atunci cînd adjectivul e de prisos

Francesco Gabbani nu a fost preferatul meu, dar mă bucur  că a că a cîștigat fr-gabbani-sanremo2017

nu găsesc și nici nu caut un adjectiv pentru textul melodiei interpretate de el—–––– ar fi de prisos….

dar cred că aș putea să iau/ aleg un singur vers, sau două, ori trei, ba chiar mai multe, să fac pancarte si bannere, că tot îmi e dor de un miting civilizat, nepartinic, ci pentru a salva ceeea ce se mai poate păstra/ apăra/ ”asuma” din genericul ‘umanitate’

iar din acest an, eu voi păstra momentul lui Zucchero

 

preludiul unor cuvinte

nu știu dacă textierii, compozitorii și/sau interpretul acestui cîntec au citit Vara de Noiembrie a lui Blaga, nu știu nici dacă atunci (de curînd) cînd ai urcat sus, pe pisc, aveai în rucsac un volum de-al dragului tău Bacovia, dar acum, cu siguranță, gîndul meu va căuta cuvintele lăsate acolo

și chiar dacă Toamna lui Labiș îmi va fi mai … aproape…, ca să rezist mai bine, în iarna care se apropie voi fredona deloc melodramatic refrenul de culoarea verii indiene

atît știu

”apa mărilor străine, Domnu’, -n sânge, o port eu”

 

 

Apa Mării

de Federico García Lorca

-traducere de Teodor Bals-

Marea, albastru giuvaer,

A surâs în departare.

Dinţi de spumă albă-n soare,

Buze umede de cer.

Tu ce vinzi, tulburătoare,

Tânără cu sânii-n vânt?

Apa mărilor străine,

Domnule, eu vreau s-o vând.

Tânăr negru, ce amestec

Porţi in sânge, curcubeu?

Apa mărilor străine,

Domnu’, -n sânge, o port eu.

Şi aste lacrime sălcii,

Spune mamă, cin’ le strânge?

Apa mării, apa mării,

Domnule, în ele plânge.

Cine naşte-amărăciunea

Inimii apăsătoare?

E atât de amară apa

Mărilor tremurătoare.

cuvintele care rămîn

Il Volo –Il VOLO_ GRANDE AMORE _SANREMO 2015

 

pentru că Dragostea este -sau ar trebui să rănînă- mai sigură decît orice armistițiu, mai puternică decît teama în fața oricărei încercări de intimidare, mai presus decît orice tragedie, mai tare decît prostia, mai rezistentă decît orice îndoială și care se dovedește a fi la fel de fel de fără de sfîrșit precum Soarele din care și cel care o hrănește

victoria unui cîntec minunat, care, după părerea mea, a ”salvat” o ediție aniversară pe care o voiam, parcă, altfel…
(vom reveni)

 

––––––––––

din motive care nu  pot fi aduse pe blog (am promis că nu  mai aduc pblemele mai mici sau mai mari de sănătate pe blog) am tot amînat revenirea

și totuși, cred că am rămas cu nostalgia acelor Sanremo create/realizate de Pippo Baudo ….

 

ceaiul, berea și cafeaua

[oltima trăzmaie  făcută pe FB; GATA! – m-am potolit]

cafeaua și berea închinară (se atinseseră ușor, adică) cu un oftat:

ne așteaptă vremuri grele!..”

ceaiul nu se putuse abține:

– asta sună ca în finalul primului volum ”Copiii din Arbat”

– ce Arbat, care arbat, ce-i aia arbat?

– un cartier din Moscova

– acolo să mergeți cu toții, aștia care votați orbește,

– este cartierul lui Bulat Okudyava

– vezi? O spune pe față, e cu rușii, e clar!

– dar Okudyava este un mare artist, nu se lăsase intimidat ceaiul

– țara, statul de drept, democrația sunt în pericol, iar lui și alor săi le arde de poezie, pe deasupra și bolșevică!

– dar nu e deloc așa cum credeți

– ia mai lasă-ne cu prostiile tale, hai, cară-te, ia-i pe toți ai tăi și oprițivă-n Siberia

– cînd vă veți liniști și veți asculta baladele sale veți înțelege altfel

– hai, gata! pleacă!

– în democrație poezia și muzica sunt libere; pînă la vot și după aceea, noi toți să fim sănătoși


și Cehov și CELLA și Flavius

ieri (luni) seara am revăzut la TVR2 Pescărușul lui A P Cehov, în regia lui Sava Băleanu cu o distribuție fabuloasă (care acum ar putea să pară imposibilă, dar și dureroasă pînă la limita imposibilului); o piesă de teatru care cu ani în urmă, tot la televizor mi-a marcat nu doar adolescența, dar și anii care au urmat;

peste sentimentele amestecate trăiteîn timpul revederii cu toți cei care erau acolo în drama Ninei și frîngerea dragului meu Kostea, mi-am amintit cuvintele lui George Banu:

Cehov este cel care este mereu în spatele nostru, ne urmărește în permanență”

astăzi, pe stradă, prin casă, prin magazine, pe balcon am simțit o privire și de fiecare dată cînd am întors capul am zîmbit ușor și cu o mulțumire discretă

decît să fiu urmărită de BigBrother sub orice formă perversă și malefică, prefer să văd chipul blînd cu monoclu și barbă îngriită

și îi mulțumesc TVR-ului pentru unele emisiuni, pentru că astăzi a trebuit să aleg o perechre de blugi noi și destul de scumpi în locul a două cărți și o revistă

nici la radio nu scap de campania electorală cu accente tot mai rinoceriza(n)te, încă nu știu să fie lansate ”imnurile” sau melodiile care însoțesc clipurile fiecărui candidat, dar cînd deschid radoul, televizorul sau netul pentru a aflaa ce se întîmplă în țară sau în lumea largă, eu aud ca un leit-motiv un cîntec compus cu un deceniu și mai bine în circumîstanțe cam asemănătoare

dar mai am cărți de terminat, scrisori de trimis, ecuații de rezolvat și cuvinte de găsit sau de păzit

dar acum știu că îmi va fi mai ușor și le mulțumesc celor care au trecut pe la blogul meu, ignorîndu-mi capriciile copilărești, dar doi dintre vechii mei prieteni, CELLA și FLAVIUS, mi-au arătat că mă cunosc mai bine decît las eu să fiu ”întrevăzută”

acum nu mă mai tem nici de toamnă și nici de graba nemiloasă a Timpului

prietenul bun te simte dincolo de cuvinte (acelea de care nu am uitat)

–––––––––––

nu este postul meu preferat ,  îl urmăresc destul de rar, dar le doresc mult SUCCES realizatorilor de la Antena3 nominalizați la Premiile Emmy – sunt de-ai noștri

semne frunzărite

fărănume

(fotografie primită)

m-am desprins din pentagonul format din cele cinci borne-cărți de pe dușumeaua familiară a casei mele și am plecat, voind să păcălesc destinul, nu înspre soare-apune, ci într-un inexplicabil și spontan elan, înspre soare-răsare

altădată presăram cuvinte ca semne de recunoaștere pentru drumul de reîntoarcere; acum nu mai am nevoie, graba e prea mare și secundele se topesc necinstit nu în celulele împrumutate onest, ci într-un desen aproape naiv;

toate întrebările, toate frămîntărilre fără rost, toate semnele, toate cuvintele arătate sau rămase ascunse s-au adunat în acel cufăr cu închizătorile stricate

iar sufletu-mi răsfrînt lejer acolo a înțeles ceva deosebit de prețios:

să nu îi mai fie teamă de toamnă

(și ca să fie pe deplin greu de suportat pentru un eventual rafinament, cu certitudine inaccesibil mie, iau o chitară cu un sunet pe strune,

pentru că

toamna toţi oamenii încap laolaltă

iar noi cei altădat-atît de răi

azi suntem buni, parcă am trece fără viaţă

prin aurore subpămînteşti.

versuri de Lucian Blaga – Bunătate toamna – fragment )

[versurile Elegiei murmurate de Ștefan Hrușcă sunt una dintre Elegiile lui George Țărnea]