ci o continuare firească în prima zăpadă din această iarnă și din toate iernile care au fost și toate cele care vor să fie


(într-o călătorie spre un capăt al lumii pe care nu-l vom atinge vreodată pentru ca nu vrem!)
ci o continuare firească în prima zăpadă din această iarnă și din toate iernile care au fost și toate cele care vor să fie
(într-o călătorie spre un capăt al lumii pe care nu-l vom atinge vreodată pentru ca nu vrem!)
(se dă click pentru a se vizualiza mai bine)
videoclipul de mai sus l-am primit în iarna trecută de la Cineva foarte special pentru mine [nu apare nici pe blog, nici pe contul meu de FB]; atunci mi-a plăcut, revăzîndu-l acum, îl înțeleg altfel
și chiar nu cred că se cuvine să mai adaug eu ceva (un fel de „comentariu” – se regăsesește în cenușiul ori în petele diluate dizgrațios și în crochiurile prea accentuate pentru a părea schițe care se vor finaliza cîndva, în ceva anume, scăpate sau aruncate dinadins din pensula sau travaletul unor vremuri demente )
Culoarea si gustul fericirii [am inversat ca sa evit acuzatia de plagiat] tineretii, pentru mine se regasesc aici
lipseste ceva ? – aroma cafelei
si uite asa, apare misterul….
nu am mai schimbat cam de mult timp un gînd sau o vorbă cu ea, dar este și rămîne prietena mea, chiar dacă am cunoscut-o aici, în blogolumea din blogosferă, cum ne-a obișuit Flavius să spunem/scriem
este frumoasă, rafinată, talentată și norocoasă – nu oricine are șansa să fie născut/ă în aceeași zi cu un mare scriitor , care știu că îi place, cel care care ne-a lăsat cam devreme -și niciodată prea tîrziu- o scrisoare de adio ca testament pentru cîteva secole de singurătate, amintindu-ne prin toate cărțile sale că
Viata nu este ce ai trăit, ci ce îți amintesti că ai trăit și cum ți-o amintesti pentru a o povesti. – Gabriel José García Márquez
și mi-o închipui ciocnind un pahar cu vin galben de Toscana împreună cu cel care i-a fost mereu prieten de neprețuit, dar și ușor pizmuit cînd măiestria sa, a maestrului, se lăsa greu dibuită în tainele sale, el tachininîndu-i pe cei din jurul său conștient de distanța care-i separa :
în dureri, o viaţă
nu m-a-ntrecut vreun om; chin, spaimă, plîns molcom; prind, pe măsura cauzei, tărie.
la fel şi-n bucurie, nu-i om și nu va fi asemeni mie–Michelangelo Buonarroti
odată mi-a spus că dacă i-ar fi plăcut în școală mai mult chimia ar fi făcut cele mai grozave parfumuri –și poate că nu întîmplător, născută în aceeași zi cu Mendeleev, amestecă cu atîta drag și pasiune, ca într-o joacă, culori și arome
eu obișnuiesc să-i spun Mirela sau Parfumul Galeriilor de Artă
(tot într-o zi de 6 martie se auzea prima dată bucuria acestei muzici a lui Verdi)
La Mulți Ani , Mirela !