în loc de colind

Pentru ce-am plecat,

unde mă îndrept?

s-au întunecat

sensurile-n piept,

dar o flacără

mă cheamă acolo

sub straturi de nea

și vreau să treacă

Liniştea mea.

Nicolae Labiș –Dor

mereu voi crede că acel Decembrie, la o distanță de 33 de ani, nu a fost întîmplător

chemare la drum

Hai cu mine până la capătul lumii,

Poate lumea are totuşi un capăt.

Acolo vom găsi grâu de aur,

Fiecare fir va avea o mie de spice,

Fiecare spic va avea o mie de boabe.

Hai cu mine până la capătul lumii,

Poate lumea are totuşi un capăt.

Acolo vom găsi struguri albaştri,

Fiecare butaş va avea o mie de struguri,

Fiecare strugure o mie de boabe,

Fiecare bob o mie de butii de must.

Hai cu mine până la capătul lumii,

Poate lumea are totuşi un capăt.

Acolo vom găsi păduri uriaşe,

Păduri de plopi cu creştetu-n cer,

Păduri de stajar cu rădăcinile

Înfipte adânc până la miezul planetei.

Acolo vom găsi trista mea dragoste,

Pătimaşa mea dragoste o vom găsi

Culcată în iarba coaptă de soare

Ori poate culcată pe un nor alburiu,

Pe un nor de argint alburiu…

Hai cu mine până la capătul lumii,

Poate lumea are totuşi un capăt.

Din volumul Zaharia Stancu – Poezii, Editura Minerva, Bucureşti, 1987


de data aceasta voi merge singură, totuși; de ce? –  pentru că așa trebuie

[ dacă mi se va reproșa, într-un fel sau altul -s’a mai întîmplat- de ce am adus poeți și scriitori controversați pe blog, voi răspunde la întoarcere cu argumentul Poeziei]

 

 

Hasta Siempre! 

( preludiul meu va rămâne mereu intre sacru și profan

de aceea acum, eu îl aleg pe acesta )

mi preludio estará siempre entre lo sagrado y lo profano; por eso ahora, elijo esta

3031267-RQYFLUPC-7

fotogragrafie  realizata de Kasia Derwinska (Spania)

Madurarán su aroma las pomas otoñales,

la mirra y el incienso salmodiarán su olor;

exhalarán su fresco perfume los rosales,

bajo la paz en sombra del tibio huerto en flor.

y la palabra blanca se elevará al altar.

_Antonio Machado – Preludio

pentru că acum doare

(nu puteam să o las pe FaceBook)

Elegie
a Marianei Marin
mă grăbesc înspre moarte fără un înţeles anume
fără rochie de mireasă fără zestrea de aur
fără mine. mă grăbesc senină şi amară
de-a latul patriei. parcă ar fi fost mîine.
–––––––––
am citit-o pentru prima dată în anii cînd cunoscusem, deja, una dintre măștile morții (sau, poate una dintre fețele sale neascunse), începusem să îmi ”asum” vina pentru greșelile mele și pentru ale altora, dar prețul îl resimt cu adevărat și il plătesc înzecit abia acum, în ultimul timp; zilele acestea mi-am amintit-o chiar și în clipele cînd concentrarea ar fi trebuit să fie mai bună, nu neapărat ”maximă”, repetam versurile și echilibrul interior îi devenea suveran celui exterior; dacă aș schimba ceva ca să mi se potrivească … perfect? poate doar patria cu orașul și -eventual- mîine cu azi, dacă mă conving pe mine însămi să aștept primăvara (aici, acum nu mai am poze… )

cuvintele – un(ui) număr matricol

 

(fragment din Sumare Glosse, [sar peste substantivul potrivit, ”articol”, probabil?…] scris de Șerban Foarță și care este publicat în numărul 769 din 24.04.2015 în revista Observatorul Cultural)

mai avînd încă doar puterea să îngaime: „Da, da, Robert Desnos, poetul, da, eu sînt…“.

Studentul şi o infirmieră francofonă, cu preţul vieţii, îl veghează, încercînd zadarnic să-l readucă-n fire.

În dimineaţa zilei de 8 iunie, la ora 5, Desnos închide ochii.

În zeghe, pe un braţ de paie, el e acum un simplu număr.

1 8 5 4 4 3 DESNOS
Acesta este număru-i matricol:
el începe
cu 1
şi se termină cu 3,
care,-n suită, reprezintă
cifra (cifrul),
la jocul de tarot,
a(l) Morţii.
Între acestea se înşiră:
8, 5, 4, 4.
Se observă lesne
că 4 + 4 = 8.
A treia cifră, 5,
plus cea din urmă, 3,
egal tot 8.
Acelaşi 5
plus incipientul 1
egal 6.
Luna a VI-a, iunie,
ziua 8,
cînd anul intră-n
anotimpul cald.
Cît despre an,
acesta, citind mezii
pe dos,
e ’45.
Tot 45, etatea
poetului Robert Desnos
(mezin al celor „patru fără gît“!),
transferat la Terezin, din Buchenwald,
şi mort de tifos tocmai cînd
umanitatea
se bucura de pace, cît de cît.

––––––––––––––––––––

eu fiind prieten(ă) cu absurdul, degeaba aș căuta cifra magică, acel 7 care mi-e străin, privesc cifrul înscris/închis în numărul matricol și-am înțeles: pentru mine acesta este ”refrenul pe care-l cîntam cînd umblam pe drum