răspuns întârziat 

și gîndit în pripă

din timpu-n care nu exiști

cînd pulberea noastră e doar pămînt și argilă, tu vezi în zarea purpurie paduri albe de liliac și codrii cu crini seculari și uiți că mie nu îmi place mult prea puterniîmbătătoarea lor aromă; e cam tîrize clipa cea îndelung așteptată, pentru un trandafir sau doi ori trei,

iar cînd din taina ferigilor, printre tenebre se înalță, tîrziu și adînc, șoapta unui psalm, începi să-ngîni un cîntec vechi

sub trandafirul alb

iubita mea stă dreaptă

de mii de ani icoana’i

în ochiul meu așteaptă

dar pentru că în al său, al tău, al vostru (al nostru??…) Elogiu al nopții se simte Frica Morții, copilăreștile umbre ți-au arătat Cărarea de roze

download

fotografii din colectia  sssfinxxx -Andrei Pavel

o întreită roză cules-am în țara lui Gaal:     download (1)

cea albă este moartea, cea roșie viața

iar roza’ndoliată – imperiul din adînc

se-ntunecă și simt răcoarea toamnei și vreau să strig, să simt, să știu unde sunt unde suntem

nu ne mințim, nu ne-măgim, în curînd

vom uita Universul, pe noi înșine, unde vom fi?

Mai sunt, au mai fost, vor mai fi

lumi fără număr, ne vom regăsi, ne vom aminti?

mi-ai întins un sul subțire și i-ai spus: citește, acolo este adevărul și toată amăgirea

Eram Petronius si din nou îmi varsam sîngele între trandafiri. Pentru fiecare petală pătată stingeai câte o torță. Tii minte? Eram Petronius si nu te iubeam.

din sulul desfăcut a căzut, cu zgomot un cub curat, l-am luat în palmă și-am aruncat cu zarul și a căzut INFERN

rîsul tău satisfăcut: nu asta voiai – o toamnă suprarealistă? Cu neputința resemnării, am întrebat timid și-nfrigurt/ă: unde ți-e flanela? ; pe mine, o port, nu vezi? și nu m-atinge, căci nu simți; nu asta, ci de cealaltă întrebam, cea e culoarea nisipului; oooo, oh, întreabă Timpul, eu te aștept într-un alt anoTimp și nu uita- ad lectorem! Ad Lectio scripturae et

Anunțuri

” yet it will come—the readiness is all”

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

 

– escapadă de toamna, asta voiai? și pretindeai că pe tine, pe timpul iernii, nu…

– nu cred că mai prindem iarna, așa se pare; dar unde vezi tu lipsă de armonie, de estetică, de morală? ba, chiar, dimpotrivă, aș zice

– mda! Și ce facem? alergăm pînă acolo?

– nu avem de ales, dar putem să mergem în pas normal;, finișul este același

– așaaa, mi-am lipit spetele sau îl sprijin, habar nu am; si-acum ce facem?

– așteptăm plutonul de execuție și ordinul scurt; iarna tot va veni

eu nu am veston , iar buzunarele-s necusute, nu am nimic …

– tu vrei posteritate? pînă.., pînă atunci, hai să ne jucăm – spune un cuvînt

– încalci regulile! și nu te-ai săturat de cuvinte? cel din spate e bun?

– altul!

– oboseală

– tristețe

– stare

– dorință

– ochi

– purpură

– gradină

– nocturnă

– trecut

– profet

orizont

– neant

– chemare

– tăcere

-îmbrățișare!

 – Trișezi! ia-ți cuvintele și lasă-mă să sfîrșesc liniștit

– știu eu unul care a spus că viteazul doar o dată gustă moartea

– tu chiar crezi că mai impresionezi pe cineva acum și aici?

reusești și aici să mă surprinzi, amuzîndu-mă; scuze, dar…

– este foarte aproape, nu simți ? vorba celui omniprezent pentru tine: dacă se va intîmpl acum

– nu va veni pe urmă. dacă nu va veni pe urmă, se va intîmpla acum.

if it be not now, yet it will come

the readiness is all.

2789771-CXYDEQUI-7

– ai reușit să păstrezi ceva?

– mesajele lasate ca spam-uri necitite

– de fiecare dată strici totul sau aproape!… hey, unde ești?

al treilea Gong – o nouă Poveste

m-am trezit cu un îndemn sau cu o dorință care nu-mi era străină, dar la acea oră matinală îmi era greu- și îmi este și acum! (o stare care nu cred că se va schimba)- să o definesc cu precizie și nu știam cum și de ce tocmai ace(e)a

La Moscova! La Moscova!”

dezmeticită de-a binelea, cum trebuie pentru ca așa trebuie să fiu eu în prima zi din săptămînă, rîvnitul ”relache” ar fi posibil pe la mijlocul șirului de șapte, am căutat cu privirea spre raftul al doillea, din stînga, dar, rîndul al doilea nu se zărea, iar timp pentru a ajunge la monoclul de pe una dintre coperți sau pagini, nu aveam suficient;

în clipa următoare zăresc pliantele primite – mai bine nu ajungeau pînă în tîrgul ăsta căruia cîțiva sufletiști luminați la minte se străduiesc să-i păstreze o urmă de medieval- [ răutatea este doar pentru mine!], de la locul unde aș fi vrut să fiu, acolo, la Palatul Dacia din București, unde aș fi putut să aflu cum se face un poem dadaist și pentru că nici o scuză nu este destul de solidă, degeaba simt neputința de a ajunge acolo, la Art Safari 2016 , ca pe o prăbușire între limitele mele tot mai îngustate dureros, pînă la strivire, pedeapsa o merit din plin pentru lipsa de voință dusă pînă la acel capăt unde aș fi  putut regăsi priceperea de a mă strecura printre piedici reale și ‘opreliști’ imaginare, prea mult invocate –– mai îndrăznesc să pretind că eram, nu că aș fi, obsedată de suprarealism ?!?…

și cu realismul cum rămîne? nicicum! realismul nu-i totuna cu realul, sau cel puțin…; și uite-așa îmi duc grijile cele multe și bucuriile puține printre sloganuri și postere electorale, scandaluri vechi cu refrenuri actualizate, updat e/at te, adică, prin ploile înghețate, care nu izbutesc, totuși, să răpună de tot mugurii ce vor să rodească, printre temerile șoaptelor și speranța rîsetului sincer, printre tragedie și comedie, în toată meloDrama asta îmi amintesc că cineva era întrebat de ce a scris, împăciutorist vodeviluri despre lucruri simple și firești; ´(de la cel care întreba eu am învățat că ”stinghereala conferă normalității un merit” -Radu Cosașu)

și astfel, am înțeles obsesia (cu) care m-a(m) trezit în această dimineață:

în această seară merg la teatru, într-un mod cum o fac de aproape un sfert de veac, nu la un bilet în plus, nu cu invitație, fără emoția acelui aevea, dar cu bucurie (uneori ne mulțumim cu atît de puțină amăgire…)

așadar, deseară, la un alt teatru, cu alte nume și chipuri decît cele cu care prea ne obișnuiserăm, dar cu același Pino, fără de care mie mi-ar fi greu să văd Gala UNITER ( și nici un alt Prinț ”în vremuri ce și-au ieșit din matcă”)

se-aude Gongul de trei ori

și vom asculta o nouă Poveste

uniter

uniter -Pino

ieșire alternativă dintr-o toamnă suprarealistă

sau ieșire suprarelistă dintr-o toamnă alternativă

Wicked wood       A night with thousand eyes

 

 

uneltele sunt parcă nişte fiinţe vii,

sunt palpitarea cugetării noastre

și se rotesc exact, ca nişte astre

în circuitul unei galaxii

ele-şi clădesc, cu vremea, un destin,

familii de unelte se stabilesc în case,

sunt, dacă vreţi, ca viermii de mătase

elaborînd un templu imaculat şi fin.

– Alternative de Virgil Teodorescu-

(fragment)

When the laughter has gone...

Voyage to the light

(am ales fotografiile lui Ben Goossens pentru că într-o zi în care mă jucam cu argumentul unuia care stătea pe o faleză invidiat de de unii, compătimit de altii, pe acestea le aveam împrăștiate pe lîngă pentagonul încă întreg de pe dușumea)

cum se poate strica un blog

     Oooo, atît de ușor! este atît de simplu:

 

 

   astăzi, în timpul unui schimb de replici cu pretenții de conversație (cît se poate de obișnuită), mi-am amintit că eu, care mă feresc, pe cît posibil, de accente patetice, am avut pe blogul mic și roșu o postare pe care am șters-o din neatenție, nu din vrere și care avea ca titlu –vai!- ”Patetisme”

 

    pomeneam acolo cum, în vara aceasta, în timpul unui control medical de rutină, cînd am simțit răceala gelului și a aparatului pe pielea gîtului, abia am reușit să îmi stăpînesc rîsul – nu mă gîndeam la rezultat, nu prea aveam motive, ci, în mod ciudat și cam greu de înțeels chiar și pentru mine însămi, m-am pomenit repetînd niște versuri

 

„trebuie sa rupem legătura, te iubesc așa de mult acum că mi-e arsă de-nsetare gura,u n sărut: si te vei face scrum! n-am iubit pe nimeni niciodată, toți i-am sărutat pe cîți i-am vrut și-au pierit ca floarea scuturată. Te iubesc, nu pot sa te sarut.”

 

             (Mihai Beniuc – Necunoscuta femeie, fragment )

 

 

     postarea avea un videoclip din tinerețea lui Adrian Daminescu

 

    degeaba caut explicații de ce am adus aici, pe acest blog, reamintirea acelei întîmplări

 povestite în altă parte, pentru că refuz să înțeleg

 

       și cam tot așa cum nu reușesc să înțeleg, oricîtde sincer  m-aș stădui, alăturarea (d)in mintea mea cu secvența – una anume!- din videoclipul de mai jos

 

 

           oare știe cineva un film regizat de către Sydney Pollack cu un idiot happy-end ?  – chiar sunt curioasă

     mai bine rămîn(eam) în zona suprarealismului –tot este august- reapropiindu-mă de o stare care îmi este familiară

 

 

Să nu aștepte cumva cineva de la mine relatarea integrală a ceea ce mi-a fost dat să trăiesc in acest domeniu. Ma voi limita, aici, sa-mi reamintesc fără efort ceea ce, neraspunzind vreunui demers din partea mea, mi s-a intimplat uneori, de ceea ce imi oferă, întimplîndu-mi-se pe căi nebănuite, masura grației si a dizgratiei aparte al căror obiect sunt. Despre toate acestea voi vorbi fără nici o ordine prestabilită, in functțe de capriciul momentului care lasă  să iasă la suprafață ceea ce pluteste la suprafață   

 

    iar înițiatorul Manifestului Suprarealist o face admirabil în romanul Nadja, tradus seducător de către mereu  subtilul și surprinzătorul Bogdan Ghiu

 

 

 

      deocamdată rămîn cuprinsă între alte cărți  care îmi plac, dar pentru care îmi trebuie –am nevoe!- de acea monedă de schimb prețioasă care este Timpul, între cîteva filme care nu prea reușesc să mă țină departe de preocupări domestice și griji multe și deloc de ignorat…

 

 

    este ușor, atît de ușor să strici  un blog (pe care unii il onorează din cînd în cînd cu vizita sau chiar și cu  lectura – mulțumiri și scuze încă o dată! …..  )