare

magig....

dar locul este deja ocupat, o siluetă înaltă la marginea plajei, profilată pe întinderea valurilor într-o lumină greu de intuit pentru mine dacă este răsărit sau apus, este de o frumusețe care trimite gîndul la dunele deșertului; dar oare nu spuneau grecii că frumusețea este aspră? și mă întreb cum arată insula Thassos iarna

la mine și începuturile sunt ca niște ratări

dar altfel cum aș fi putut să nu pierd ocazia de a mulțumi celor care au trecut (și vor mai trece, poate) în lipsa-mi, pe aici?

cît ești de frumoasă!

maargareta

te-am așteptat, iar acum îți spun Bine ai venit!

te aștept în fiecare an și îmi redescopăr de fiecare dată copilăria;

știi? eu am multe copilării, le am pe toate, de fapt, cuprinse într-una singură, veselă,  jucăușă, neastîmpărată și adevărată; restul etapelor sau al vîrstelor nu mai contează;

tu esti aceeași pe care o vedeam, o admiram și cu care mă înfrumusețam și în grădina mare, cu nimășel, de lîngă Borsec și în parcurile sau pe cărăruile de sub Tâmpa și în poienița de lîngă izvor, cu apă limpede și rece, care, spre mirarea multora, ținea mereu proaspăt sufletul  meu și al celor din micul orășel cu negru de fum, Copșa-Mică

și ca și atunci, îmi împletesc codițele cu tine, te pun la  butoniere, te împrăștii pe fustă, te așez pe catarama de la pantofii de lac ori te leg la de șiretul tenișilor,

ești inelul cu care mă logodesc în fiecare an cu PRIMĂVARA

aș vrea – acum, poate mai tare, mai mult decît altădată- ca lumea mea mică, dar și lumea cea mare și zgomotoasă din jurul meu  să împrumute ori chiar să ia pentru totdeauna, lumina di miezul tău și seninătatea din petalele tale

 

BINE AI REVENIT!

Ană, tu auzi și altceva ?

la tine pe blog se cam aude dara,dara bostannara

…. da, știu și aud și nu-mi place

dar ce pot ace cînd mie îmi merge totul pe video-invers, iar în juru-mi , mai aproape sau mai departe, totul este pe dos

în iarnă am pierdut –fără să mă simt gripată – un folder întreg de  și cu filme

Unul dintre ele m-a obsedat, din mai multe motive, săptămîni la rînd  (mi l-a recomandat un prieten nițel cam sofisticat din blogolumea blogoserei – mulțumesc, Dragoș!)

azi (adică ieri) am reușit să-l recuperez

cum? adică ce? –You, the living

da, așa se numește filmul lui  Roy Andersson, du Levande 2007)

iar acolo se aude asta :

Am auzit de

un oraș ceresc

Deasupra  ținuturilor pãmântești

și acoperite cu cea țã

 

Cu plaje și nisipuri binecuvântate

de soare

 

și într-o zi, da într-o zi,

voi fi acolo!

Aleluia! Trebuie sã cânt rãspicat!

Aleluia! Eu merg în acel oraș.

 

Dacã pașii mei vor îmbãtrâni

și vor obosi

 

Voi mãri pasul cãtre ceruri,

și cãtre casã în același timp

Am auzit de un tãrâm fãrã lacrimi

 

Fãrã mâhnire, fãrã sãrãcie,

fãrã conflicte

Unde boala și durerea nu abundã

și într-o zi, da într-o zi,

voi fi acolo!

Doamne, te rog Doamne, iartã-i.

 

Iartã-i…

Iartã-i pe cei

care se gândesc doar la

Iartã-i pe cei

ce sunt lacomi și zgârci ți.

 

și pe cei care amãgesc și înșalã

sau se îmbogã țesc

plãtind salarii mizerabile.

Domne Sfinte, iartã-i.

Iartã-i.

 

și Doamne, iartã-i pe cei care

umilesc și pângãresc.

 

Iartã-i pe cei care tortureazã

și omoarã.

 

Iartã-i pe cei care bombardeazã

și distrug orașe și sate.

Iartã-i pe cei care nu sunt onești,

pe cei care mint și sunt prefãcu ți.

Iartã guvernele care ascund

adevãrul de oameni.

 

Doamne Sfinte, iartã-i.

 

Iartã-i pe cei fãrã inimã,

nemiloși, și plini de prejudecã ți.

 

Doamne Sfinte, iartã-i

 

 

Iartã instan țele care dau verdicte care

sunt prea aspre și condamnã inocen ții.

 

– Anna…

Trebuie sã terminãm și sã închidem.

 

Iartã ziarele și canalele TV

care induc în eroare.

 

Care distrag aten ția

de la ce este important.

Doamne Sfinte, iartã-i.

 

Ajunge, Anna.

Trebuie sã închidem și sã încuiem.

 

Doamne Sfinte, iartã-i.

Iartã-i.

 

Am avut un vis noaptea trecutã.