șiragul de mărgele

Greta mergea grăbită spre banca unde mama ei lăsase cartea alături și își bucura privirea cu soarele blînd și culorile toamnei răsfirate peste tot. Fetița puse pe geanta mamei castanele din mînuțe, iar apoi își goli buzunarele.

– Uite, mama, am găsit pe jos castane. Mă ajuți?castane

– La ce să te ajut? Sigur, cu mare drag, dar cum îmi spui cum, scumpa mea.

– Am adunat castane, vezi?

– Da, zîmbi mama; ce vrei să faci sau să facem cu ele?

– Mărgele, tu ai o brățară din castane, tata are una la cheile de la mașină, dar eu vreau mărgele.

– Bine, facem împreună mărgele, dar cred că vor fi puțin cam grele pentru tine.

Peste cîteva minute Greta se întoarse la tobogan și la celelalte jucării și era convinsă că toți cei care o priveau îi admirau măgelele.

Cînd se apropie ora plecării spre casă, mama o strigă ușor și la sosirea fetiței o privi mirată și o întrebă zîmbind:

– Ce s-a întîmplat? S-au rupt mărgelele și s-au împrăștiat castanele?

– Nu, mama. Am întîlnit un alt copil care părea supărat, l-am întrebat de ce nu vrea să se joace și mi-a spus că îi e foame. V-am văzut pe tine și pe tata că mîncați castane de pe care luați coaja și i-am dat lui mărgelele. Poate că îi plac și îi trece foamea. Tu ce crezi, mama?

– Da, cred că îi plac, deși…

– Ce vei să spui?

– Așa, prinse în mărgele erau prea tari, ar fi trebuit să fie coapte.

– Bunica face piure de castane, mama, adunăm altele, le coacem, aducem și piure de acasă și i le dau pentru că vreau să se joace și el cu noi. E bine, mama?

-Este foarte bine, fetița mea bună.

Mulțumită, Greta mergea cu doi pași înainte, căutînd cu privirea castane mari și frumoase.

 

[Greta, nu te-am uitat, doar că am o peioadă mai grea, care va trece🙂 ]

ar fi putut să fie un ‘regal’

(impresiile sunt aceleași și la o săptămînă după… eveniment)

ar fi putut să fie un ‘regal’ al filmului rus, dar din motive diverse, multe sau puține, nu a fost: timpul scurt? – au fost, totuși trei, zile de Festival, iar invitatul de onoare era anunțat filmul rus; este greu să faci o selecție dintre filmele oricărei cinematografii, iar între producțiile Mosfilm, cred că este aproape imposibil de realizat un fel de listă ce să nu nedreptățească, prin lipsă, din diferite motive, multe filme mari, indiferent după criteriu s-ar ”întocmi”, însă eu cred că dacă vrei să atragi publicul tînăr către/ spre o cultură față de care prejudecățile sunt întreținute zilnic, ori le prezinți realizări mai recente, cu probleme apropiate de cele ale generațiilor mai tinere, ori asiguri o ”inițiere” pentru înțelegerea unor teme/ subiecte/ situații atinse de harul celor care le-au lăsat aura capodoperei; orele de difuzare ale filmelor, probabil că țin de … organizare

mosfilm_logo_old

dintre cele opt filme prezent/at/e la MECEFF 2016, eu am reușit să văd doar trei, de fapt, să le revăd

primul film de lung-metaj al lui Andrei Tarkovski, Copilăria lui Ivan, l-am revăzut la o distanță de ani în care se poate cuprinde, așa cum se spune, o viață; cum siguranță nu numai timpul, vîrsta la care l-am revăzut acum, ci mai ales lecturile cărților scrise de el și cele scrise despre el, m-au ”ajutat” să disting, să observ mai bine în povestea unei copilării mutilate de război (doar cei care i-au simțit ghimpii în sufletul niciodată vindecat si -poate- cei care au rămas marcați de rănile ascunse celor apropiați- pot înțelege sfîșierea pe care filmul o strigă tăcut între secvențele de la început și cele din final) contrastul dintre realitatea întunecată a războiului și seninătatea, limpezimea și bucuria jocului copilăriei din visul care duce spre acel tărîm unde ajung doar cei care nu se tem în viața asta de nimic, tocmai pentru că ei au credință, speranță și iubire, cum inspirat este titlul cărții lui Costion Nicolescu; chiar dacă ar fi rulat la ore mai rezonabile cu programul meu, celelalte două filme ale sale tot le-aș fi ”amînat”, pentru că la întîlnirea cu filmele sale (era să tastez ‘sculpturi’…) este nevoie de o stare anume, una specială, nici prea-prea, nici foarte-foarte, așa ceva se simte după…

preferatul meu dintre filmele lui Grigori Ciuhrai este și va rămîne Al 41-lea, dar am revăzut cu emoția de fiecare dată drumul lui Alioșa spre casă, în permisia de trei zile care vor fi numai tei minute, minunînd-mă și acum de mesteșugul prim-planurilor și de toată iscusința imaginilor, întrebîndu-mă în cîte filme rusești și nu numai, se regăsesc, într-un fel sau altul, alergarea mamei prin lanul de porumb sau graba printre linii si trenuri în plin război după cîțiva stropi de apă și scriu aici ceea ce am spus cînd am văzut pe la începutul anilor 2000 la un post tv, această tulburătoare Baladă a soldatului într-un ciclu intitulat ”filme cae au speriat Estul” : ‘sunt filme care au speriat Vestul, pentru care nu gasea/u destule premii, noi, cei din Estul cenușiu, știam ce și cum suntem, stiam ce și cum anume putem face’

poate că în fiecare vară zboară cocorii deasupra Moscovei, ca în filmul lui Mikhail Kalatozishvili/ Kalatozov, căutînd bucuria din ultimele zile dinaintea războiului , cînd zîmbetul Veronicăi și al lui Boris aveau să se regăsească în cea mai impresionantă nuntă surprinsă de camera de filmat, atunci cînd cel care nu are nimic, doar că l-a atins glonțul tece într-o lume mai liniștită, împreună cu visul pe care nici chiar moartea nu i-l mai poate lua; poate că vor vedea cocorii și privirea împietrită a Veronicăi, acea privire rece care ucide și dușmanul nevăzut cae i-a omorît părinții și i-a distrus casa, acea privire cu care ar vrea să se ucidă singură atunci cînd face neiertatul compromis; și nu știu dacă în zborul înalt al cocorilor se va regăsi ceva din sublimul gestului cu care florile, aduse pentru omul iubit care nu se va mai întoarce de pe front, sunt dăruite cu durere și cu recunoștință celor mai norocoși – recunosc: m-a urmărit de cîteva ori în viață această imagine

și am așteptat cu nerăbdare să văd expoziția de afișe

ce am găsit, se vede mai jos –NU  am avut timp să ”prelucrez” imaginile de pe mobil 

Jpeg

Jpeg

și chiar nu mai chinui tastatura

 

Jpeg

Jpeg

(au mai fost cîteva semne de întrebare pentru mine, ca să nu folosesc alt/e cuvint/e, spre exemplu prezența unui pretins écrivain G Cartianu chiar și la Festivitatea de premiere , pe podium, primind el, ca intermediar, Marele Premiu, precum și numărul redus de spectatori; să rămînem optimiști și dacă vom mai fi prin Mediaș, sperăm într-o viitoare ediție 2017, cu surprize frumoase)

MECEFF 2016 – ce fel de ediție?

și a fost ediția a șasea a Festivalulului MECEFF

scriam în altă parte, pe contul meu de FB, că a fost o ediție cu un start ratat; impresia mea rămîne aceeași și la cîteva zile după încheierea evenimentului, acum, cînd am cîteva clipe pentru a veni pe propriu-mi blog

în fiecare an au fost proiecții ale unor filme, unele aflate în competiție, cu cîteva ore înainte de deschiderea oficială, din Piața Primăriei; așa s-a întîmlat și anul acesta

nu știu cîți spectatori, cinefili sau nu, au fost în Sala Traube cînd au rulat, unul după altul, trei dintre filmele care își disputau unul dintre premii sau chiar marele premiu – Koza din Slovacia-Republica Cehă, regia Ivan Ostrochovský, urmat de FRAŢII ŞARPE -Republica Cehă, regia Jan Prušinovský și filmul lui László Nemes (Ungaria), care avea deja un Oscar și un glob de Aur, pentru cel mai bun film străin, Fiul lui Saul

personal, eu am ajuns la Sala Traube după cîteva minute de la începerea filmului lui Tarkovski, Copilăria lui Ivan, film care ”a precedat” discuția (ar fi prea mult să scriu așa cum era trecut în program Colocviu: Sărbătoarea cinematografiei ruse) . Cu toată jovialitatea și gentilețea Doamnei Natalia Mujennikova, director la Centrul Rus pentru Cultură şi Ştiinţă din Bucureşti și cu generozitatea cu care ne-a împărtășit experiența sau, mai degrabă, impresiile trăite personal în lumea filmului de la Moscova, de către Doamna Ruxandra Cernat, preşedinteAsociaţia Artiva, eu nu cred că o temă sau un subiect de discuție cum este filmul rus(esc) poate fi ”expediat” în 30 de minute

la festivitatea de deschidere din Piața Primăriei am ajuns spre finalul prezăntărilor de rigoare a invitaților și a organizatorilor, cu cîteva clipe înainte de începerea filmului documentar, realizat de Radu Gabrea – Împărăteasa roşie – Viaţa şi aventurile Anei Pauker , un film bine făcut, dar din care nu am aflat date noi despre un personaj mai mult decît controversat, față de ceea ce știam din mărturiile auzite sau citite ale celor cu care s-a realizat filmul (istorici și politologi)

la sfîrșitul primei zile am rămas cu regretulcă nu am reușit să văd un fil rus, regizat de Serghei Popov în anul 2015, Drumul spre Berlin, singurul film mai recent din țaa invitată (prohramat la o oră tîrzie, în paralel cu proiecția din Piață….)

cea de-a doua zi de/ din Festival am ratat-o eu, din cauza programului meu, care, since, cu puțină străduință ar fi putut fi modificat penteu a revedea filmul lui Mircea Săucan, Suta de lei

dintre filmele aflate în competiție am reușit să văd doar coproductția slovenă-italiană, Copacul, regizat de 

Sonja Prosnec, un film care mie mi s-a părut deosebit de interesant și pe drept recompensat cu premiul pentru imagine

palmaesul MECEFF, edi ția 2016, se cunoaște, iar marele cîștigător, era, oarecum, previzibil, Son of Saul, iar argumentele, motivația juriului de la Mediaș sunt atît de frumoasă, de convingătoare și de incitantă pentru cei care vor să vadă sau să revadă un film bun

trofeu-meceff

despre cea de-a treia zi a Festivalului, care ar fi pututu fi un regal al filmului rus, în ‘postarea’ viitoare

 

 

[înainte de a apăsa butonul ”postează” am deschis să aud știrile zilei și chiar fără să vreau mi-am amintit că în timp ce Doamna Natalia Mujennikova spunea că în anii ’30 se recomanda și se simțea nevoia unor filme cu o atmosferă veselă, eu, aproape inexplicabil, m-am gîndit la primul volum al romanului scris de A Rîbakov, Copiii din Arbat]

 

și vor fi zile cu povești minunate

este cît se poate de firesc ca la începutul lunii Septembrie MECEFF 7+1 să aducă în orașul de pe Malurile Târnavei Mari filme intersante și incitante

timpul scurt, concentrarea, condensarea filmelor pe secțiuni, în tot mai puține locații, fac tot mai greu de ales (și) de vizonat cît mai multe filme

în acest an țara invitată este Rusia, musafirul de onoare va fi filmul rusesc, poate că nu întîmplător organizatorii și-au amintit de această școală de film care a fost și rămîne deopotrivă crucișător și călăuză, nu doar pentru un cuib restrîns de nobili, ci pentru toți cei care rîd, suferă, iubesc, cîntă și dansează în minunata lume a filmului, anul 2016 fiind anul cinematografiei în Rusia

nu știu cîte filme din celelalte secțiuni voi reuși să văd, dar știu sigur că voi încerca să nu pierd Colocviul sau Colocviile cu tema Sărbătoarea cinematografiei ruse

și voi merge să văd expoziția ‘Istoria Mosfilm în afişe de film’

cu siguranță vor fi multe surprize, voi încerca, dacă îmi va fi permis, să păstrez în era digitală afișe și imagini din perioada hîrtiiiei ”cartonate” și a peliculei de celuloid de 16 mm

am multe titluri în minte, dar în clipele în care tastez, am alături un afiș, dar eu vreau să il văd pe cel în limba rusă, iar celălalt afiș, adus de către un prieten chiar de la Moscova, îmi amintește că afișul realizat la noi, în anul în care filmul respectiv a rulat în cinematografele românești, afiș aflat acum într-una din lăzile din podul blocului, mi se părea mai inspirat…

siberiade

 

iarta-ma

 

 

(cele două filme nu figuează în selecția MECEFF; dar despe acestea și -probabil- despre altele, puțin mai tîrziu, peste cîteva zile)

 

 

 

se poate închipui/ imagina o lume fără poveștile din filme? eu nu pot

 

 

despre povestit și povești

from   writer corner -  Уголок писателей

(from writer corner – Уголок писателей)

în zilele în care au trecut fără să citesc și cu atît mai puțin să ”scriu” povești, fără să încerc să îmi dau seama dacă ceea ce se întîmpla în jurul meu, ceea ce mi se întîmpla mie ori ceea ce simțeam era sau nu era poveste, din tot iureșul din care eu însămi nu am reușit să mă smulg, s-a desprins, deasupra a tot și a toate (deasupra tuturor, adică), o zicere – să-i spun ”ficțiune”?

Nu eram ironic, eram patetic, toţi prietenii îmi urlau că sunt prea patetic cu ea, idilic şi orb. „Fă ce vrei”, îmi declara, ”mă duc să citesc o carte… Cum, nu te interesează ce citesc? Ai discutat cu mine vreo carte? Crezi că n-am depăşit Ion Creangă? ” (îi şopteam: ”Creangă nu e depăşit, la el se rămâne, draga mea, dar cîţi ajung la el?”).

                Viața ficțiunii după o revoluție – Radu Cosașu

iar atunci cînd (m-)am aflat într-o clipă mai calmă, mi-am dat seama că este bine și chiar recomandabil să mă reîntorc la cei care au harul și darul de a spune povești

oare mai are importanță modul în care citim povești? este bine că se scriu și că încă mai avem acea nevoie de a (le) citi                                                                                                                                                                      

from Family History Library Digitization Project

from Family History Library Digitization Project

                                                                                               

o zi din istorie -23 August 1944

Proclamaţia Regelui Mihai I către ţară

Români,

În ceasul cel mai greu al istoriei noastre am socotit, în deplină înţelegere cu poporul meu, că nu este decât o singură cale, pentru salvarea ţării de la o catastrofă totală: ieşirea noastră din alianţa cu puterile Axei şi imediata încetare a războiului cu Naţiunile Unite.

Români,

Un nou guvern de uniune naţională a fost însărcinat să aducă la îndeplinire voinţa hotărâtă a ţării de a încheia pacea cu Naţiunile Unite. România a acceptat armistiţiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii. Din acest moment încetează lupta şi orice act de ostilitate împotriva armatei sovietice, precum şi starea de război cu Marea Britanie şi Statele Unite. Primiţi pe soldaţii acestor armate cu încredere. Naţiunile ne-au garantat independenţa ţării şi neamestecul în treburile noastre interne. Ele au recunoscut nedreptatea dictatului de la Viena, prin care Transilvania ne-a fost răpită.

Români,

Poporul nostru înţelege să fie stăpân pe soarta sa. Oricine s-ar împotrivi hotărârii noastre libere luate şi care nu atinge drepturile nimănui este un duşman al neamului nostru. Ordon armatei şi chem poporul să lupte prin orice mijloace şi cu orice sacrificii împotriva lui. Toţi cetăţenii să se strângă în jurul tronului şi al guvernului pentru salvarea Patriei. Cel care nu va da ascultare guvernului se opune voinţei poporului şi este un trădător de ţară.

Români,

Dictatura a luat sfârşit şi cu ea încetează toate asupririle. Noul guvern înseamnă începutul unei ere noi în care drepturile şi libertăţile tuturor cetăţenilor ţării sunt garantate şi vor fi respectate. Alături de armatele Aliate şi cu ajutorul lor, mobilizând toate forţele naţiunii, vom trece hotarele impuse prin dictatul nedrept de la Viena, pentru a elibera pământul Transilvaniei noastre de sub ocupaţia străină.

Români,

De curajul cu care ne vom apăra cu armele în mână independenţa împotriva oricărui atentat la dreptul nostru de a ne hotărî singuri soarta depinde viitorul ţării noastre. Cu deplină încredere în viitorul neamului românesc, să păşim hotărâţi pe drumul înfăptuirii României de mâine, a unei Românii libere, puternice şi fericite.

militarii români au fost în linia întîi și la Stalingrad și la Budapesta și în munții Tatra, dar nu li s-a permis și nici nu li s-a cerut să se apropie de Berlin…

sunt republican convins, dar nu pot să fiu de acord că Regele Mihai I este vinovat de toate relele aduse de un sistem care abandonase de mult, de la începuturile sale, de la valorile și principiile pe care le proclamau; din cîte știu, nici un reprezentant al statului român nu a fost prezent la Conferința de la Yalta, din februarie 1945