Decembrie fără colinde și fără urări?!??

… probabil vor fi, însă nu știu cum; în vremuri care par iremediabil ieșite din matca lor firească, când oamenii încearcă cu greu să se adapteze unor condiții venite, parcă, din altă galaxie sî se încăpățânează să trăiască și să simtă la limita normalului,

când intr-un Decembrie in care aud despre magia sărbătorilor, despre 1bucuria de a oferi și a primi daruri, când omătul pare să curețe, fie și pentru puțin timp, tot jeģuĺ făcut și întreținut de noi, pentru mine s-a surpat ultimul pilon rezistent pe care se sprijinea universul meu

colinde trebuie să se cânte și să se audă atât în aceasta ĺume, cât și dintr-o altă ĺume despre care se spune că a fi mai dreaptă și mai bună–-și chiar asa trebuie să fie, altfel totul ar fi nu o dureroasă amăgire, ci o cumplită nedreptate

acum, aici, fără explicații care nu‐și au rostul, las din nou asta

nu puteam să las Noiembrie să treacă

nu a fost o lună a răsfățurilor,

nu a fost și nu va mai fi o vară indiană,

pe lângă arborii înțepeniți și negri, doar glasul lui Machado

din cartea lăsată în scaunul-balansoar din balcon, se-aude tânguind încet : ce cauți, poete, în amurg?

eu n-am niciun răspuns , dar solarul și-atât de dragul tău Poet atinge tâlcul ce tu știi oricând atâtor lucruri să-mprumuți; când am primit fotografia de la prietenul meu din copilărie, Călin –Alin cel lin, făcută și trimisă anume în Noiembrie, am știut și am și înțeles că trebuie să te las pe tine să „brodezi” cuvintele acolo și așa cum  trebuie – de fiecare dată ai reușit mai bine și mereu ți-au plăcut fotografiile sale;

 

te rog, însă și acum ceva: cred că e răcoare și acolo, la tine, învelește-te bine în haina aia întunecat-înstelată și astfel ne vom asigura că vraja basmului mereu va arde