ceaiul, berea și cafeaua

[oltima trăzmaie  făcută pe FB; GATA! – m-am potolit]

cafeaua și berea închinară (se atinseseră ușor, adică) cu un oftat:

ne așteaptă vremuri grele!..”

ceaiul nu se putuse abține:

– asta sună ca în finalul primului volum ”Copiii din Arbat”

– ce Arbat, care arbat, ce-i aia arbat?

– un cartier din Moscova

– acolo să mergeți cu toții, aștia care votați orbește,

– este cartierul lui Bulat Okudyava

– vezi? O spune pe față, e cu rușii, e clar!

– dar Okudyava este un mare artist, nu se lăsase intimidat ceaiul

– țara, statul de drept, democrația sunt în pericol, iar lui și alor săi le arde de poezie, pe deasupra și bolșevică!

– dar nu e deloc așa cum credeți

– ia mai lasă-ne cu prostiile tale, hai, cară-te, ia-i pe toți ai tăi și oprițivă-n Siberia

– cînd vă veți liniști și veți asculta baladele sale veți înțelege altfel

– hai, gata! pleacă!

– în democrație poezia și muzica sunt libere; pînă la vot și după aceea, noi toți să fim sănătoși


de pe FILE

absolut încîntătoare și ușor nostalgică, totodată, ”ancheta” realizată de Marius Chivu în Dilematica din decembrie anul deja trecut, cu privire la Cărţile preferate de copiii scriitorilor

părinții mei nu au  fost scriiitori dar au avut grijă ca eu săîndrăgesc lectura pînă la dependență (singura acceptattă de către ei), iar  lucrurile cele mai valoroase care mi-au rămas de la părinți și bunici sunt cărțile –simple, cu un preț la îndemîna oricui, pe vremea aceea, sau în colectii de lux, cum era ESPLA, de exemplu

de cîteva zile, printre treburi serioase sau ….domestice…, încerc să fac  ”ierarhie” a cărților citite și preferate în sau din timpul copilăriei (un timp, o perioadă niciodată încheiată pentru mine) , un fel de demers greu, aproape imposibil pentru mine

am mai spus/scris că eu am legat pimele litere într-un cuvînt articulat și mai apoi prima propoziție pe o revistă Cinema din colecția mamei, pe cînd revista avea cam 70-80 pagini, cred, aveqa un fel de dosar pe pagini mai gălbui, restul erau lucioase, dar atracția era fotografia sau fotografiille de la mijocul revistei, obligatoriu colorate

și totuși ce să aleg și cum ?!?

am avut toate numerele din colecția Povești nemuritoare, dar prefeam poveștile lui Vladimir Collin, am cunoscut destul de devreme legendele cu/și dramele zeilor din Olimp, în timp ce o preferam pe Marguerite Gautier lui Manon Lescot,

în clasa I domnul învățător de la Școala nr 4 (pe atunci) din curtea Bisericii Negre din Brașov m-a (sur)prins citind pe ascuns Puiul lui Emil Gârleanu, iar obiceiul l-am păstrat ca pe o îndeletnicire și în anii de școală din Copșa_Mică, unde  harul dascălilor deschișși înspre toate, de care am avut parte și noroc! , s-a simțit peste ani, iar mai tîrziu, la cursurile unde învâțam după manual, nu doar după notițe, revistele Lumea  și Viața Studențească nu erau prea bine mascate/ascunse sub caietele mari

și totuși ce aș fi ales atunci? dar acum, după atîția ani, oare ce a rămas cel mai bine … fixat… ? dintr-o lume în care se amestecau copii și oameni mari, prinți și cerșători, detectivi și cavaleri pragmatici sau obsedați de fantasme și iluzii

am gustat din mărul domnesc al lui Moș Ghorghe și m-au amețit  florile de zarzăr din curtea Medelenilor cam în același timp cînd hoinăream făcînd ocolul lumii, făcînd cîte un popas lîngă Mowgli și ursul Baloo

am intrat pentru totdeauna în lumea Cireșarilor și m-am apropiat odată cu ei mai bine de durerea calmă  a lui Ovidiu și de răvășitoarele și niciodată pe deplin înțelesele lumi ale lui Dante și Petrarca

l-am iubit pe Artur-Tăunul și nu am mai putut zîmbi vreodată la vederea unui clown, l-am însoțit peste tot pe Colț-Alb, iar peste ani aveam să mă prind într-un joc periculos cu cel mai talentat dintre pinguini într-un Labrador cam prea propriu acaparat și …colorat

o lume care a rămas întreagă și frumoasă și curată în timpul în care eu urmam meandrele altei lumi, mai puțin oneste, mai puțin generoase, dar pe care o iubesc la fel de mult– lumea reală

iar între cele două lumi, mereu două cărți Făt frumos din Lacrimă și Povestiri după piesele lui Shakespeare

înțelegerea cu Șeherezada ?…

5  august  2012

și  acum   Vă mulțumesc, domnule Radu Cosașu

(dar) pentru ce să Vă mulțumesc ?

pentru că mă lipsiți de un alt fel de viață? nu scriu că îmi răpiți ceea ce mi-ați dăruit sau am luat de la Dumneavoastră,

nu mai știu, deoarece în clipa în care mi-a rămas privirea încremenită pe ”anunțul” Redacției, a încrement și sensul cuvintelor,

cu toate nuanțele pe care le-am ”prin-deprins” în cei cîțiva (destui) peste treizecișiceva de ani, urmărindu-Vă cu  o atenție și tenacitate mai bună decît cea a   Serviciilor Multilateral Specializate, fie că era vorba de film,  de muzică, de nuvele  sau de povestiri pentru îmblînzirea celei dragi,  trecînd  prin cursul mătușilor, neocolindu-l pe cel de Logică, ori, cînd, după cîte o Sonatină reușeam să rămîn cu ”Capul Limpede” pentru că știam că există Supraviesțuiri într-o lume bezmetică

acum să Vă mulțumesc pentru că joia sau vinerea cînd deschid revista va trebui să  caut altă pagină decît  cea de pînă acum cînd, se pare că V-ați înțeles cu Șeherezada?

să Vă mulțumesc că știu că nu voi avea siguranța unor buletine cu rezultatul unor-oricăror analize?

tocmai am găsit  un gramofon vechi dar bun, de pe la 1900, și pentru că știu tot de la Dumneavoastră că există melodii mărunte, care,”fie și neserioas nu ne părăsesc la greu, încărcate de toată gravitatea unei fidelități”, iau un disc care știu că Vă place (discul  este al lui Jacques Brel, dar melodia nu V-o spun, este felul de….”răzbunare” pentu care Vă rog să mă iertați…) și încerc să număr de la 1001 mai departe, dacă voi reuși….

Jacques Brel – Ces Gens La

DILEME

dileme1 Sunt zile, sau ore, sau clipe cînd simţi admonestarea timpului irosit, dar nu doar a timpului, ci a propriei fiinţe, ca o trădare faţă de tine însuţi.
Ei bine, eu intr-o asemenea stare m-am trezit şi mă simt astăzi:

Sunt ani de zile, cam nepermis de mulţi, mi-am abandonat preocupările spre sau pentru care aveam … ‚ înclinare/ chemare’ şi am încercat să mă adaptez cotianului cel mai apropiat şi mai lejer .
De cîteva săptămîni, însă, am reuşit să redescopăr şi gustul şi răgazul (cam drămuit destul de drastic, din păcate), pentru lucrurile si stările care pînă nu cu mulţi ani în urmă, îmi erau mai… famliare, mai apropiate.
Astăzi, spre exemplu, îmi este foarte greu să mă împart între trei cărţi noi, imposibil de apreciat care este mai bună şi între reviste serioase, dar şi cîteva emisiuni de televiziune, chiar gen talk-show, sau filme de calitate;
tocmai am văzut una cu temă politică, la care m-am uitat cu real interes şi plăcere(dacă politicul poate oferti aşa ceva….), probabil şi atorită calităţii invitaţiilor– oameni politici prin formaţie si pregătire serioasă, nu ajubnsi sa silabisească noţiunile , doar datorită unor cojuncturi de interese şi a atotputernicului ban.
Dar tot banul, mi-a lăsat o senzaţie deloc firească pentru un sfîrşit de săptămîma calm, deoarece fiind amintit, s-a re-amintit ipoteza acelui periculos lanţ-ciclu: ban-protecţie-protecţionism-război-comercial-război economic-razboi!

dar cum e încă Sîmbătă, prefer să mă intorc la alte lucruri mai senine;
am nevoie de o clipă-două pentru amă otaărî ce aleg o carte de poezii, un volum cu un interviu-autobiografic superb, o plimbare printr-un soare prea frumos pentru febuarie, sau un film;
eeeiii, dar sunt dileme simple, personale, banale, prin comparaţie cu marile DILEME.

Zile frumoase, tuturor!