ratările iernii

            De dimineță a trecut Elvira pe la mine ca să îmi lase cartea cu Sonetele lui    Shakesspeare, traduse d Violeta Popa, carte pe care voia să o ia cu sine miercuri seara la reuniunea bisăptămînală de la club sau de la cafenea, mai exact. Cum eu băusem, deja, cafea, s-a descurcat mai bine singură, în bucătărie, în timp ce eu încercam să fac loc pentru ceașca ei cu cafea și scrumieră, adunînd hîrtiile risipite peste tot, ca de obicei. După ce i-am repetat motivele pentru care nu am însoțit-o miercuri seara – frigul, problemele mele cervicale și teama de viroze, mi-a făcutt un fel de raport a ceea ce s-a întîmplat la reuniunea din acea seară, amintindu-i pe cei cîțiva absenți și spunînd că au apărut cîteva figuri noi, pe care eu, care nu mai fusesem pe acolo de aproape un an, nu le cunoșteam; la muzică s-au cam înțeles, s-a ascultat ceva muzică preclasică, dar ea, nefiind familiarizată cu acest ”gen”, nu a știut să spună compoztorul; s-a recitat și s-a citit, după talentul fiecăruia mai mult din clasici și simboliști englezi, francezi și americani, irlandezi nefiind sigură dacă au fost amintiți, precizînd ca în trecăt, dar fixîndu-mă cu privirea ochilor săi negri, impecabil rimelați; discuțiile și problemele au apărut la alegera filmului, hotărîndu-se să fie tot ceva clasic, sau ceva mai vechi. Și cum fiecare avea o preferință, într-un moment mai calm, Anton, scriitorul prolific și de succes, a pus pe masă un DVD cu Love Story, ecranizarea lui Arthur Hiller după povestea lui Erich Segal; ‘Ana îi spune filmul majorității tăcute’ a adăugat Anton; fără entuziasm sau curiozitate, dar din respect pentru Anton, s-a urmărit filmul, fără pop-corn sau alune, dar cu cîte o bucățică de ciocolată; i-am amintit Elvirei că expresia aceea eu o găsisem în tăieturi rămase de la ai mei din presa vremii, cea de la începutul anilor’70 și chiar nu aveam dispoziție de contraargumente sau de schimburi de opinii mai simple, așa/ astfel încît la întrebarea ei cam nervoasă dacă cei care protestau atunci în diverse forme, nu erau și ei foarte mulți, m-am mulțumit să-i răspund că trebuie să se țină comt de îmtregul și complicatul context de atunci; ‘acum e mai bine? și la ei, dar și la noi? Lămurește-mă tu, cea care citești presa, urmărești știrile și dacă ai stat acasă, poate îmi spui și mie cum au fost cele două conferințe de presă care au inflamat și mai tare spiritele și datul cu părerea ?’ a spus Elvira ‘mu știu prea bine pentru că m-am uitat la patinaj artistic, proba de perechi, de la Pyeongchang și m-am săturat să-i tot întîllnesc zilnic pe Eucllid, Boylai și Lobabcevski în același puct de inflexiune și cum a fost?’ ‘sincer, pentru mine, sub așteptări, pînă acum, perechi și simplu băieți’, dar am văzut cîteva dintre nominalizările pentru Oscar, la categoria filmul străin, iar la tv am revăzut ”Night train to Lisbon”, care mi-a plăcut și mai mult acum’ ‘ nu e ok, pe la televiziuni se vorbește mai abitir decît în mahala, iar ei îi arde de călătorii cu trenul și de poezie sau ce-o fi găsit pe acolo;  mai ai poezia aceea a ta, Spirala morții, dacă tot este sezonul?’ ‘da, dar este și pe blog, deși… nimic …, da, este’. După plecarea Elvirei mi-am amintit că am pierdut o emisiune la radio, dar cîte nu am pierdut chiar și în ultimele săptămîni- Carnavalul d la Veneția, Festivalul San Remo, unele evenimente interesante din oraș; ”dorință fantomatică și nostalgică”, am auzit-citit în filmul german Trenul de noapte spre Lisabona și amintintindu-mi de O poveste din Lisabona, mi-am spus cu voce tare, imperativ: anul acesta trebuie să văd Lisabona!

Anunțuri

Orhideea și colajulde fotografii

Doar cîteva secunde pentru cîțiva pași m-au despărțit de bordura trotuarului peentru a prinde culoarea verde semaforului. M-am oprit și am privit șirul sau șirurile lungi de mașini în ambele sensuri, apoi cadranul electronic al ceasului mare, din apropiere, mi-a arătat că. dacă am puțin noroc, ajung în locul unde trebuia să fiu peste o jumătate de oră, fără emoții. Dimineața cu cerul senin, dar răcoroasă, de februarie, aducea zîmbete doar pe chipurile adolescenților, mi-am ridicat cu mîna dreaptă gulerul paltonului, avînd grijă ca floarea din mîna stîngă să rămînă intactă; am alungat un gînd răutăcios – să laș i în cutia poștală din holul blocului o orhidee firavă și grațioasă, iar după atîția ani să nu știe că eu nu agreez în mod deosebit florile exotice? Îmi plac, dar nu le caut, mai ales pentru ornamentul casei.orhidee

orhidee
Bună dimineața! Așsteptați de mult?

-Tocmai am sosit, pierzînd verdele, am răspuns încercînd să ascund mirarea sub un fel de zîmbet înghețat, recunoscînd figura și vocea din cafeneaua de acum cîteva zile.

– Oh, atunci mai am…, scuzați-mă și s-a îndreptat spre chioscul de ziare, aflat trei pași mai încolo; priveam atenta becurile semaforului, astfel încît aproape am tresărit cînd mi s-a adresat din nou

– Vă rog să nu întelegeți greșit, sper să mă iertați, dar nu am găsit altceva, iar o floare la fel de frumoasă ca cea pe care o aveți, este greu de găsit aici, la ora asta. Sper că vă place filmul.

Nu înțeleg! Astăzi …

– E verde, să trecem. Azi se fac daruri celor îndrăgostiți de viață, de frumos, de iubire și dacă nu V-as fi întîlnit pe dumneavoastră, tot aș fi dăruit ceva, cuiva. Sau nu îi cinsiți memoria Sfîntului Valentin?

– cred că astăzi și grecii antici și romanii ar fi avut zi de sărbătoare. Mie îmi place și ziua aceasta și îmi plac și Dragobetele, numai că nu obișnuiesc să primesc daruri de la străini și în asemenea situații nu prea am cuvintele acasă

– Stăin?! Cafeaua și refugiul de frig apropie oamenii. Fiți liniștită, doamna, nu va voi face declarații, nici complimente și nici propuneri deplasate nu intenționez, doar dacă

– A, există totuși, ”doar dacă” și am zîmbit privind cubul sau paralelipipedul lucios din palma mea dreaptă. La o simplă atingere cu degetele s-a desfășurat în jos, spre asfalt, un colaj cu fotografiile unora dintre cele mai vestite cupluri de actori de cinema din toate timpurile.. L-am rugat să mă ajute să îl repliez pentru a—l pune în geantă.

-Doar dacă acceptați invitația mea de a merge în această seară la cafeneaua despre care v-am spus la prima intîlnire; în această seară va fi ori seara de poezie sau alt gen de lectura, ori o seară cu filme la alegere. Aveți vreo preferință?

– Ca fiecare, da, am, însă nu voi putea veni. Eu o iau după colț, mai am doar cîteva minute. Mulțumesc pentru dar, este o surpriză minunată. La revedere și o zi frumoasă!

– Localul este pe străduța paralelă cu cea pe care mergeți dumneavoastrăh, a doua casă, pe stînga. Sărut mîna.

-a, deci cunoaște și această formulă de salut, am rostit încet, fără să privesc peste umăr.

Ajunsă la destinație, în atmosfera confortabilă a încăperii, am pus pe masă ceașca cu ceai de zmeură și mere, iar în clipa următoare, în cele zece minute rămase pînă la teancul de hîrtii, am început să admir pe îndelete frumusețea fotografiilor primite. Vraja sau farmecul dragostei? Farmecul și vraja

o aroma aparte

bscap0008

daca as incerca sa scriu despre acest Film ( dar nu o fac, sau nu aici nu acum) as pleca de la aceasta imagine care ma urmareste obsesiv si obsedant de vreo doua saptamani; cine a avut sansa sa simta acel miros al plumbului topit si sa nu alerge sa curete de petele de pe haine sau de pe maini dupa ce isi vedea munca, uneori si numele insemnat cu acel tus negru, mai valoros decat aurul, cred ca imi va da dreptate pentru o clipa, ca, oricat de atractiva este generatia Touchscreenului si de fabuloasa era digitala, generatia sau Galaxia Gutenberg trece si ramane dincolo de nostalgie
[ despre acest film eu indraznesc sa cred ca TREBUIE VAZUT si nu doar de catre simplii cinefili!..]

si -cine stie?- poate voi duce cu mine, intr-o cafenea, DVD-ul primit, prima oara l-am vazut “luat” de pe net

chiar asa- cine stie ?…

burnița, Davidoff și umbra lui Mondiano

                 coffe_cup_book sculpture by wetcanvasDe cîțiva ani prefer iernile blînde și totuși, parcă nu voiam să treacă și aceasta fără să simt gustul zăpezii și încordarea mușchilor pe luciul gheții de pe troutarele necurățate. În ziua aceea, însă, o rafală neașteptată de burniță și țepii unui frig usturător mi-au schimbat traseul obișnuit al orelor de după amiază spre casă și am deschis  ușa unei cafenele în care nu obișnuiam să intru. Localul, cu un interior destul de comun pentru specificul afișat de la intrare și pînă deasupra barului, era plin de cei care, probabil, se refugiaseră de vremea de afară, iar acum păreau că își regăsesc calmul și destinderea. Am zărit o singura masă liberă și care, spre liniștea mea, avea doar două scaune; am ezitat o clipă, eliberîndu-mă doar de strînsoarea fularului, dar în clipa următoare am pus haina pe spteaza scaunului. La întrebarea de o amabilitate firească a celui care venise să preia comanda, am răspuns: o brioșă, simplă și un espresso dublu, iar dupa scuza și regretul sincer că nu mi se poate oferi Davidoff, a trebuit să mă mulțumesc cu Illy espresso. Am scos cu emoție din plasa subțire cele două cărți și ziarele, temandu-mă să nu le fi atins fulgii mărunți, dar erau în stare bună. Căldura și aroma cafelei începuse să își facă efectul, astfel încît am încuvințat aproape mecanic, fără să ridic privirea de pe ziar atunci cînd am fost întrebată politicos dacă se poate ocupa celălalt scaun. Abia la schimbarea paginii am observat figura vecinului meu de partea cealaltă a messei, căruia i-am răspuns la salut, nu cred că și la zîmbet; abia în clipa în care am sorbit atent din cafea am observat mai bine fața senină și privirea caldă a a unor ochi căprui spre verde ori, mai degrabă, de un verde închis, care se armoniza/u bine cu părul grizonat cam prea devreme și tuns îngrijit. Noul partener de masă comandasee între timp un espresso Milano și două degete de coniac, iar acum privea cu interes cărțile din stînga mea, întrebîndu-mă unde am găsit ziarul străin, cînd la noi presa tipărită este ca și inexistentă, eu nefiind sigură dacă impresia unui posibil dialog despre forma clasica a presei și cea digitală este reală sau nu, am răspuns sec- din căsuța postală, le primesc prin poștă. La remarca sa cu privire la asocierea ciudată sau, cel puțin curioasă, a genurilor de carte, am dat din umeri, terminînd în liniște mica brioșă. I-am satisfăcut, oarecum, curiozitatea în privința prețului, spunîndu-i că romanul polițist – o reeditare așteptată- l-am cumpărat din librărie, iar albumul de artă de la un anticariat. Remarca sa la varietatea sortimentelor de produse ale cafenelei mi-a confirmat bănuiala dorinței de a face conversație și nici acum nu înțeleg de ce am pomenit de pliculețele de Davidoff din geantă și pe care nu am îndrăznit și nici nu aș fi putu să le dau pentru a mi se servi cafeaua dorită; bineînțeles, curiozitatea a fost sporită de unde am pliculelțele de cafea, atît de greu de găsit în provincie și am mărturisit că este un schimb reciproc avantajos cu un bun prieten, căruia eu îi ofer trabuc de calitate, cubanez sută la sută. De teama unor alte întrebări, am format pe mobil un număr și am comandat un taxi. Sincer, nu m-a mirat eleganța mișcărilor cu care mi-a ținut haina să mă îmbrac și nici lejeitatea mersului cînd m-a condus spre ieșire, dar am replicat nemeritat de nervos cînd mi-a pomenit de o cafenea unde știe sigur că se poate bea Davidoff, unde se poate asculta muzică, se poate citi și chiar se poate vedea un film: ‘prefer taverna, unui Mall’, abia a apucat să îmi spună că nu este vorba de așa ceva, că eu i-am luat aproape smucind, pachetul cu cărți și ziare din mîna sa. totuși, stabilim o zi? Și eu fumez cu plăcere trabuc de calitate” ’posibilitatea unor surprize există’ „vă plac romanele polițiste și cultivați misterul” și dacă în acea clipă nu ar fi apărut taxiul, cred că m-aș fi blocat rău de tot, căci am simțit cum mă atinge umbra din cărțile lui Mondiano – nu cu mult timp în urmă mi se amintise ‘cînd iubesti intr-adevăr pe cineva e musai să-i accepți și partea de mister’, iar acum, Nu! nu părăseam Cafeneaua tinereții pierdute.

Acasă, pe măsuța din cameră, lîngă vaza cu flori, fata unei prietene îmi lăsase cartea împrumutată să o citească – ~Oamenii fericiți citesc și beau cafea~ scrisă de Agnès Martin-Lugand, care nu este o ”carte mare”, dar care, în numite situații face bine sufletului.

Hmmm! Eu nu cred în fericire, dar cărțile, filmele și cafeaua îmi plac. Și oamenii civilizați

început (ul)

intermittent și mereu contradictoriu

întimpinat abrubt cu întrebarea

Qu’as-tu fait, ô toi que voilà

pleurant sans cesse,

dis, qu’as-tu fait, toi que voilà,

de ta jeunesse ?

și dat fiind răgazul unui an întreg (așa sperăm) vom căuta să dăm posibilul răspuns prin ceea ce-am avut, în cele ce-am găsit și cîteodată, prea sincer, poate, lăsat împărtășit aici, iar lucruri, gînduri, simțiri cuprinse în cuvinte și adunate în povești, le vom păstra ca vamă, de ni se va cere

răspunsul îl vom da păstrînd în cea mai de taină umbră tristețea, durerea într-o blîndă șoaptă, căci, nu-i așa, doar zîmbetul este Lumina fără-nceput și fără vreun sfîrșit

n‘est-ce pas ? nous irons, gais et lents, dans la voie

modeste que nous montre en souriant l’Espoir,

peu soucieux qu’on nous ignore ou qu’on nous voie.

Discrete TIME by Olivia LENNON

[Discrete TIME by Olivia LENNON ]

eventuale comentarii, aici, la rubrica din meniu; multumesc! 🙂 ❤