paradoxul – finețe sau viciu?

 

de cîteva zile, de cînd am găsit sau regăsit cele două cunoscute imagini ca exemple de iluzie/i optică/e, încerc să îmi amintesc ce spunea Eugen Simion despre paradox, dar nu reușesc decît parțial

”Paradoxul este o finețe a gîndirii, pe cale de a deveni un viciu”

Cel ale cărui cărți îmi stau la Căpătîi și rămîn pentru mine de căpătîi, spunea că paradoxul este un viciu pentru că arată cît de ușor poate fi manipulată logica; din păcate, nu îmi amintesc cum explica Domnia Sa că paradooxul este o finețe a gîdirii…. cocluzia era că nu trebuie întîrziat prea mult în pardox.

Și totuși, dacă încerc să evadez din lumea reală în cea virtuală și invers, granița devenind tot mai imperceptibilă, mă lovesc de paradox sau mă izbește el

iar dacă nu reușesc să aleg potrivit sau bine ce este după ax – axilar sau axiologic, fără vreun axonometru, mă mai învîrt în jurul celor două imagini, riscînd un axel fără patine

Fraser Spiral Illusion

la o primă privire, egmentele de arc negru suprapuse par să formeze o spirală și totuși, incercînd să urmezi firul spiralei, constat//ăm că arcele sunt o serie de cercuri concentrice.

 

dacă acopăr sau se acoperă jumătatea superioară a imaginii cu palma, se va presupune în mod automat că colțul ferestrei acestei clădiri este convergent, iar dacă se repetă pentru jumătatea inferioară a fotografiei, se va percepe colțul interior al clădirii (de data aceasta concav).

Ce minuat este acest fin viciu și nu această finețe viciată!

 

 

 

 

blog de împrumut

Domnul Jourdain, consecvent cu sine și cu ambițiile sale a dorit să cunoască spațiul virtual. Iar pentru a accede în High-life-ul blogosferei, pentru a se famiariza mai bine  cu blogolumea s-a hotărît să își creeze un blog, apelînd la Maestrul său de filozofie.

Domnul Jourdain:- Da, o să fie ceva foarte galant!

Maestrul de filozofie:- Nu  mai încape vorbă. Doriți să scrieți în versuri ?

–        nu, nu, fără versuri…

–        nu vreți decît proză.

–        Nn vreau nici proză, nici versuri.

–        Nu, dar trebuie să fie ori una, ori alta.

–        Da’de ce ?

–        Fiindcă, domnule, ca să ne exprimăm, există doar proza și versul.

–        Nu există decît proza a și versul?

–        Desigur. Tot ce nu e proză e vers și invers.

–        și cum vorbește omul, ce e ?

–        proză

–        Pe legea mea, de patruzeci de ani spun proză, fără să știu! Îți sunt îndatorat!

(…) dar vorbele astea le-aș dori mai galante, mai bine întoarse.

–        Trebuie spuse mai pe larg lucrurile.

–        Ți-am spus nu!nu vreau decît cuvintele astea, dar întoarse după modă, așezate cum trebuie. Te rog să-mi spui feluritele chipuri în care le-am putea turna.

 

(Moliėre – Burghezul gentilom, editura ESPLA)

Celui inițiat în Logică și dicție, în morală și în fizică, chiare dacă sunt, oarecum, întortocheate, cel care a învățat că în muzică aria trebuie potrivită cu textul, celui care a plătit lecțiile de dans și de scrimă, i s-a părut destul de ușor să se miște prin lumea asta încă nouă pentru el, să se strecoare   printre bloguri și să își amintească de seratele ori de recepțiile care  se organizează miercurea sau joia, respectînd noile cerințe

respectîndu-și (re)numele, de care nu era foarte sigur dacă îl cîștigase/ obținuse pe deplin, voia să facă și să aibe un blog altfel, deosebit de cele pe care le văzuse cam superficial, aspect care nu avea importanță din moment ce și el intrase în rîndul lumii: nu voia povești în proză, nu voia lirisme sentimentale, nu voia nicidecum să-si însemneze zilele într-un soi de jurnal, așa, în văzul tuturor, deși știa că asta l-ar fi ajutat, iar Maestrul de filozofie i-a explicat că blogul este    tot un fel de jurnal.

Bine, bine, dar dacă nu e nici proză, nici versuri, ce mai rămîne?

Maestrul de filozofie a pomenit de ceva ce s-ar numi retorică și că de aici pînă politică este mai puțin decît o jumătate de pas; la  nu prea l-a interesat asta pînă acum, dar –se pare- că în chestiunea aceasta toată lumea își dă cu părerea și dacă îi este de folos, de ce nu ?

acum, că are un ecran ultramodoern, pe care și prin care poate să vadă și să observe totul în 3D, cum a auzit că se spune, este superformidabil.

trebuie să înceapă la modul serios, cum le face pe toate celelalte, treaba asta cu bloggeritul; cum se descurcă alții, el de ce nu ar reuși ?

–––––––––––––

așadar, un nou blogger , cu un blog ce pare a fi inedit.

nu sunt convinsă că merită, dar, cînd și cît voi putea, îl voi urmări și pe acesta, doar aparține unui gentilom…!…

și –cine știe?- poate îl voi împumuta.

numai  de nu s-ar auzi  prea des ”dara, dara, bastonnara”