Decembrie fără colinde și fără urări?!??

… probabil vor fi, însă nu știu cum; în vremuri care par iremediabil ieșite din matca lor firească, când oamenii încearcă cu greu să se adapteze unor condiții venite, parcă, din altă galaxie sî se încăpățânează să trăiască și să simtă la limita normalului,

când intr-un Decembrie in care aud despre magia sărbătorilor, despre bucuria de a oferi și a primi daruri, când omătul pare să curețe, fie și pentru puțin timp, tot jeģuĺ făcut și întreținut de noi, pentru mine s-a surpat ultimul pilon rezistent pe care se sprijinea universul meu

colinde trebuie să se cânte și să se audă atât în aceasta ĺume, cât și dintr-o altă ĺume despre care se spune că ar fi mai dreaptă și mai bună–-și chiar asa trebuie să fie, altfel, totul ar fi nu o dureroasă amăgire, ci o cumplită nedreptate

acum, aici, fără explicații care nu‐și au rostul, las din nou asta

nu puteam să las Noiembrie să treacă

nu a fost o lună a răsfățurilor,

nu a fost și nu va mai fi o vară indiană,

pe lângă arborii înțepeniți și negri, doar glasul lui Machado

din cartea lăsată în scaunul-balansoar din balcon, se-aude tânguind încet : ce cauți, poete, în amurg?

eu n-am niciun răspuns , dar solarul și-atât de dragul tău Poet atinge tâlcul ce tu știi oricând atâtor lucruri să-mprumuți; când am primit fotografia de la prietenul meu din copilărie, Călin –Alin cel lin, făcută și trimisă anume în Noiembrie, am știut și am și înțeles că trebuie să te las pe tine să „brodezi” cuvintele acolo și așa cum  trebuie – de fiecare dată ai reușit mai bine și mereu ți-au plăcut fotografiile sale;

 

te rog, însă și acum ceva: cred că e răcoare și acolo, la tine, învelește-te bine în haina aia întunecat-înstelată și astfel ne vom asigura că vraja basmului mereu va arde

re/venire nu ca un vîrtej

greu de crezut chiar și pentru mine, dar revin aici, sau cell puțin încerc, cu o postare de pe Facebook :

de când sunt victimă colaterală covid (și sper să rămân în stadiul ăsta) mă plimb pe net mai mult decât ar fi bine și sănătos pentru minte și suflet, ale mele, desigur; pe un site cu filme de artă am reușit să văd un film vechi despre care citisem ăhăăă, în revistele de cinema ale mamei – Whirlpool, regizat de Otto Preminger; la sfârșit, făcând câteva capturi de ecran, m-am simțit din nou aruncată în vârtejul realtății, întrebându-mă care dintre personajele scenariului negru în care suntem prinși cu toții se pot recunoaște sau se pot asemăna cu cele din film, când si cum ne vom trezi din starea de transă întreținută și prelungita periculos de aproape de linia pierzaniei, dacă cei care ne văd fericiți și sănătoși știu că suntem atât de bolnavi și nenorociți; da!îmi este greu să aleg cuvintele pentru că nu prea mai am de unde: au acaparat,au terfelit cuvintele, golindu-le de conținut; adevăr și minciună, curaj și lașitate, prosperitate și sărăcie, loialitate și trădare,demnitate și nemernicie, jocuri și uneltiri, compasiune și nepăsare, știință și ocultism, viață și moarte, etc,etc,etc ;poate că pentru crizele prin care trecem se va da socoteală (oare???), dar pentru Limba română?

(când eu am pomenit cu ceva timp în urmă cuvâtul ‘viclenie’, câțiva prieteni nu au mai vorbit cu mine vreo trei ani, acum… )

universurile unui Cărturar

Este carturarul, profesorul, omul prin care eu am descoperit în adolescenta timpurie universul Său și mai apoi, universul altora; de la Domnia Sa am înțeles că timpul trăit și mărturisit înseamnă timpul propriei înțelegeri și cunoasteri ; intr_o după amiaza, răsfoind într-o stație de autobuz Sfidarea Retoricii ,

cumpărată cu câteva minute mai devreme, m-a tulburat binefăcător o încântătoare reformulare a legii lui Lavoisiere, pe care mi-as dori – o valabila și astazi; cândva, prezentând un talentat și orgolios poet, Profesorul Eugen Simion spunea că nu e grav sa îți dorești să fii cel
mai, mare, ci este periculos sa vrei să fii unicul;
doua dintre cărțile Autorului la care ma reîntorc mereu stau lángă sau alături de Internaționala Prof Ion Ianoși pe noptiera de la capatataiul patului; vor trece si zilele din spital și îl voi regăsi cu bucurie pe Mercutio
La Mulți Ani cu sănătate, Domnule Profesor, Eugen Simion!!!

m-a tulburat binefăcător o a legii lui Lavoisiere, pe care mi-as dori – o valabila și astazi; cândva, prezentând un talentat și orgolios poet, Profesorul Eugen Simion spunea că nu e grav sa îți dorești să fii cel
mai, mare, ci este periculos sa vrei să fii unicul;
doua dintre cărțile Autorului la care ma reîntorc mereu stau langă sau alături de Internaționala Prof Ion Ianoși pe- noptiera de la capataiul patului5; vor trece si zilele din spital și îl voi regăsi cu bucurie pe Mercutio
La Mulți Ani cu sănătate, Domnule Profesor, Eugen Simion!!!

incercare de re-alunecare inspre … normal

astăzi, printr-un ‘concurs de împrejurări’, (parcă așa se spune….), mi-am reamintit că in urmă cu cîțiva ani, am scris cam așa –- și acum rămân de o crudă actualitate!…

le-am urcat, rugîndu-mă

le-am coborît, căutîndu-mă

le-am mîngîiat, rănindu-mă

le-am cunoscut, intersectîndu-mă

le privesc dintr-o a l u n e c a r e

într-o altă geometrie

(august 2012)

iar acum, ANĂ, revino la scrisul normal și detșează-te de prolemele personale, tocmai ca să le poți depăși