fără titlu

 (se dă click pentru a se vizualiza mai bine)

videoclipul de mai sus l-am primit în iarna trecută de la Cineva foarte special pentru mine [nu apare nici pe blog, nici pe contul meu de FB]; atunci mi-a plăcut, revăzîndu-l acum, îl înțeleg altfel

și chiar nu cred că se cuvine să mai adaug eu ceva (un fel de „comentariu”se regăsesește în cenușiul ori în petele diluate dizgrațios și în crochiurile prea accentuate pentru a părea schițe care se vor finaliza cîndva, în ceva anume, scăpate sau aruncate dinadins din pensula sau travaletul unor vremuri demente )

ziua frumoasă a unei prietene

nu am mai schimbat cam de mult timp un gînd sau o vorbă cu ea, dar este și rămîne prietena mea, chiar dacă am cunoscut-o aici, în blogolumea din blogosferă, cum ne-a obișuit Flavius să spunem/scriem

este frumoasă, rafinată, talentată și norocoasă – nu oricine are șansa să fie născut/ă în aceeași zi cu un mare scriitor , care știu că îi place, cel care  care ne-a lăsat cam devreme -și niciodată prea tîrziu- o scrisoare de adio ca testament pentru cîteva secole de singurătate, amintindu-ne prin toate cărțile sale că

Viata nu este ce ai trăit, ci ce îți amintesti că ai trăit și cum ți-o amintesti pentru a o povesti. – Gabriel José García Márquez

și mi-o închipui ciocnind un pahar cu vin galben de Toscana împreună cu cel care i-a fost mereu prieten de neprețuit, dar și ușor pizmuit cînd măiestria sa, a maestrului, se lăsa greu  dibuită în tainele sale, el tachininîndu-i pe cei din jurul său conștient de distanța  care-i separa :

 în dureri, o viaţă

nu m-a-ntrecut vreun om; chin, spaimă, plîns molcom; prind, pe măsura cauzei, tărie.

la fel şi-n bucurie, nu-i om și nu va fi asemeni mie–Michelangelo Buonarroti

 

odată mi-a spus că dacă i-ar fi plăcut în școală mai mult chimia ar fi făcut cele mai grozave parfumuri –și poate că nu întîmplător, născută în aceeași zi cu Mendeleev, amestecă cu atîta drag și pasiune, ca într-o joacă, culori și arome

eu obișnuiesc să-i spun Mirela sau Parfumul Galeriilor de Artă

(tot într-o zi de 6 martie se auzea prima dată bucuria acestei  muzici a  lui Verdi)

La Mulți Ani , Mirela !

 

un anotimp de colorat

                                                                                                my visit to Mr Autumn de  Vojta Herout

                   din culorile  creionului  tău

                                            rămîne întreg frunzișul al meu

 

 

 

(nu știu ce-mi doresc de la această toamnă…. pe tine ? )

Vara fierbinte a poeților

ieri, 10 iulie, cineva,  un prieten, mi-a amintit că  pe  la 1873 in  această zi (la această dată) Verlaine l-ar fi rănit ușor pe Rimbaud și astfel se încheia una dintre cele mai pasionante și mai tumultoase relații ale acelor vremuri

și în ”toiul” discuției m-am pomenit întrebată pe care dintre cei doi îl prefer

după o clipă de nedumerire – ciudată întrebare pentru mine….- am răspuns că e ca și cum ar trebui să aleg între cele două poezii

L’Art Poétique

Paul Verlaine

De la musique avant toute chose,

Et pour cela préfère l’Impair

Plus vague et plus soluble dans l’air,

Sans rien en lui qui pèse ou qui pose.

 

Il faut aussi que tu n’ailles point

Choisir tes mots sans quelque méprise

Rien de plus cher que la chanson grise

Où l’Indécis au Précis se joint.

 

C’est des beaux yeux derrière des voiles

C’est le grand jour tremblant de midi,

C’est par un ciel d’automne attiédi

Le bleu fouillis des claires étoiles!

 

Car nous voulons la Nuance encor,

Pas la Couleur, rien que la nuance!

Oh! la nuance seule fiance

Le rêve au rêve et la flûte au cor !

 

Fuis du plus loin la Pointe assassine,

L’Esprit cruel et le Rire impur,

Qui font pleurer les yeux de l’Azur

Et tout cet ail de basse cuisine !

 

Prends l’éloquence et tords-lui son cou !

Tu feras bien, en train d’énergie,

De rendre un peu la Rime assagie.

Si l’on n’y veille, elle ira jusqu’où ?

 

Ô qui dira les torts de la Rime ?

Quel enfant sourd ou quel nègre fou

Nous a forgé ce bijou d’un sou

Qui sonne creux et faux sous la lime ?

 

De la musique encore et toujours !

Que ton vers soit la chose envolée

Qu’on sent qui fuit d’une âme en allée

Vers d’autres cieux à d’autres amours.

 

Que ton vers soit la bonne aventure

Eparse au vent crispé du matin

Qui va fleurant la menthe et le thym…

Et tout le reste est littérature.

 

 

 

 

 

 

 

Le chant des voyelles

                     Artur Rimbaud

 Anoir, E blanc, I rouge, U vert, O bleu : voyelles,

Je dirai quelque jour vos naissances latentes :

A, noir corset velu des mouches éclatantes

Qui bombinent autour des puanteurs cruelles,

 

Golfes d’ombre ; E, candeurs des vapeurs et des tentes,

Lances des glaciers fiers, rois blancs, frissons d’ombelles ;

I, pourpres, sang craché, rire des lèvres belles

Dans la colère ou les ivresses pénitentes ;

                                    U,  cycles, vibrement divins des mers virides,

Paix des pâtis semés d’animaux, paix des rides

Que l’alchimie imprime aux grands fronts studieux ;

O, suprême Clairon plein des strideurs étranges,

Silences traversés des Mondes et des Anges :

–          O l’Oméga, rayon violet de Ses Yeux !

 

 

   și cum de cele mai multe ori al treilea cîștigă, l-am ales pe Beaudelaire cu  ale sale corespondențe  

Il est des parfums frais comme des chairs d’enfants,

(…)

Comme l’ambre, le musc, le benjoin et l’encens,
Qui chantent les transports de l’esprit et des sens.

 

 

 

am înțeles că dincolo de patimile personale, în cazul poeților, oricît de fierbinte ar fi (fost) vara, rămîne acea fuziune a senzaților,  acea ”audiție colorată ”, spre binele nostru, al tuturor

[ am ales varianta originală a versurilor deoarece nu am găsit la locul știut volumul cu traducerrea preferată de  către mine a unuia dintre poeți ]

un mail … cu o tăcere dorită în fiecare zi

Un mail; surpriză ? da! – era primul primit in anul acesta.

text- mesaj sec :

Mereu ți-a plăcut geometria, era greu să-l ”uiți” pe Keppler, care nu știu câtă dreptate are atunci când spune că :

”geometria a existat înainte de crearea lumii. Dumnezeu a luat-o drept model când a creat lumea”

Dar exzistă și altceva în geometrie, dar și dincolo de ea.

Ei bine, asta nu am înțeles decât după ce am deschis attach-ul și am găsit 16 (șaisprezece) imagini ale unui artist pictor chilian, GUstavo Poblete,  despre care nu știam și nu știu prea multe, decât  că i-am întâlnit numele  mai demult, când am aflat și eu de Grupul Rectangular  -curent sau mișcare artistică, nu îmi este limpede…- care  căuta să exprime lucrurile esențiale prin linii verticale și orizantale și prin culori … așa-zis primare;  poate de aceea îmi este greu să pricep sau să”percep” diferența dintre prima imagine din attach-ul răsfoit și aranjat în ordinea primită și celelalte imagini, am înțeles că sunt picturi, deși mie mi se par că seamănă, se apropie destul de bine cu cele din pictura-realistă, pe care eu adesea o disting greu de fotografia artistică ( este undeva, pe acest ”zid”=blog, picturi realiuzate de Iman Maleki și explicate de –X- și de Andi, așa am aflat și eu despre Bouguereau), însă pe tine nu  te știam un pasionat în ale picturii, precum sunt alții (.. .te încrunți degeaba, de citești, te asigur! …);

am privit și am tot privit îndelung fiecare ‘imagine’, dar mă voi ”documenta”, poate, atunci când voi avea timpul și dispoziția necesară; deocamdată am încercat să ”văd” și să simt ceva din atmosfera chiliană și trecând prin tine –cum s-ar fi putut altfel ?!?- mi-am amintit că

astă-seară pot să scriu cele mai triste versuri.

să scriu, de pildă:

‘Noaptea e înstelată, iar hăt, departe, pe cer dârdâie aştrii albaştri’.

eu am iubit-o, şi, uneori, chiar şi ea m-a iubit. ”

din nou jumătate de adevăr (adevărul înjumătățit? – sună a nedumerire! …)

privesc aceasta și aud

Îmi placi cînd esti tãcutã cãci parcã esti absentã.

Distantã si îndureratã ca si cînd ai fi murit.

Un cuvînt atunci, un zîmbet ajung.

Si sînt bucuros cã nu e adevãrat

O, da, ba da!, e-atît de-adevărat , doar auzi din depãrtare si vocea mea nu te ajunge.

și ce să fac, oare, cu

acele emotii care fac ochii să

straluceasca, oftatul sa surîdă,

si care eliberează sentimentele inimii

….. ?…

din tãcerea ta luminoasã ca o lampã, simplã ca un inel am aflat că

moare câte putin cine nu caălătorește;

cine nu citește;

cine nu ascultă muzica;

cine nu caută harul din el insusi.

și astfel înțeleg  -0de mai era nevoie…- cât de puțin ne trebuie să evităm moartea, că

totul depinde de cum trăim…

dacă va fi să te infierbînți, infierbântă-te la soare

dacă va fi sa înșeli, inșeală-ți stomacul

dacă va fi sa plângi, plângi de bucurie

dacă va fi să minti, minte in privința vârstei tale

dacă va fi să furi, fură o sărutare

dacă va fi să pierzi, pierde-ți frica

dacă va fi să simți foame, simte foame de iubire

dacă va fi să doresti sa fii fericit,

dorește-ti în fiecare zi…

(versuri  din poeziile scrise de Pablo Neruda)

”este ori ușor, ori imposibil” – spunea cineva, de care îmi amintesc văzînd aceste cuvinte pe un calendar, același calendar prețios pentru mine;

albumul cu Salvador Dali se deschide cu o mișcare neîndemînatecă a degetelor obosite și încă nerefăcute complet, la o pagină care îmi dă fiori

de fiecare dată când se întimplă să privesc această ‘imagine’ îmi vin instantaneu în minte cuvinele găste/citite la Maguerite Duras : ”disperarea noastră între dragoste și cruce”

surâzi ¿ – crezi că voi aalege un film  după vreo carte de-a sa? de data asta te înșeli: caut ceea ce nu am reușit să văd din nomimalizările pentru Oscar.

[e-mailul tău merita un răspuns mai puțin prozaic, recunosc. Gracias!]

Marea, ca un posibil PDS

e vremea vacantelor,
mergem la munte
sau la mare

eu as prefera marea

rindurile de mai jos le–am gasit in urma cu citiva ani –multi- printre insemnarile mamei mele;
nu am intrebat-o atunci si nu am stiut niciodataa daca erau/suntt ale ei sau le-a intilnit ea undeva si i-au placut…
si pentru ca si mie imi plac si acum, indraznesc sa ma gindesc la ele ca un posibil PDS

‘geologii au vazut-o neagra, de aproape e verde, de departe, albastra, daca o gusti, e sarata,
In orice caz e delicioasa ‘

ilustrata scanata de mine

ilustrata scanata de mine

Si cum spune un poet controversat, dar de un talent urias incontestabil (am avut curajul sa o scriu …)

‘ si ride si plange si canta si doare
si se da tuturora
veniti catre tarmul de mare, e ora!