universurile unui Cărturar

Este carturarul, profesorul, omul prin care eu am descoperit în adolescenta timpurie universul Său și mai apoi, universul altora; de la Domnia Sa am înțeles că timpul trăit și mărturisit înseamnă timpul propriei înțelegeri și cunoasteri ; intr_o după amiaza, răsfoind într-o stație de autobuz Sfidarea Retoricii ,

cumpărată cu câteva minute mai devreme, m-a tulburat binefăcător o încântătoare reformulare a legii lui Lavoisiere, pe care mi-as dori – o valabila și astazi; cândva, prezentând un talentat și orgolios poet, Profesorul Eugen Simion spunea că nu e grav sa îți dorești să fii cel
mai, mare, ci este periculos sa vrei să fii unicul;
doua dintre cărțile Autorului la care ma reîntorc mereu stau lángă sau alături de Internaționala Prof Ion Ianoși pe noptiera de la capatataiul patului; vor trece si zilele din spital și îl voi regăsi cu bucurie pe Mercutio
La Mulți Ani cu sănătate, Domnule Profesor, Eugen Simion!!!

m-a tulburat binefăcător o a legii lui Lavoisiere, pe care mi-as dori – o valabila și astazi; cândva, prezentând un talentat și orgolios poet, Profesorul Eugen Simion spunea că nu e grav sa îți dorești să fii cel
mai, mare, ci este periculos sa vrei să fii unicul;
doua dintre cărțile Autorului la care ma reîntorc mereu stau langă sau alături de Internaționala Prof Ion Ianoși pe- noptiera de la capataiul patului5; vor trece si zilele din spital și îl voi regăsi cu bucurie pe Mercutio
La Mulți Ani cu sănătate, Domnule Profesor, Eugen Simion!!!

incercare de re-alunecare inspre … normal

astăzi, printr-un ‘concurs de împrejurări’, (parcă așa se spune….), mi-am reamintit că in urmă cu cîțiva ani, am scris cam așa –- și acum rămân de o crudă actualitate!…

le-am urcat, rugîndu-mă

le-am coborît, căutîndu-mă

le-am mîngîiat, rănindu-mă

le-am cunoscut, intersectîndu-mă

le privesc dintr-o a l u n e c a r e

într-o altă geometrie

(august 2012)

iar acum, ANĂ, revino la scrisul normal și detșează-te de prolemele personale, tocmai ca să le poți depăși

…. și totuși

    după câteva ezitări (m-am) hotărît să deschid blogul intr-un an care nu știu cum va fi, un an în care și/sau de la care nu îmi doresc altceva decît sănatate și limpezimea gîndului, a minții, iar dacă va fi să fie un dram de Bine în plus, recunoștința va fi rostită și -atît cît se va putea- exprimată tacit;

 nu știu nici cum va arăta blogul meu pentru că nu știu cum și cît voi reuși să scriu/ să tastez; mi-ar plăcea, desigur, să am și să simt acea dorință și nevoie din anii de început, cînd învățam bloggeritul cu o plăcere și o conștinciozitate pe care care le credeam cel puțin uitate, dar nici eu, nici ceea ce este în jurul meu nu mai suntem cum eram atunci și este firesc, dar nu și mai bine: eu nu mai sunt atât de senină și de încrezătoare, lumea , planeta asta cu viața ce o animă, totul și toate s-au schimbat si nu neapărat peste ani, ci mai degrabă aproape peste noapte, în câteva luni, zile , ore, clipe

 nu am ales o ‘temă’ pe blogul meu pentru anul acesta, nu știu când, cât și cum voi apărea, dar cu siguranță nu voi putea să mă desprind sau să mă depărtez de unele dintre obsesiile și preocupările mele mai vechi; la fel de bine știu că se va simți mai mult sau mai puțin felul în care întîmplările, evenimentele pe care le voi percepe, fie că vreau eu sau nu, mă vor … „atinge” (sîc!)

 

  și pentru că nu am ales cea mai bună zi de „ieșire” pe blog, adică în lume, cum s-ar zice, cred că mai bine ar fi sa las harul celor doi mari artişti să afle răspunsuri la (im)posibile întrebări

 

 

o plecare-alungare pe pustii

 

In copilărie auzeam adesea expresia „ducă-se pe pustii” și çum nu prea îmi plăcea cum suna, nu am încercat să o ințeleg prea bine;
am inteles-o in acest an care părea și chiar se arăta la inceput frumos, iar eu credeam că va fi special, avea în el cuprinsă de două ori cifra mea preferată;
nu a fost special, sau a fost in felul său de a pacali, de a înșela, de a dezamăgi;
a fost mult mai urât si făcut mult mai mult rău: a lovit, a rănit, a ucis, ne-a schimbat viețile si felul de a fi, fără să ne întrebe ceva, s-a strecurat perfid printre noi și ne-a făcut captivii săi în cel mai cumplit și mai umilitor mod cu putință, încercând să ne despartă între noi și să ne urâțească chipurile, iar uneori și pe alocuri a și reușit… dar numai câteodată…
mai sunt câteva ore și va pleca, în sfârșit, chiar dacă are satisfacția că urmele lăsate îl vor face omniprezent;
acum stiu de ce îmi vine să strig, dar nu pot decît să spun cu glasul și cu sufletul sleit: „ducă-se pe pustii”

 


dar intr-un pustiu dintr-o altă galaxie, deși nici acolo nu îi este locul!

scriam prin luna ianuarie că m-a găsit cu Neființa lui Samuel Beckett, dar cum eu simt neantul destul de aproape, nu are rost să caut, din superstiție, (alt)ceva mai potrivit;
încrederea mea în javra asta de VIAȚĂ rămâne suficient de puternică încât să Vă doresc Vouă, tuturor prietenilor din acest colț de Blogosferă și de blogolume, așa cum o numește Flavius, așadar, Vă doresc din tot sufletul

multă Sănătate și La Mulți Ani 🤗

 

I wish you with all my heart

good health and a happy new year ❣️🤗🤗

o rație cît un univers

   într-un Decembrie ca acesta, în care este atâta tristețe, boală și  moarte în jurul meu, eu mă încăpățânez să cred că  anumite înscripții din acel Decembrie nu ar fi trebuit să fie şterse vreodată

sursa – captura ecran din fimul documentar „De Crăciun ne-am luat rația de libertate „

    porția din acele zile și nopți a fost (tot mai) mare, cât o farfurie, cât  un platou, cât un continent, cât o planetă, cât un univers;

atunci și de atunci, am înțeles-o și am prețuit-o după putința și priceperea fiecăruia

    [OARE?!!??!?!?]