secvențe segmente 2016

sâmbătă/duminică 20/21 februarie

 

o săptămînă aiurea, nu atît de aiurită, pe cît de pierdută aiurea, fără noimă, dar asta este valabil pentru mine, nu și pentru cei care au trăit-o -implicat/ți sau nu- în gălăgia care a adus-o, a amplificat-o și a lăsat-o peste noi, în urma sa; pericole reale, amenințări la limita ridicolului, adevăruri spuse, de cele mai multe ori, în propoziții simple sau într-un singur cuvînt, minciuni vărsate în șuvoaie revărsate dintr-un vagon căruia i s-a stricat intenționat încuietoarea, privirea îngrijorată pentru clipa prezentă și pentru cea care urmează, grimasa temerii prefăcute și satisfăcute de reușita improvizației, toată hidoșenia manipulării care la noi pare fără sfîrșit și fără leac –– de unde să iau o gură de apă curată și proaspătă, cînd eticheta de pe petul cu apă plată îmi rînjește perfid pentru că-mi trimite gîndul și simțirea la acei ani romantici -cum atît de bine le spune titlul unui volum de amintiri deloc îndepărtate pentru cei care i-au trăit- cînd nu îmi era teamă să spun și să scriu despre ceea ce sper, despre ceea ce și mai ales cum vreau?

o săptămînă pierdută printre meandrele manipulării … și nu este ultima…

(am uitat de propriile neajunsuri și griji cotidiene, iar pentru poveștile de pe pagina principală, nu am avut timp….)

antidotul l-am găsit în dialogul dintre Eugenia Vodă și Cristi Puiu

replica de sau din final:

stau în bucătărie și privesc pe fereastră

–––––––––––

marți, 23 februarie

îmi propsesem aici, pe blog, să privesc altfel plecările însspre dincolo

și de data aceasta, vai, am observat, atît cît am reușit în cele 40 de minute pe net, comentarii fel de/ și fel

unul m-a convins că e mai … înțelept… să tac –– făcea o subtilă și rafinată trimitere saupoate ”legătură” cu/la Shakespeare…. (dar nu mă mir, în cazul ace s / ta!)

 

eu mă întreb doar atît: ce se va alege de manuscrisele sale? se va descoperi în ele o anagramă a anagramei?

adevărul este  o anagramă a anagramei

-Umberto Eco-

–––––––––––

 

 

–––––––

joi,   10 martie

s-a ales praful de planurile ptr săptămîna asta; Signor  Iñárritu trebuie să mai aștepte puțin, foile cu nederminatele ptr Anca sunt îmrăștiate peste tot, vertebrele mele scîrție zgomotos și nu am uleiul potrivit, habar nu am ce se-ntîmplă prin țară, umblu pe sit-uri străăine, mă uit la ceasul de pe monitor și închid– pe HBO începe un documentar despre Vietnam, iar de la 10/22, pe un alt canal, un film sau serial, n-am înțeles bine.

(ar trebui, poate, să încurc ordinea zilelor din calendar)

…. pierdut minute din film ptr o precizare: ideea alăturării versurilor din Romeo și Julieta îmi aparține; de/pentru aceea  acel MEA CULPA!

sună telefonul și cînd mă hotăresc să răspund, mi se spune că merită să comut pe un  canal de   știri românesc– aiurea! eu, atunci cînd mă chinuie un vis  urît, încerc să îl înlătur întorcîndu-mă pe partea  cealaltă și nu prea reușesc; unora -și nu puțini și nu neînsemnați-  trecerea de pe un peron pe altul, cu sens schimbat, răsturnarea borcanului în care au înghesuit după propriul plac valori și  principii                (general valabile) li se pare o jonglerie firească

vorba cîntecului : Amen!

există telecomanda

–––––––––

vineri, 18 martie

aseară, frisoanelor de la răceală le-a luat locul altele, neputînd să fac c  altceva serios,  am ”zappat”, cum se spune acum (cît e de improprie utilizarea,…no comment!) și am rămas, din curiozitate       pe răbufnirile lui Rareș Bogdan , altminteri întemeiate de modul de redactare a protestului care o viza pe Oana Stănculescu. am reusit să găsesc 2 minute mai lejere și nu știu dacă am făcut bine ceea ce am făcut, adică asta:

anamariadeleanu martie 18, 2016 la 10:40 am

Se cam amestecă lucrurile într-un mod grreu de înțeles pentru mine: Doamna Oana Stănculescu îmi este destul de indiferentă ca jurnalist (scuze! era să scriu ” mi se pare modestă”)

dar atunci cînd scriitorii și în general intelectualii cu orientări de stînga sunt stigmatizați într-un mod absurd, iar, pe de altă parte, sunt ”incriminate”, existînd nu doar tendința/ sfatul de a fi omise poezia lui Raduy Gyr, opera lui Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade ori Vintilă GHoria și alții cu afinități declarate de dreapta, atunci este un semnal de alarmă: Democrația în pericol!

nu sunt și nu por fi considerată ca antisemit(ă), iar în spațiul de exprimare, încă liber, de la noi se observă și se resimte o accentuare a pozițiilor radicale, în special a celor de dreapta

–––

am aboamentul plătit pentru un an de zile și m-am bucurat mult cînd am primit ediția tipărită în noul format și cu toată nedumeririle mele ca cititor si observator de pe margine a frămîntărilor din breasla literară, unde, uneori formele și formulările de exprimare dau fiori, sper că mi se va mai îngădui să îmi exprim sporadic părerea pe forumul revistei. Mulțumesc!

și nu pot să-mi înlătur o intrebare

eu am avut șansa să te aud (eram în formația-grupul nostru de trei plus încă doi) recitînd poemul lui Radu Gyr

acum, oare pe tine cum te-ar considera?!?

„„„„

nu am TIMP și am răni care sîngerează, real, cu adevărat

(un plasture? – nu găsesc)

–––––––––-

20- martie

parafrazîndu-î pe Caragiale

ceea ce nu dă nașterea, nu dă nici eruditia si nici vreo pretinsă sau reală exigentă

se va muta pe o altă pagina