urâtă toamnă!
are culoarea durerii, culoarea disperării, culoarea aceea a neantului
sânge, cenușă si fum
culorile groazei, ala fricii intretinute conștient si perfid
culorile minciunii, ale urii si ale imposturii
dez-gustul lor îl simțim cu toții
sau aproape
nu știu dacă textierii, compozitorii și/sau interpretul acestui cîntec au citit Vara de Noiembrie a lui Blaga, nu știu nici dacă atunci (de curînd) cînd ai urcat sus, pe pisc, aveai în rucsac un volum de-al dragului tău Bacovia, dar acum, cu siguranță, gîndul meu va căuta cuvintele lăsate acolo
și chiar dacă Toamna lui Labiș îmi va fi mai … aproape…, ca să rezist mai bine, în iarna care se apropie voi fredona deloc melodramatic refrenul de culoarea verii indiene
atît știu
într-o toamnă care și-a mai păstrat, pe ici, pe colo, culorile, Sisif surîde trist, mîngîind piatra încălzită la piept, între palme și nu o aruncă în(spre) stele
(Vă mulțumesc pentru vzite și pentru like-uri; revin de îndată ce pot)
––––––––––––––––––
Sisi (f) nu uită nopțile de octombrie –––- dar asta ar fi sau va fi un alt/fel de text și cu certitudine, al meu (n.b.)
sau ieșire suprarelistă dintr-o toamnă alternativă
uneltele sunt parcă nişte fiinţe vii,
sunt palpitarea cugetării noastre
și se rotesc exact, ca nişte astre
în circuitul unei galaxii
ele-şi clădesc, cu vremea, un destin,
familii de unelte se stabilesc în case,
sunt, dacă vreţi, ca viermii de mătase
elaborînd un templu imaculat şi fin.
– Alternative de Virgil Teodorescu-
(fragment)
(am ales fotografiile lui Ben Goossens pentru că într-o zi în care mă jucam cu argumentul unuia care stătea pe o faleză invidiat de de unii, compătimit de altii, pe acestea le aveam împrăștiate pe lîngă pentagonul încă întreg de pe dușumea)
am găsit la locul știut o legătură de chei făcută din frunze legată pe o coajă incredibil de subțire de mesteacăn, cu o castană coaptă și crăpată, ca breloc,
am deschis poata unui anoTIMP
dincolo de care m-a învăluit blîndețea acelei deasupra stinsului pămînt
Lumina lină Logos sfînt; Lumina lină, nunta leac
tămăduind veac dupa veac, cel intristat si sărăcit, cel plîns si cel nedreptățit
(versuri de Ioan Alexandru)
și am simțit toate cuvintele
(fotografie primită)
m-am desprins din pentagonul format din cele cinci borne-cărți de pe dușumeaua familiară a casei mele și am plecat, voind să păcălesc destinul, nu înspre soare-apune, ci într-un inexplicabil și spontan elan, înspre soare-răsare
altădată presăram cuvinte ca semne de recunoaștere pentru drumul de reîntoarcere; acum nu mai am nevoie, graba e prea mare și secundele se topesc necinstit nu în celulele împrumutate onest, ci într-un desen aproape naiv;
toate întrebările, toate frămîntărilre fără rost, toate semnele, toate cuvintele arătate sau rămase ascunse s-au adunat în acel cufăr cu închizătorile stricate
iar sufletu-mi răsfrînt lejer acolo a înțeles ceva deosebit de prețios:
să nu îi mai fie teamă de toamnă
(și ca să fie pe deplin greu de suportat pentru un eventual rafinament, cu certitudine inaccesibil mie, iau o chitară cu un sunet pe strune,
pentru că
toamna toţi oamenii încap laolaltă
iar noi cei altădat-atît de răi
azi suntem buni, parcă am trece fără viaţă
prin aurore subpămînteşti.
versuri de Lucian Blaga – Bunătate toamna – fragment )
[versurile Elegiei murmurate de Ștefan Hrușcă sunt una dintre Elegiile lui George Țărnea]
Să scriem
adică să scriu
orice
nu contează, să apară acele semene care să ”ateste” că sunt, că încă (mai) sunt
de parcă ar avea vreo importanță
ei bine, pentru mine, în toamna asta, are
pentru că vrea să mă urîțească și pe din(l)ăuntru, iar eu mă încăpățînez să-i rezist (deocamdată!)
și cum nu sunt înțeleaptă și nici dreapta măsură (cum exagerat scria cineva ca răsspuns pe un alt blog, ca pe orice exagerare am luat-o ca pe o glumă ori ca pe ironie …..subtilă….), deci/așadar, pentru că nu am măsură cumpătată în ceea ce fac,
am ales să reactivez vechea stare, adică prostia de a avea un blog
și scriu
scriu orice nerozie care îmi trece prin cap (habar nu am prin care emisferă sau prin care lob)
că o fi original, adică formulat de și în propriile sinapse, dezvăluindu-mi rușinos IQ-ul, că o fi vreo metaforă sau vreo parabolă rămasă într-o circumferință de pe undeva pe unde am întîlnit-o, eu cînd nu citesc bloguri mă plimb cam mult prin aer liber și pe pagini tipărite sau electronice
și ce-i dacă îi dezamăgesc pe cei care caută pe blogul meu lucruri cît de cît serioase – există, totuși și așa ceva- ?
ce-i dacă am să cotrobăiesc prin cutiile mai de la îndemînă, nu prin lăzile prețioase din pod ? voi găsi poze și ilustrate comerciale (cum să le spun altfel ca să mă feresc de cuvîntul kitsch ?), le voi posta cu un citat celebru, fără a pretinde că sunt ale mele!!!, mă voi hazarda să ”explic” de ce nu îmi place cutare personaj politic(hiu), voi reîncepe să las comm de bon-ton pe blogurile pe care le citesc –dacă vor fi acceptate-, voi face cam tot ce se cere în bloggeritul obișnuit
și voi găsi –poate suficient curaj de a comenta articole pe care le caut si le citesc pentru confortul interior, care suplinesc lipsa lecturii a vreo două reviste independente hiperpolitizate (articolele și cărțile semnate de Angelo Mitchievich sunt pentru mine un astfel de adjuvant [cuvînt totalmente neinspirat] binefăcător –adjectiv întru totul adevărat),
voi comenta, în felul meu, desigur, filme aici, pe blog, pentru că unele de specialitate par să parafrazeze un vers dintr-o poezie de-a lui Mihai Ursachi, adică este un cerc care permite ochilor doar să admire
voi reîncepe să număr de la 1001 plus ceva, dar găsind și frămîntînd alte dileme, dar în altă parte decît pînă acum
voi trece peste regretul de a fi lăsat prea ușor să îmi fie luată de către vîntul de toamnă o scrisoare de pe un drum interzis ce a zburat, se pare, într-o direcție nu tocmai potrivită
și voi scrie p(r)oVEști(i)
tot se aprind focurile prin odăi care trebuiesc încălzite, lumina zilei se împuținează, vine repejor vremea torsului și a poveștilor
**
o poveste este și cea spusă de către copiii din postarea anterioară
cînd voi avea timp, dispozițiea necesară, o zi în care mîna va fi mai odihnită, poate o voi spune și în cuvinte
dar fiecare poate să o înțeleagă în felul său
și pentru că tot suntem amenințați cu o iarnă grea, eu mă gîndesc să plec în Kamceatka, unde sper să înțeleg cum se pot scrie în japoneză mailuri de pe site-uri rusești, ”căci” chiar cred că sunt simpatice mesajele pe cae le găsesc ca spam-uri
O Toamnă de poveste să aveți (nu doar cei care treceți pe aici)
–––––––––––––
** (reproducere rămasă de la mama, nu se disting decît inițialele R G )
care nu pare a fi a mea….
Nu, nu vreau ceva ori altceva de la această toamnă
și nu mai vreau să îmi fie teamă
cîndva o așteptam ca pe un început
(și chiar așa era)
