fabuloasele Scrisori filozofice ale lui Piotr Ceaadaev

ceadaaev

 

 

dacă cineva este curios și mărește cu un click imaginea, textul cred că i se pare cunoscut pentru că este …. familiar și actual

despre cum am ajuns de la Cititen Kane la fascinantele Scrisori scrise în franceză de către P Ceaadaev și citite de mine traduse și făcute pe înțelesul tutuor de soții Janina și Ion Ianoși, puțin mai tîrziu

și marea are zimți

sunt locuri și sunt clipe cînd spuma din care s-a întrupat Frumusețea rănește; strivește castele de nisip, distruge jucării și cărți uitate deschise, retează nemilos elanul adolesctin al celor care merg pe valuri în picioare, șterge cu prea mare grabă orice urmă sau semn lasate de o palmă deschisă sau de o talpă șovăindă;

 

zimții plajei

(fotografie primită)

aici nu este permisă (nici) cea mai frumoasă poveste – nu sunt permise inocența și sinceritatea.

Un gând,  atât 

oricât de neînsemnat ar fi sâmburele de adevar pentru alții, tu pastreaza-l cu grijă; poate doar cei superficiali,atunci când nu reușesc să scrie sau să citească povesti, caută propriile amintiri,dorințe care pot fi îndeplinite, sau propriile dez/amagiri in frazele inspirate ale altora.

(nu èste si nu se vrea a fi o atingere mai puțin amabila la adresa cuiva ori pentru cineva; colajele cu citate frumoase și celebre sunt utile pentru reimprospatarea memoriei,mai ales pentru cei care le afișează constant, fermecați de adevărul găsit şi pe care uită că tocmai ei l-au uitat față de ceilalți )

plicul din bagaj

Îți scriu acum pentru că

1. mi-am amintit ceva important mai mult pentru mine

2. am făcut prostii/ răutăți și tocmai astfel, mi-am amintit că trebuie să știi și să cauți, de vrei și ai chef, ceva anume

nu te întreb nici unde ești, nici ce faci, nici cum ești, ci întreb simplu- cînd te întorci?

Caută în buzunarul mijlociu al valizei, și cred că vei găsi un plic doar cu adresa pe care o cunoști foarte bine, fără adresa destinatralui, ar fi fost… ; înlăuntrul plicului sunt foi cu fascinantele și miistuitoarele închipuiri ale aceluiași destinatarar; am preferat să e ai îîn acest fe cu tine pentru că de data asta nu vreau să le imparți cu altcineva. Era vară, ne știam deja de un an, cînd ți-am dat un volum cumpărat pe pile, sub alte cărți librăria de lîngă Simeza, iar foarte surprinsă am fost eu cînd mi-ai spus că îți este puțin cunoscut Vasile Voiculescu. Cu timpul și în timp, ai ajuns să știi toate sonetele, precum și povestirile Iubirii Magice; și tot în timp ai pprins obiceiul de a impresiona, găsind ușor la momentul oportun versul potrivit, tachinîndu-mă cum că tu știi mai bine poezia sa (asta să nu o crezi nici acum!)

 

și aproape uitasem, dar-am dat în stambă, cum se spune, pe FaceBook, (a)părînd și chiar fiind iritată de tot felul de grupuri ci pagini cu citate celebre, puse pe slide-uri mai mult sau mai puțin inspirate. Cînd mi-am amintit de plicul făcut în grabă și pus pe ascuns în bagaj, am vrut să corectez ceva, cumva, dar s-a schimbat programul. O voi face în alta zi. Săptămâna asta mica și vioaia mea prietenă asteaptă o poveste promisă

și încă ceva foarte important: atunci cînd am creat antetul blogului m-am gîndit pur și simplu la … Blogul meu.

Și totuși, cînd vii acasă ?

trăiască Smartphone-ul

Două propoziții. șase cuvinte. O frază era mai greu de închegat. Am încercat să intuiesc, pentru că de înțeles, nu a(vea)m cum: un cuvînt în română, altul în engleză, două în germană, unul într-o limbă slavă, penultimul, în chineză sau japoneză (nu sunt în stare să fac distincția!). Cred că voi, în grupul vostru, atunci cînd vă lipsesc căștile din cadrul ”oficial”, vorbiți vă răspundeți unii, altora, în limba fiecăruia. Astfel pot eu să îmi explic cum ai tastat SMS-ul.

Eu încă îmi mai închipuiam că, oricît de greu ar fi să te desprinzi de (din?!!!!?) spuma Afroditei,ca să ajungi în orașul lui Cristoforo Colombo, mergi cu vaporul, pe mare, dar în vremurile astea Timpul și banii (ce contează confortul și alte capricii?…) un zbor cu o cursă de linie (cele charter nu fac escală, din cîte cunosc eu) este foarte potrivit. În acel SMS, care era, de fapt, un MMS, am găsit o imagine de pe aeroprotul genovez. Oricît de puține ore a durat escala, sper și vreau să cred că ai reușit să vezi Santa Maria Assunta, ori să cuprinzi cu ochii și cu sufletul Piaza del Ferrari, știu cît de mult îți plac spațiile largi.

Și poate că la magazinele din aeroport vei găsi o broșură cu Capriciile lui Paganini și unul sau două DVD-uri/ Cd-uri. Nu știu să cînt la vioară, dar îmi face bine să le ascult/ăm.

– o rugămite de luat în seamă : vreau o vedere semnata de tine și trimisă prin poștă, nu vreau SMS! O voi găsi în cutia poștală de la parter, la intoarcerea mea acasă de acolo unde spui tu că în aceeași zi sunt toate cele patru anotimpuri.

Pe Smartphone-ul tău performant nu poți să-mi trimiți cea mai frumoasă floare pe care am primit-o vreodată (…. pînă acum….)

Infinitul anilor pierduți

În copilăria și în adolescența mea, chiar și mai apoi, verile erau normale; normal de calde, iar oamenii și cele mai multe dintre cele ce se petreceau erau -atît cît se putea și se îngăduia- de asemenea, normale.

Acum totul este incins, ucigător de fierbinte, de la asfalt și ziduri, pînă la spirite și minți, atît ale celor îndrituiți să fie mereu lucizi, cît și ale celor obișnuiți, care nu mai înțeleg în care parte să mai caute un răspuns la atîtea nevoi și dezamăgiri). Este, de fapt și în fapt, o vară a extremelor, aștepți o ploaie scurtă de vară și simți că ești prins într-un film apocaliptic, iar după ce îți revii,butonul sau tasta de la sursa de informație cea mai la îndemînă, te trimite ori la cutia cu ceai calmant, ori îți amintește de exercițiile prea ușor uitate, de autosugestie, menite a te pastra …. în stare de funcționare. Coduri de toate culorile de avertizare și pentru caniculă și pentru furtuni, criză politică, criză fianciară, criză bursieră, astfel încît criza cronicizată a celui care șovăie între ușa alimentarei și ușa farmaciei trece neobservată.

Într-un oraș în care nu găsesc răcoarea unui cinematograf, nelipsînd, însă alte evenimente culturale, eu încerc să mă refugiez din cînd în cînd, pe terasa preferată din centrul burgului medieval, să îmi amintesc bucuria făr’ de seamă pe care am avut-o în cele două zile la Sibfest2017, mai deschid o revistă, mai schimb cîteva vorbe, beau apă plată și mnînc urdă cu roșii, mă amăgesc cu lucruri mărunte și tot nu reușesc să înțeleg ce se întîmplă în jurul meu și chiar aș vrea să aflu unde s-au izolat specialiștii în ideologie, în politologie, profesiniștii în toate domeniile.

La orice subterfugiu aș recurge, mă urmărește, aproape obsedant, imaginea găsită în primăvara care tocmai a trecut, într-o broșură primită de la Galeriile Tate, este o lucrare a unei artiste libaneze, Saloua Raouda Choucair, o ființă complexă, despre care, intre timp, am început să mă interesez mai mult.

Infinite Structure , 1 by SALOUA RAOUDA CHOUCAIR

 Infinite Structure by Saloua Raouda Choucair,

Zilele trecute, închizînd și tv-ul și net-ul, am început lectura unei cărți pe care am ‘ratat’-o, ca și pe multe altele, în anul apriției- Anii pierduți, scrisă de Mary Higgings Clark.

Și iată, cum, privind fără resemare timpul prezent și cel de dinainte, mă aud rostind: infinitul anilor pierduți….

fragilitatea anilor

și nici anii fragili nu pot să-i număr pentru că nu vreau

seara trecută te-am văzut și te-am auzit rostind cuvintele lui Tom, un personaj pe care cred că eu îl îndrăgesc ma mult… și aș lua acele cuvinte și le-aș împrăștia peste tot, în fața celor care, nu puțini, au spus vrute și nevrute despre tine

Tu spui că ai atâtea lucruri în suflet, pe care nu mi le poţi destăinui. La fel se întâmplă şi cu mine. Sunt lucruri pe care nu ţi le pot mărturisi ţie. Aşa încât, să ni le respectăm reciproc.

 

beta-17990-menajeria-de-sticla-i-mov-00-02-55-12-still002_04196100

(sursaa foto – TVR)

eu am avut șansa să beau de două ori cafea și să fumez o țigară cu tine, de fiecare în trei; nu știu dacă am dreptul să mă întreb dacă este drept că voi doi ați plecat dincolo de cinematograful din spatele atelierului de pictură și ceramică, iar eu acum încerc să mă mențin cu încăpăținare, pe linia de plutire

îmi lipsiți amîndoi, iar atunci cînd se întîmplă să mă întreb unde sunteți și ce mai faceți, promit să îmi amintesc cuvintele lui Tom, reauzie în această seară

Nu m-am dus în lună, m-am dus mult, mult mai departe … căci timpul este cea mai lungă distanţă între două locuri. Puţin după aceea, am fost dat afară din slujbă pentru că scrisesem o poezie pe capacul unei cutii de pantofi. Am plecat de acasă, am coborât pentru ultima oară treptele scării de incendiu şi de atunci am mers pe urmele tatălui meu, încercând să regăsesc în mişcare ceea ce pierdusem în spaţiu … Am călătorit foarte mult. Oraşele treceau prin faţa mea ca nişte frunze moarte, frunze viu colorate, dar rupte de pe ramuri. Aş fi vrut să mă opresc, dar parcă mă urmărea ceva. Ceva care venea întotdeauna pe neaşteptate. Uneori era un cântec cunoscut, alteori doar un ciob de sticlă străvezie. Merg câteodată noaptea singur, pe străzile unui oraş străin, — când nu găsesc pe nimeni să-mi ţină de urât. Trec pe dinaintea vitrinelor luminate ale unei parfumerii. Vitrina este plină cu sticluţe transparente, irizate ca cioburile unui curcubeu sfărâmat.

rămîneți acolo, departe, aici, astăzi lumea este luminată de fulgere …