MECEFF 2016 – ce fel de ediție?

și a fost ediția a șasea a Festivalulului MECEFF

scriam în altă parte, pe contul meu de FB, că a fost o ediție cu un start ratat; impresia mea rămîne aceeași și la cîteva zile după încheierea evenimentului, acum, cînd am cîteva clipe pentru a veni pe propriu-mi blog

în fiecare an au fost proiecții ale unor filme, unele aflate în competiție, cu cîteva ore înainte de deschiderea oficială, din Piața Primăriei; așa s-a întîmlat și anul acesta

nu știu cîți spectatori, cinefili sau nu, au fost în Sala Traube cînd au rulat, unul după altul, trei dintre filmele care își disputau unul dintre premii sau chiar marele premiu – Koza din Slovacia-Republica Cehă, regia Ivan Ostrochovský, urmat de FRAŢII ŞARPE -Republica Cehă, regia Jan Prušinovský și filmul lui László Nemes (Ungaria), care avea deja un Oscar și un glob de Aur, pentru cel mai bun film străin, Fiul lui Saul

personal, eu am ajuns la Sala Traube după cîteva minute de la începerea filmului lui Tarkovski, Copilăria lui Ivan, film care ”a precedat” discuția (ar fi prea mult să scriu așa cum era trecut în program Colocviu: Sărbătoarea cinematografiei ruse) . Cu toată jovialitatea și gentilețea Doamnei Natalia Mujennikova, director la Centrul Rus pentru Cultură şi Ştiinţă din Bucureşti și cu generozitatea cu care ne-a împărtășit experiența sau, mai degrabă, impresiile trăite personal în lumea filmului de la Moscova, de către Doamna Ruxandra Cernat, preşedinteAsociaţia Artiva, eu nu cred că o temă sau un subiect de discuție cum este filmul rus(esc) poate fi ”expediat” în 30 de minute

la festivitatea de deschidere din Piața Primăriei am ajuns spre finalul prezăntărilor de rigoare a invitaților și a organizatorilor, cu cîteva clipe înainte de începerea filmului documentar, realizat de Radu Gabrea – Împărăteasa roşie – Viaţa şi aventurile Anei Pauker , un film bine făcut, dar din care nu am aflat date noi despre un personaj mai mult decît controversat, față de ceea ce știam din mărturiile auzite sau citite ale celor cu care s-a realizat filmul (istorici și politologi)

la sfîrșitul primei zile am rămas cu regretulcă nu am reușit să văd un fil rus, regizat de Serghei Popov în anul 2015, Drumul spre Berlin, singurul film mai recent din țaa invitată (prohramat la o oră tîrzie, în paralel cu proiecția din Piață….)

cea de-a doua zi de/ din Festival am ratat-o eu, din cauza programului meu, care, since, cu puțină străduință ar fi putut fi modificat penteu a revedea filmul lui Mircea Săucan, Suta de lei

dintre filmele aflate în competiție am reușit să văd doar coproductția slovenă-italiană, Copacul, regizat de 

Sonja Prosnec, un film care mie mi s-a părut deosebit de interesant și pe drept recompensat cu premiul pentru imagine

palmaesul MECEFF, edi ția 2016, se cunoaște, iar marele cîștigător, era, oarecum, previzibil, Son of Saul, iar argumentele, motivația juriului de la Mediaș sunt atît de frumoasă, de convingătoare și de incitantă pentru cei care vor să vadă sau să revadă un film bun

trofeu-meceff

despre cea de-a treia zi a Festivalului, care ar fi pututu fi un regal al filmului rus, în ‘postarea’ viitoare

 

 

[înainte de a apăsa butonul ”postează” am deschis să aud știrile zilei și chiar fără să vreau mi-am amintit că în timp ce Doamna Natalia Mujennikova spunea că în anii ’30 se recomanda și se simțea nevoia unor filme cu o atmosferă veselă, eu, aproape inexplicabil, m-am gîndit la primul volum al romanului scris de A Rîbakov, Copiii din Arbat]

 

Anunțuri

și vor fi zile cu povești minunate

este cît se poate de firesc ca la începutul lunii Septembrie MECEFF 7+1 să aducă în orașul de pe Malurile Târnavei Mari filme intersante și incitante

timpul scurt, concentrarea, condensarea filmelor pe secțiuni, în tot mai puține locații, fac tot mai greu de ales (și) de vizonat cît mai multe filme

în acest an țara invitată este Rusia, musafirul de onoare va fi filmul rusesc, poate că nu întîmplător organizatorii și-au amintit de această școală de film care a fost și rămîne deopotrivă crucișător și călăuză, nu doar pentru un cuib restrîns de nobili, ci pentru toți cei care rîd, suferă, iubesc, cîntă și dansează în minunata lume a filmului, anul 2016 fiind anul cinematografiei în Rusia

nu știu cîte filme din celelalte secțiuni voi reuși să văd, dar știu sigur că voi încerca să nu pierd Colocviul sau Colocviile cu tema Sărbătoarea cinematografiei ruse

și voi merge să văd expoziția ‘Istoria Mosfilm în afişe de film’

cu siguranță vor fi multe surprize, voi încerca, dacă îmi va fi permis, să păstrez în era digitală afișe și imagini din perioada hîrtiiiei ”cartonate” și a peliculei de celuloid de 16 mm

am multe titluri în minte, dar în clipele în care tastez, am alături un afiș, dar eu vreau să il văd pe cel în limba rusă, iar celălalt afiș, adus de către un prieten chiar de la Moscova, îmi amintește că afișul realizat la noi, în anul în care filmul respectiv a rulat în cinematografele românești, afiș aflat acum într-una din lăzile din podul blocului, mi se părea mai inspirat…

siberiade

 

iarta-ma

 

 

(cele două filme nu figuează în selecția MECEFF; dar despe acestea și -probabil- despre altele, puțin mai tîrziu, peste cîteva zile)

 

 

 

se poate închipui/ imagina o lume fără poveștile din filme? eu nu pot

 

 

neputința celor 500 de semne

Do do mi mi re sol fa re mi fa mi fa sol mi, clasa a patra, primele note cîntate la pianul-jucărie; primul an de studenție, primul Festival la Ateneu; alte săli, alte concerte, interpreți celebri ori cvasicunoscuți; re-reascultarea lui Oedip și încercarea de a-i înțelege surprinzătoarea sonoritate; regretul și autoreproșul permanent de a nu fi urcat scările și de a păși dincolo de ușa casei de pe strada Victoriei; neputința de a cuprinde magia în cinci sute de semne, mai în glumă, mai în serios.

–––––––––––––

pentru concursul P.A. George Enescu

MECEFF 2013 cu ratări și bucurii… personale

nu îmi place să scriu despre ratări și nici despre rateuri, însa ediția din anuil acesta a MECEFF_ului eu am cam ratat-o din  multe  și fel

Urite motive de neexilicat (nu doar greu explicabile)

așadar, Țiganii (sloveni) din Shanghai sunt marii învingători; la drept vorbind/scriind, nici nu au prea avut concurenți, doar Oamenii și melcii noștri (eeeiii, aici se poate vorbi de premiile unui  festival la care publicul nu poate fi învinovățit …)

da, dar ca să vezi în primele trei zile filmele din competițire, a trebuit să se renunțe – este și cazul meu- la altele, la cele selectate de către maestrul Radu Gabrea ori/și la cele prezentate în secțiunea filmului german, ca invitat special – ceeea ce a și fost;

și uite-așa, am ratat eu un film  al lui A WAJDA despre care nici nu știam, sau Fabian în rgia luiWolf Gremm, nominallizat, cîndva la Oscar,,

am pierdut Manifestul de la Oberhausen  discuțiile (dezbaterea, poate) despre ceea ce a însemnat și amarcat ceea ce azi se cunoaște sub …genericul… ”Noul film German”

și dacă am pomenit despre discuții sau dezbateri, poate că în edițiile următoare  se vor …programa… la ore accesibile mai multor sectatori –nu neapărat cinefili avizați- și într-un cadru mai larg, mai deschis, fără acea etichetă afișată cu cerneală incoloră : PRIVAT (cum este cazul de trei ani Simpozionului de la CDIRomgaz)

cu greu îmi pot ierta ratarea în întregime a ultimei zile de Festival, iar regretul că nu am reușit să văd celălalt film al lui Wim Wenders, ”Aripile Dorinței” și nici Hannah Arendt, o femeie, o personalitate care m-a incitat de cînd am auzit despre ea; dar știu că pînă voi reuși să văd povestea lui Rosenemil, scrisă de G Herman și repovestită prin imagini de către Radu Gabrea

și acum, la sfîrșit cu ce rămîn? cu cele cîteva filme din competiție, cu unul din afara competiției și cu încă două asupra cărora voi reveni, probabil, re-povestindu-le pentru mine însămi: Klimt (pe car îl știam, dar picăturile lui de aur peste sufletul feminin fac bine oricînd) și acea ciudată Enigmă a lui Kaspar Hauser, film regizat de W Herzog

peste cîteva zile ”evadez” de aici, dar la întoarecere –tot aici- voi deschide un album cu reproduceri după G Klimt, urmărit fiindu-mi gîndul de muzica celor de la Madredeus, ori de  cuvintele de la începutul poveștii lui Kaspar Hauser:  ”nu auziți urletul îngrozitorce vã împresoarã de peste tot ? acel urlet pe care oamenii îl numesc ‚tãcere’ ?

o frază de final?

să fie o a patra ediție mai inspirat organizată ca program și locații,

dar tot plină de surprize  frumoase !

 

se vrea a fi, totuși, un festival al filmului european

despre marea  mea surpriză de a descoperi UNIVERSUL lui Serghei Paradjanov,

despre întîlnirea cu două …momente… ale filmului polonez,

despre regretul de nu fi văzut  mare parte din ceea ce aș fi dorit,

despre neașteptate  ”impacturi” plăcute, dar și despre dezamăgiri, oarecum … așteptate (într-un fel sau altul, este un obicei din culise– așa trebuie să rămînă…, împămîntenit mai peste tot)

despre cele cinci zile și cinci seri ( într-o ediție viitoare poate că își va găsi locul nu doar în imagini proiectate, ci și printre desfătările locului și Nikita Mihalkov, doar este european), zile și seri care merită a fi cît mai bine promovate,

cîte ceva din toate acestea și poate ceva mai mult sau mai puțin, după weekendul care tocmai începe

deja s-a scris mult despre MECEFF 2012, de ce aș mai face-o și eu?

pen tru că mergînd, atît cît am reușit, în fiecare zi, această ediție, este și a mea…

și o voi ”spune” în felul meu, ferindu-mă -sper să o pot face!- de a reproduce fraze din caietul program al festivalului

pînă atunci, las  trailerul filmului care a obținut premiul pentru imagine–– ARHEO, regia Jan Cvitkovič, imaginea Jure Cernec

și lăsați-Vă privirea și sufletul să se bucure, iar mintea să alunece (înspre profunzimile știute sau nu)

===================================================

am uitat:

 un sfîrșit de săptămînă agreabil TUTUROR (cei care mă agreați au ba)!

un cînt spre o înveșnicire

http://www.youtube.com/watch?v=Th-XBWtvY6E&feature=related

nu o pămîntească vină

te-mbrăca-n lumina mută

ci o tainică lumină

cu podoaba ne’ntrecută-i 

   Nikoloz Baratașvili – Cercelul