atunci cînd adjectivul e de prisos

Francesco Gabbani nu a fost preferatul meu, dar mă bucur  că a că a cîștigat fr-gabbani-sanremo2017

nu găsesc și nici nu caut un adjectiv pentru textul melodiei interpretate de el—–––– ar fi de prisos….

dar cred că aș putea să iau/ aleg un singur vers, sau două, ori trei, ba chiar mai multe, să fac pancarte si bannere, că tot îmi e dor de un miting civilizat, nepartinic, ci pentru a salva ceeea ce se mai poate păstra/ apăra/ ”asuma” din genericul ‘umanitate’

iar din acest an, eu voi păstra momentul lui Zucchero

 

Reclame

preludiul unor cuvinte

nu știu dacă textierii, compozitorii și/sau interpretul acestui cîntec au citit Vara de Noiembrie a lui Blaga, nu știu nici dacă atunci (de curînd) cînd ai urcat sus, pe pisc, aveai în rucsac un volum de-al dragului tău Bacovia, dar acum, cu siguranță, gîndul meu va căuta cuvintele lăsate acolo

și chiar dacă Toamna lui Labiș îmi va fi mai … aproape…, ca să rezist mai bine, în iarna care se apropie voi fredona deloc melodramatic refrenul de culoarea verii indiene

atît știu

”apa mărilor străine, Domnu’, -n sânge, o port eu”

 

 

Apa Mării

de Federico García Lorca

-traducere de Teodor Bals-

Marea, albastru giuvaer,

A surâs în departare.

Dinţi de spumă albă-n soare,

Buze umede de cer.

Tu ce vinzi, tulburătoare,

Tânără cu sânii-n vânt?

Apa mărilor străine,

Domnule, eu vreau s-o vând.

Tânăr negru, ce amestec

Porţi in sânge, curcubeu?

Apa mărilor străine,

Domnu’, -n sânge, o port eu.

Şi aste lacrime sălcii,

Spune mamă, cin’ le strânge?

Apa mării, apa mării,

Domnule, în ele plânge.

Cine naşte-amărăciunea

Inimii apăsătoare?

E atât de amară apa

Mărilor tremurătoare.