rămîne magia visului
de-o clipă doar
e prea subțire gheața pentru noi, nu vrei să bagi de seamă
rămîne magia visului
de-o clipă doar
e prea subțire gheața pentru noi, nu vrei să bagi de seamă
Azi mi-ai oprit plutirea cu-o simplă îmbrățișare
sună a vers? – nicînd; n-aș fi în stare
tu ești magicianul :
și foc și gheață și apă și văzduh
tăișul din privire, răceala-ți nefirească
cereau un ultim suflu, un ultim duh
și m-am prelins pe trupul lung, nemaidorit
lăsîndu-mi capul s-ajungă pe propriile-ți picioare
șoptind cu mîinile-nstrînsoare, o ultimă rugare
hai să jucam cu-adevărat finalul
tu vrei să strici magia? fie; și ce dacă ?
o singură și scurtă rotire pe călcîie
tu schimbi mîna, eu piciorul, nimic nu mai poate opri caruselul
aștept să-mi lași ca-ntr-o scăpare brațul
nici amețeală, nici durerenu pare a voi să fie
ci doar dorința de-a se rupe lațul
să m-adîncesc în lespedea ce va să-mi fie gheața
iar tu să faci ce știi maai bine: dansează-ți viața
–––––––––-
ți-am spus că nu sunt pricepută-n versuri
și nici nu mă descurc printre eresuri
și totuși azi pe lama rimei tale m-am jucat
ba chiar m-ai aplaudat
și nimeni n-o să știe, niciodată
doar locul acesta, unde nu vei mai apărea vreodată
[ah, nu e nimic serios]
Do do mi mi re sol fa re mi fa mi fa sol mi, clasa a patra, primele note cîntate la pianul-jucărie; primul an de studenție, primul Festival la Ateneu; alte săli, alte concerte, interpreți celebri ori cvasicunoscuți; re-reascultarea lui Oedip și încercarea de a-i înțelege surprinzătoarea sonoritate; regretul și autoreproșul permanent de a nu fi urcat scările și de a păși dincolo de ușa casei de pe strada Victoriei; neputința de a cuprinde magia în cinci sute de semne, mai în glumă, mai în serios.
–––––––––––––