pentru că acum doare

(nu puteam să o las pe FaceBook)

Elegie
a Marianei Marin
mă grăbesc înspre moarte fără un înţeles anume
fără rochie de mireasă fără zestrea de aur
fără mine. mă grăbesc senină şi amară
de-a latul patriei. parcă ar fi fost mîine.
–––––––––
am citit-o pentru prima dată în anii cînd cunoscusem, deja, una dintre măștile morții (sau, poate una dintre fețele sale neascunse), începusem să îmi ”asum” vina pentru greșelile mele și pentru ale altora, dar prețul îl resimt cu adevărat și il plătesc înzecit abia acum, în ultimul timp; zilele acestea mi-am amintit-o chiar și în clipele cînd concentrarea ar fi trebuit să fie mai bună, nu neapărat ”maximă”, repetam versurile și echilibrul interior îi devenea suveran celui exterior; dacă aș schimba ceva ca să mi se potrivească … perfect? poate doar patria cu orașul și -eventual- mîine cu azi, dacă mă conving pe mine însămi să aștept primăvara (aici, acum nu mai am poze… )

cuvintele – un(ui) număr matricol

 

(fragment din Sumare Glosse, [sar peste substantivul potrivit, ”articol”, probabil?…] scris de Șerban Foarță și care este publicat în numărul 769 din 24.04.2015 în revista Observatorul Cultural)

mai avînd încă doar puterea să îngaime: „Da, da, Robert Desnos, poetul, da, eu sînt…“.

Studentul şi o infirmieră francofonă, cu preţul vieţii, îl veghează, încercînd zadarnic să-l readucă-n fire.

În dimineaţa zilei de 8 iunie, la ora 5, Desnos închide ochii.

În zeghe, pe un braţ de paie, el e acum un simplu număr.

1 8 5 4 4 3 DESNOS
Acesta este număru-i matricol:
el începe
cu 1
şi se termină cu 3,
care,-n suită, reprezintă
cifra (cifrul),
la jocul de tarot,
a(l) Morţii.
Între acestea se înşiră:
8, 5, 4, 4.
Se observă lesne
că 4 + 4 = 8.
A treia cifră, 5,
plus cea din urmă, 3,
egal tot 8.
Acelaşi 5
plus incipientul 1
egal 6.
Luna a VI-a, iunie,
ziua 8,
cînd anul intră-n
anotimpul cald.
Cît despre an,
acesta, citind mezii
pe dos,
e ’45.
Tot 45, etatea
poetului Robert Desnos
(mezin al celor „patru fără gît“!),
transferat la Terezin, din Buchenwald,
şi mort de tifos tocmai cînd
umanitatea
se bucura de pace, cît de cît.

––––––––––––––––––––

eu fiind prieten(ă) cu absurdul, degeaba aș căuta cifra magică, acel 7 care mi-e străin, privesc cifrul înscris/închis în numărul matricol și-am înțeles: pentru mine acesta este ”refrenul pe care-l cîntam cînd umblam pe drum

Cuvîntul. Atît.

sunt zile în care unii au ales, înțelept, să tacă; tu m-ai chemat pe țărmul umed și rece al mării, care, acum, pare mai puțin prietenoasă; pentru ce ? ca să aud vuietul valurilor și șoaptele nisipului cleios ca într-o sonatină neterminată și pierdută ? sau era – sau este, încă- altceva, ceva simplu și plin, aproape desăvîrșit…   doar nu credeai că am uitat – știi că am rămas un elev bun și silitor Dialog la mal de Cezar Baltag Iată, îţi dau un cuvînt şi cu el îţi dau lumea şi nu-ţi cer nimic numai să ţii minte Cuvîntul. Atît. Îţi dau înţelepciunea de a regăsi tot ce vei pierde; tu dă-mi numai rîsul tău pentru totdeauna Ca şi cum zilele ar începe deodată să zboare ca şi cum stolul ar fi tot mai sus Îţi dau aripi să te iei după ele tu dă-mi numai ultima ta lacrimă. Atît Acum gata.                                 phgoto by Ben Goossens Am ajuns la ultima treaptă. Îţi dau noaptea lumii. Tu dă-mi numai oboseala ta mare. Atît. Îţi dau flacără tu dă-mi numai ultima ta bătaie de inimă Îţi dau înapoi lumea pe care ai pierdut-o. Tu spune-mi numai Cuvîntul încredinţat ţie Cuvîntul. Atît.

te-ai săturat de obsesia mea pentru fotografiile lui Ben Goossen? și eu! dar de jucat de-a desenatul o fac  dincolo [ 🙂 ]

și se preling cuvinte

dintr-un an în altul,

iar cînd secunda și minutul strivesc printr-o atingere eternitatea,

unii au idealuri,

alții au curajul să viseze

și fiecare își pune o dorință,

cărarea este aceeași, dar trebuie să pară alta, mai netedă și mai aproape de lumină,

punctele de inflexiune le simt cei singuri pentru care sensul traiectoriei nu prea contează

și totuși trebuie să (a)pară și chiar este un nou început;

un dar real ce se va dovedi a fi o amăgire?

nu știu să-l merit pe deplin, dar nici să-l pierd nu vreau ca pe un basm visat aievea

Mie,-n geam, o stea-mi bătea, albastră.

Trecutul mi-l aduc aminte vag,

Ca pe un vis ce s-ar putea să mintă

căci, da, e-adevărat:

eu început-am anul sub semnul lui Esenin;

cît despre celelalte surprinzătoare lucruri ce-am aflat, las anul ăsta nou să curgă lin și bun

UN AN BLÎND ȘI BUN, celor care treceți pe aici

unde încerc să caut, să adun,

închipuindu-mi că se aud

1a

și-așa cum sună-n cliquet de-un POET,

e prea destul să aibi în palmă

atât: un fluture

un fulg

spre-a se porni o mult prea calmă

ninsoare calmă peste vulg

într-un foburg ivit din somnul

vr`unui fidel vr`unui adept

uimindu-se(şi ei) că Domnu-i

un domn pe-a cărui dreaptă

drept

a stat şi neted(ca un timbru

poştal) un fluture

un flu

(o coliţă un cap-de-zimbru)

de tot niznai şi superflu.

                  -Șerban Foarță fragment din 7 variaţiuni pe-o temă flu 

                                  ,           din  volumul Amor amoris

îmi este greu să dau lămuriri ; mie mi-a plăcut

ULTIMA BAIONADĂ

  de Șerban Foarță

Sursa cravatei e croată

(poţi să te spânzuri de vreun pom

cu ea, – pe-o pajişte plouată),

a lavalierei e La Baume

Le Blanc de La Valière, a şasea (I)

metresă a unui campion

al sexului, – pe când mătasea

o schimbă fluturii-n papion.

Îşi are-obârşia malacovul

în fortăreaţa Malakov,

din malvă („nalbă”) vine mauve-ul,

vine braşoava din Braşov,

cireşul din Cerasus vine,

din Harpagon vine-arpagon,

ne scrie Aldo cu aldine,

se schimbă fluturii-n papion.

De la Reine Claude este renglota,

iar de la unul ce bria

în arta ce ne-ncântă glota,

e savarina lui Brillat… (2);

din Parma vine parmezanul,

iar maioneza din Mahón,

din pan di Spagnia, pandişpanul

ce schimbă fluturii-n papion (3).

Maiandrosul e un meandru

ce curge-n marea ce le fu

mormânt lui Hero şi Leandru;

bistroul vine, însă, NU

din bîstro, – cum nici Godefroi IV (4)

Bouillon nu vine din bulion,

bulion ce-i un papionolatru (5)

ce schimbă fluturii-n papion.

Ne vine polca din Polonia,

mazurca, din Mazuria, o

avem, la fel cum, din Colonia,

odicolonul; din Bordeaux

vine bordoul copt în via

franceză, – dacă ai ghinion,

din Franţia, vine şi sfrenţia

ce schimbă fluturii-n papion.

Ne dă Majorca majolică,

iar Isabella, izabel

(culoarea alb jegos, adică),

pubela vine din Poubelle,

din Limousin e limuzina,

Sânzienele-s din Sânt Iion, –

textilă-i, mai ales, uzina

ce schimbă fluturii-n papion.

ÎNCHINARE

Asta-i Balada cea mai nouă

a baionetei din Bayonne, –

ce n-are-alt sens decât că, nouă,

ne schimbă fluturii-n papion.

––––––––––

(1) Licenţă poetică: Louise, nu ştiu

să fi fost „a şasea metresă” a lui

Louis XIV!

(2) … liniuţă [ – ] Savarin.

(3) Cf. Emil Brumaru, „Fluturii din

pandişpan”.

(4) Patru!

(5) Sau invers?! Cf., oricum, şi

Robert Desnos, „Le Papilon”:

Trois cents millions de papillons/

Sont arrivés à Châtillon/ Afin d’y

boire du bouillon…”

as you like it… ahora y para siempre

 

 

           Sunt creștin botezat(ă) ortodox și îmi păstrez interesul, curiozitatea și respectul față de celelalte religii; aș vrea să cred, însă, că locul de unde tocmai m-am întors și unde  mă voi întoarce nu chiar de bună voie cît mai curînd, acela unde, am învățat cam prea devreme – cu o plăcere ce părea atunci a fascinație, că pierzînd ce trece de la sine, trebuie să mă înalț ”spre cele ce-n veci nu trec, cînd trec în țări divine” (PURGATORIUL- Dante, trad G Buznea)
Acolo am înțeles să vorbesc mai puțin despre despărțiri și despre plecări definitive, să gîndesc altfel despre ele, așa că nu voi căuta urmele sîngelui pe zăpadă înbtr-o toamnă a patriarhului, nici într-o clipă, nici într-un veac, nici într-un mileniu de singurătate…
Acolo, într-o zi de miercuri, 23, ce s- a nimerit a fi în Săptămîna Luminată, mi-am amintit că 450 de ani pentru unii este prea un număr ce pentru unii pare prea mic, pentru alții, prea lung, iar pentru cei care cunosc un anume secret, este o eternitate;
un secret? care secret? – iată:

Oleg Shupliak- Shakespeare

 

Oleg Shupliak- Shakespeare

                                                                                                      

Doubt thou, the stars are fire,
Doubt, that the sun doth move,
Doubt truth to be a liar,
But never doubt I love.

(Hamlet, II, 2)

Tu poți să te-ndoiești de soare
De focul ce străluce-n stea,
De legile nemuritoare
Dar nu și de iubirea mea

(trad Ion Frunzetti)

To be wise and ove exceeds man’s might; that dwells with gods above
(Troilus și Cresida,III, 2 )

A fi-nțelept și a iubi e mai presus de oameni; doar zeii pot aceasta, sus

 

  O revistă răsfoită online ( m-am obișnuit cu abonamente plătite pe care Poșta Română le  ignoră) m-a obligat într-o zi de Duminică să iau ncaietele și dicționarul pentru a înțelege o limbă pe care am înceut cu puțin timp în urmă să o învăț singură

100 de ani? sau o clipă sunt ”eternitatea noastră fagilă”, pentru că dincolo de iubire

 

 

 

toate ne ameninţă:

timpul care împarte pe viu,

precum macetele vipera,

pe cel care-am fost de cel ce voi fi,

conştiinţa şi transparenţa străbătută,

ochii, orbiţi de lumină,

numele noastre ce se înalţă între tu şi eu,

aidoma unor pustiuri neînvinse de vreo trompetă

nici visul cu imaginile răzbite,

nici delirul cu spuma-i profetică,

nici iubirea cu dinţi şi cu unghii,

nici ele nu ne ajung.

dincolo de noi,

la frontierele lui a fi şi a se afla,

ne cheamă o viaţă mai blîndă.

*

  ascultă-mă cum ascultăm ploaia, 

 

          anii trec, clipele revin, 

 

          auzi paşii din camera vecină? 

 

          nici aici, nici acolo: ascultă-i 

 

          într-un alt timp care este clipa asta, 

 

          ascultă paşii timpului 

 

          inventator de locuri fără greutate sau spaţiu

 

-versuri de Octavio Paz-

și în timp ce tastez privesc fereastra cu pagina princială a blogului, văd antetul și mă încumet să cred și eu că cineva ”înalţă flacăra roşie a erotismului, iar aceasta, la rândul ei, susţine şi înalţă altă flacără, albastră şi tremurătoare – cea a dragostei. Erotism şi dragoste – dubla flacără a vieţii.”

și înțeleg că nu am nevoie, nu avem nevoie nevoie de scrisori de acreditare

 

 Octavio Paz

 

porque

 

 

hilo conductor y transformador de la corriente poética, crea: una obra.

 

y

 

u poema es una obra. La poesía se plariza, se congrega y aísla en un producto humano: cuadro, canción, etc.

 

 

la început de martie

La început de martie

(sau un /alt/fel )

un prieten bun, de departe, de peste mări și țări, mi-a reamintit, în felul său, că, în urmă cu ceva timp, cam vreo trei ani în urmă, cînd grijile și temerile poate mă îndreptățeau să nu ating tastaura, scriam, totuși, încercînd o …. reformulare

și din anumite motive pe care îmi este imposibil să le  ”explicitez”, redau textul   de atunci, aproape în întregul său, cu greșelile de tastare, cu tot

   …. mda,

 Nu! Nu ești javră

 

  și ca CEVA DĂRuit, ești minunată, ești frumoasă, ești generoasă ( mai mult față de unii, mai mult puțin fată de alții, nu de fiecare dată după ‚merit’ – uite că nu m-am putut abține)

  ești frumoasă, ești cea mai frumoasă, dar cum nu te compari cu nimeni – cum să compari CREAȚIA  desăvîrșirea Creatorului- cu ceva, cu altceva?! nu ți se potrivește decît superlativul, iar pentru mine ești sublimă;

  ești senină, dar și provocatoare, oferi cu ușurință și tăinuiești cu o griă sporită, ce seamănă a încrincenare, multe, ce anume? – nu știu să le găsesc un nume anume, dar sunt multe, multe și felurite [ se spune despre tine că ”ești plină de surprize”, o expresie care mie nu îmi place, a devenit tocită, chiar dacă se ‚dovedește’ a fi adevărată (acum chiar că nu mă gîndesc chiar și cu îndoială sau fără dacă adevărul, acela unic, se tocește), ori eu cam mulți ani la rînd am  crezut că surprizele pot fi doar plăcute, le asociam bucuriei și micilor-mari bucurii]; dacă TU ai mereu dreaptă cu fiecare, aș crede că doar celor buni le este îngăduit să le afle, să le descopere, însă…;

  hey,

 dar eu mi-am propus să cad la pace cu tine, să fac un fel de înțelegere onestă și de durată cu TINE, mai mult decît un armistițiu;

   nu renunț eu atît de ușor la luptă, o știi prea bine, dacă TU, care ești o MINUNE de VIAȚĂ nu mă cunoști, oare de la cine aș mai putea pretinde înțelegere?

 acept în continuare obstacolele, sincer,  mi-ar lipsi și nu ar mai avea rost și motivație ori justificare înțelegerea dintre noi, dar nu mă mai iau la harță cu tine, nu te mai jignesc iremediabil (?!?), nu mai răbufnesc necontrolat față de mesagerii tăi, sub orice formă mi s-ar înfățișa

 

   Da! – știu , nu e nevoie să îmi amintesti:  nu sunt rea, nu mă mai plîng de nimic, am deschis blogul ca să mă înțeleg cu TINE; draga mea prietenă, VIAȚĂ;

   Nu știu exact dacă îți place să ți se aducă laude, ofrande – dar nu ești mai presus decît alți zei???-, să ți se facă complimente, dar eu sunt chiar sinceră cînd spun că ești frumoasă și ciudată precum un pardox ; unul dintre mentorii mei spirituali, pentru cursurile căruia aș risca cu mintea de acum si repetarea unui an sau mai mult decît atît,

  Ești frumoasă, aproape perfectă precum cel mai frumos semn și ceea ce este dincolo de acel semn în matematica superioară – Integrala Beta: privesc instntaneu la un grafic de pe  masă, făcut aseară, cam ciudat, pentru că dintr-un punt de inflexiune, linia urcă, nu coboară, sunt cam de un an de zile sub axa orizotală..,urcă, deci, spre minus infinit.; să mă mai mir că noi, majoritatea majorității –în lumea și în societatea în are trăiesc acum există asa ceva- căutăm derivate(le), ele fiind mereu ceva  acel argument versatil al celui mai inofensiv semn lăsat de noi pe hirtie, pe ecran sau pe nisip; uneori, reușim și noi să lăsăm chiar și pe apă, căci, oare ce-o fi o simplă picătură?

 

 TU le cuprinzi pe toate, astfel că sau astfel încît nu mă mai mir cînd mi se pare că se confundă rafinamenrtul cu exhaustivitatea.

 

 

   Pe fereastrsa deschisă pătrunde primăvara

   și abia acum îmi dau seama că TU  ești lumina de care m-am lipsit prea mult timp;

 în fiecare primăvară mă îndrăgosteam de aceleași lucruri și ființe sau de alterle nou-nouțe; cam prea străină mi-a devenit această stare;

 am o datorie față de TINE, față de cei, care, rămînndu-mi aproape în lunile lungi și grele, mă ajută să reînvăț să trăiesc și să mă regăsesc pe mine însămi, am o datorie chiar și față de mine însămi

vreau să simt Soarele

 vreau să te regăsesc VIATĂ!

s-a chimbat între timp ceva? un prea multe: în mod cert anul,     celelalte, anotimpul, ora, minutele, poate chiar secundele, au rămas, cu relativă aproximație, aceleași:chiar și capriciile anotimpurilor,  care par a-și schimba ordinea

firească,

se simte și se aude un zvon de primăvară

ieri am căutat și la piață și în florării, pe dealul din apropierea blocului nu am urcat, toporași galbeni; la piață am găsit doar zambile și cîțiva ghiocei

pe drumul de întoarcere spre casă  am zărit pe titluri pe care le regăsesc și pe ziarele împrăștiate prin cameră și pe sticla tv-ului, ca și pe net;

ca o …contramăsură… cred că normal ar fi fost să mă gîndesc la o poezie senină, cu multă  lumină și bucurie, să încerc să scap, să înlătur starea care mă urmărește de aproape că mă stăpînește de cîteva zile, cînd, făcînd dezordine (rînduind, astfel, ordinea) prin bibliotecă, am  privit o reproducere după  Soarta animalelor de Franz Marc; pînă acum, pentru mine primăvara nu se asocia cu reproșul disperat al expresionismului și îmi propun hotărît să găsesc de îndată altceva; ceva senin și proaspăt, ca o deșteptare – sigur că da: Deșteptarea Primăverii de Frank Wedekind și cum nu știu prea bine piesa, deschid dosarul cu foi printate [ volens-nolens, sunt om al erei digitale, am și așa ceva…, sîc!] și un decupaj dintr-un ziar alunecă pe lîngă măsuță; citesc unde a rămas deschis: ”Domnul Mascat :  La urma urmelor, fiecare cu partea sa — dumeata cu conştiinţa liniştitoare de a nu avea nimic,  tu, cu enervanta îndoială faţă de toate”

The Fate of the Animals de Franz  Marc

da, bine, nu mai citesc, închid ”cartea” și mă uit peste bucata de ziar decupată (și aceasta, de fapt, luată tot de pe net… )  – unul dintre cele mai alese spirite pe care ea, Viața, mi-a dat șansa să îi cnosc și să îmi rămînă prieteni de suflet, vorbește despre munca la spectacolul așa cum l-a închipuit el, iar în încheiere, spune:” lumea ca junglă, societatea umană ca menajerie grotescă, a disonanţelor, în care coexistă puritatea şi demonismul sunt o importantă temă pentru meditaţie. Nu doar la teatru…”-   regizorul de teatru Horaţiu Apan, interviu în Ziarul Văii Jiului, 20.10.2011

….. nu doar în teatru…; și radioul și tv-ul și ceea ce văd în jur, propria și dragă  mea singurătate îmi confirmă că așa este

mă îmbrac și ies afară, este soare, sunt și cîțiva nori mici și e Lumina adevărată și –parcă- mă simt mai bine

e ”baba mea”

și ca  dintr-un vis ce ” vine tare de departe-n mine”,  aud zumzetul de pretutindeni

înc-odată, iar şi iară, a iubi e primavară”.

 

 începutdeprimăvară