firul care unește două povești

eu evit înmormîntările (cel cu care am împărțit mai mult decît copilăria, colacul-covrig din Piața Romană sau suta de lei a avut grijă să nu suport tragismul acelor clipe, durerea, oricum, nu se…..) și ocolesc cimiterele

ziua de Sâmbătă, 13 august, o zi în care am ales să aflu din alte surse decît de pe net ce întîmplă mai aproape sau mai departe de mine, iar ziua ar fi trecut aproape ”domestic”, dar seara am revăzut după treisprezece ani un înteviu cu amprenta inconfundabilă a profesionalismului Eugeniei Vodă, un dialog ce va rămîne peste timp un reper despre virtuțile adevăratei nobleți aristocratice (nu, nu cred că este un pleonasm)

sunt și rămîn, așa cum am recunoscut, un om cu opțini de stînga, un republican convins, am crescut într-o familie unde se întîlneau adeseori la aceeași masă ilegaliști comuniști autentici și monarhiști care au crezut pînă în utima clipă a vieții lor în sistemul monarhiei constituționale

și mi-au rămas în minte, în mod deeosebit, două fraze spuse de către cea care, dincolo de controversele celor care ciuruiesc istoria, rămîne, prin distincție și dezarmantă naturalețe, Regina ANA

întotdeauna trebuie să oferi dragoste, daca poți

a plînge la moartea cuiva ar fi prea simplu

azi dimineață, căutînd, nu chiar întîmplător, o carte a unui scriitor sud american, am deschis la o pagină pe care am citit :

că moartea este altă poveste, delicată și profetică, unică și personală, subtilă și profundă ne-a demonstrat ieri prin singurătatea imensă pe care balerina a reușit să o creeze în jurul ei: o galaxie de durere și de pustiire.

ceea ce ar putea uni, într-un anume fel – și nu cred că forțat…- cele două posibile povești de viață ar fi acel element inexorabil pe care nici istoria nu-l poate anula și nici măcar nu-l mai poate îmblînzi: exilul.

mă întreb

de cîteva ore bune mă întreb dacă, într-adevăr,am terminat/absolvit ASE-ul,

dacă am știut vreodată cum arată și dacă  am avut de-a face cu un buget, fie și tangențial, în ”meseria”mea

nu aruncați în zidul meu cu roze, păstrați portocalele și mandarinele pentru necesarul  de  vitamina C, este păcat să stricați bratele balanței, iar săgețile sunt bune în orice timp, mai ales de pace, este o iarnă capricoasă, cu sărbători cam improvizate, așa încît verdele este prea valoros pentru a fi irosit degeaba

eu nu mai ”comentez”politică, iar de problemele economice m-am depărtat nepermis de mult

cît despre așa zisul ”buget propriu”, acesta, în cazul meu, depinde în mare măsură cît de repede și mai ales cum îmi refac starea de sănătate, dar și modul în care voi reuși să înving prejudecățile unora cărora aș vrea să le pot reaminti că nu sunt singurii ajunsi într-un oraș de provincie care au călcat într-un teatru bucureștean sau într-o cinematecă tot de acolo

că pe vremea cînd Dilema stătea pe tarabe, la discreție, eu îmi făceam bilet de voie de la servici, în contul unui timp neplătit, evident, pentru a o avea și a o citi acasă, mai repede,

că am urmărit și urmăresc și eu Profesioniștii  de la care Eugenia Vodă izbutește cu o iscusință de invidiat, cred, de către mulți … moderatori intelectualizați cam precoce ori deja obosiți ,să obțină ineditul dar și amănuntul dorit (în provincie există moderatori și jurnaliști foarte buni, am ai spus-o, iar unele talk-shouri  sau dezbateri chiar surclaseaza multe dintre cele cantonate, la ore de vîrf, în anumite tipare)

dar mai întîi de toate trebuie să mă regăsesc pe  mine însămi, să-mi recîștig voința de altădată și încrederea în mine însămi și asta nu în blogosferă, chiar dacă și aici se pot pierde multe caree crezi că îți aparțin și că ești protejat de imensitatea și inefabilul misterios al virtualului

dar pentru fiecare – și pentru mine- există un dacă