adaptări

Revoluția netului, a virtualului?

OK! – o acceptăm în mod democratic și ne adaptăm după posibilități, abilități și disponibilități chia șri  cei care nu ne permitem să ne măsurăm timpul în orele petrecute în virtual (parcă am scris cîndva, ceva despre nevoia de virtual…. , parcă… )

și suntem convinși -sperăm, cel puțin…- că va avea un alt deznodămînt și alte urmări decît cea arabă, începută   purtată îndeosebi pe FB și care a impresionat o planetă întreagă

însă ceea ce a urmat, chiar nu are vreo legatură cu situația de la noi

bucuroși sau dezamăgiți, sperăm, oftăm și mergem mai departe

nuanțe

nu cred să fie refugiul prea îndelungat în virtual vinovat  pentru neputința mea de a distinge (deosebirea d)intre refuzul argumentului și argumentul refuzului

în real sau în virtual, pentru mine este la fel de încețoșat

blog de împrumut

Domnul Jourdain, consecvent cu sine și cu ambițiile sale a dorit să cunoască spațiul virtual. Iar pentru a accede în High-life-ul blogosferei, pentru a se famiariza mai bine  cu blogolumea s-a hotărît să își creeze un blog, apelînd la Maestrul său de filozofie.

Domnul Jourdain:- Da, o să fie ceva foarte galant!

Maestrul de filozofie:- Nu  mai încape vorbă. Doriți să scrieți în versuri ?

–        nu, nu, fără versuri…

–        nu vreți decît proză.

–        Nn vreau nici proză, nici versuri.

–        Nu, dar trebuie să fie ori una, ori alta.

–        Da’de ce ?

–        Fiindcă, domnule, ca să ne exprimăm, există doar proza și versul.

–        Nu există decît proza a și versul?

–        Desigur. Tot ce nu e proză e vers și invers.

–        și cum vorbește omul, ce e ?

–        proză

–        Pe legea mea, de patruzeci de ani spun proză, fără să știu! Îți sunt îndatorat!

(…) dar vorbele astea le-aș dori mai galante, mai bine întoarse.

–        Trebuie spuse mai pe larg lucrurile.

–        Ți-am spus nu!nu vreau decît cuvintele astea, dar întoarse după modă, așezate cum trebuie. Te rog să-mi spui feluritele chipuri în care le-am putea turna.

 

(Moliėre – Burghezul gentilom, editura ESPLA)

Celui inițiat în Logică și dicție, în morală și în fizică, chiare dacă sunt, oarecum, întortocheate, cel care a învățat că în muzică aria trebuie potrivită cu textul, celui care a plătit lecțiile de dans și de scrimă, i s-a părut destul de ușor să se miște prin lumea asta încă nouă pentru el, să se strecoare   printre bloguri și să își amintească de seratele ori de recepțiile care  se organizează miercurea sau joia, respectînd noile cerințe

respectîndu-și (re)numele, de care nu era foarte sigur dacă îl cîștigase/ obținuse pe deplin, voia să facă și să aibe un blog altfel, deosebit de cele pe care le văzuse cam superficial, aspect care nu avea importanță din moment ce și el intrase în rîndul lumii: nu voia povești în proză, nu voia lirisme sentimentale, nu voia nicidecum să-si însemneze zilele într-un soi de jurnal, așa, în văzul tuturor, deși știa că asta l-ar fi ajutat, iar Maestrul de filozofie i-a explicat că blogul este    tot un fel de jurnal.

Bine, bine, dar dacă nu e nici proză, nici versuri, ce mai rămîne?

Maestrul de filozofie a pomenit de ceva ce s-ar numi retorică și că de aici pînă politică este mai puțin decît o jumătate de pas; la  nu prea l-a interesat asta pînă acum, dar –se pare- că în chestiunea aceasta toată lumea își dă cu părerea și dacă îi este de folos, de ce nu ?

acum, că are un ecran ultramodoern, pe care și prin care poate să vadă și să observe totul în 3D, cum a auzit că se spune, este superformidabil.

trebuie să înceapă la modul serios, cum le face pe toate celelalte, treaba asta cu bloggeritul; cum se descurcă alții, el de ce nu ar reuși ?

–––––––––––––

așadar, un nou blogger , cu un blog ce pare a fi inedit.

nu sunt convinsă că merită, dar, cînd și cît voi putea, îl voi urmări și pe acesta, doar aparține unui gentilom…!…

și –cine știe?- poate îl voi împumuta.

numai  de nu s-ar auzi  prea des ”dara, dara, bastonnara”

mă întreb

de cîteva ore bune mă întreb dacă, într-adevăr,am terminat/absolvit ASE-ul,

dacă am știut vreodată cum arată și dacă  am avut de-a face cu un buget, fie și tangențial, în ”meseria”mea

nu aruncați în zidul meu cu roze, păstrați portocalele și mandarinele pentru necesarul  de  vitamina C, este păcat să stricați bratele balanței, iar săgețile sunt bune în orice timp, mai ales de pace, este o iarnă capricoasă, cu sărbători cam improvizate, așa încît verdele este prea valoros pentru a fi irosit degeaba

eu nu mai ”comentez”politică, iar de problemele economice m-am depărtat nepermis de mult

cît despre așa zisul ”buget propriu”, acesta, în cazul meu, depinde în mare măsură cît de repede și mai ales cum îmi refac starea de sănătate, dar și modul în care voi reuși să înving prejudecățile unora cărora aș vrea să le pot reaminti că nu sunt singurii ajunsi într-un oraș de provincie care au călcat într-un teatru bucureștean sau într-o cinematecă tot de acolo

că pe vremea cînd Dilema stătea pe tarabe, la discreție, eu îmi făceam bilet de voie de la servici, în contul unui timp neplătit, evident, pentru a o avea și a o citi acasă, mai repede,

că am urmărit și urmăresc și eu Profesioniștii  de la care Eugenia Vodă izbutește cu o iscusință de invidiat, cred, de către mulți … moderatori intelectualizați cam precoce ori deja obosiți ,să obțină ineditul dar și amănuntul dorit (în provincie există moderatori și jurnaliști foarte buni, am ai spus-o, iar unele talk-shouri  sau dezbateri chiar surclaseaza multe dintre cele cantonate, la ore de vîrf, în anumite tipare)

dar mai întîi de toate trebuie să mă regăsesc pe  mine însămi, să-mi recîștig voința de altădată și încrederea în mine însămi și asta nu în blogosferă, chiar dacă și aici se pot pierde multe caree crezi că îți aparțin și că ești protejat de imensitatea și inefabilul misterios al virtualului

dar pentru fiecare – și pentru mine- există un dacă

mă amuz

în vremuri și (nu pe)în vreme de criză

globalizată (sau aproape)

Mă  amuz că simt cum trece timpul pe lîngă mine, fără să încerc să fac ceva cu folos

[și la ce bun ?!? – cînd îți năruiești munca printr-o semnătură, în timp ce îți permiți să lezezi personalitatea superiorului direct, sperînd că sentimentul de dreptate, ca și cel de camaraderie este același în care credeai, chiar dacă niciodată nu ai regretat acea răbufnire de orgoliu…]

Mă  amuz că reușesc să văd două sau trei filme pe zi, fără să rămîn cu ”impresii notabile” și fără dorința de a le revedea

Mă  amuz că printre reviste cvasi-mondene (nu dau titluri, dsar nu sunt nici Can-Can, nici Libertatea ori Taifas – ei na, iată că am habar de așa ceva!!!) mai deschid și chiar citesc cîteva pagini din cărți greu de alăturat ca gen,

Mă  amuz că, la o privire grăbită sau nu, adică absolut întîmplătoare, se poate crede că stau ceasuri/ore întregi cu privirea pe sticla televizorului, cînd, de fapt, sunt zile în care butonez telecomanda pentru a afla ce se mai întîmplă prin lumea noastră, mai mare și mai mică,iar televiziunile de știri  mă  trimit tot la ziare și la net

Mă  amuz că în plină invazie sau ”explozie”  a e-book-lui Tîrgurile de Carte devin suverane

Mă  amuză gîndul că mă  prefac a nu ști de ce nu pot să trec în lista fluxului RSS de pe blogul meu un anume sau mai multe bloguri, dar parca am învățat demult, în școală, despre o legatură biunivocă

*(aici am atins o problemă  cam delicată, pentru că eu am rămas în lista multora dintre cei care la mine nu mai apar și le sunt recunăscătoare)

Mă  amuz amintindu-mi că voiam să-mi cumpăr ….”domeniu”, cînd eu acum citesc majoritatea blogurilor nefiind logată, cît despre comentarii, ce să mai zic? Bloggertul are și el – ca orice domeniu care se respectă- legile sale, pe care eu, acum, nu mă  simt în stare să le respect

Mă  amuz pînă la bucurie maximă  că lumea virtuală se întrepătrunde cu adevărat cu cea reală și ne regăsim în diverse forme de comunicare prieteni virtuali care sunt dispuși să se ajute (să mă  ajute î) în situații și probleme reale

Mă  amuză –oare?…- că am vreo patru proiecte începute și aproape abandonate nu doar din comoditate, ci și din lipsă unui imbold mai categoric și a unei ”susțineri”msai sincere, dar uit cam des în ce fel de lume , de societate trăiesc și că bună-voința, dorința și chiar bunul simț nu sunt suficiente și se nimerește să bat total neinspirat la uși nepotrivite, altminteri foarte drăgătoase și binevoitoare

Mă  amuză spam-urrile simpatice, mai ales cînd observ că fac ”referire” la asa-numitele postări sau texte la care eu țin și atunci chiar mă  gîndesc puțin mai serios să mai incerc să mă  aplec altfel decît pînă acum asupra intențiilor mele mai vechi, deși…

Mă  amuză, chiar dacă nu ar trebui, neputința mea de a renunța la blog

Mă  amuză pînă și speranța că așș mai putea recupera ceva din mine însămi,cea care mă  știam a fi  înanitee ca boala să muște perfid

Mă  amuză pină la încîntare – amuzamentul se poate transformsa în recunoștiință ???- atunci cîn un fost coleg de serviciu îmi răspunde pe blogul său că Dumnezeu mă  iubeşte  şi acesta este lucrul cel mai important pe această lume, că aș avea o inimă  mare, un suflet mare,…”, dar oare sufletul său generos știe cît de mult schimba un om optimist și încrezător în viață nu atît boala, cît izolarea și insingurarea într-un mediu ostil?

iar retragerea, refugiul în spatiul virtual nu suplinește viața adevărată

Mă  amuz că am avut curajul săp scriu toate acestea, chiar dacă mă  încearcă sau simt o necruțătoare jenă față de toți aceia pe care îi respect

[ s-a vrut o ”schimbare de registru”, dar nu mi-a reușit]