semne frunzărite

fărănume

(fotografie primită)

m-am desprins din pentagonul format din cele cinci borne-cărți de pe dușumeaua familiară a casei mele și am plecat, voind să păcălesc destinul, nu înspre soare-apune, ci într-un inexplicabil și spontan elan, înspre soare-răsare

altădată presăram cuvinte ca semne de recunoaștere pentru drumul de reîntoarcere; acum nu mai am nevoie, graba e prea mare și secundele se topesc necinstit nu în celulele împrumutate onest, ci într-un desen aproape naiv;

toate întrebările, toate frămîntărilre fără rost, toate semnele, toate cuvintele arătate sau rămase ascunse s-au adunat în acel cufăr cu închizătorile stricate

iar sufletu-mi răsfrînt lejer acolo a înțeles ceva deosebit de prețios:

să nu îi mai fie teamă de toamnă

(și ca să fie pe deplin greu de suportat pentru un eventual rafinament, cu certitudine inaccesibil mie, iau o chitară cu un sunet pe strune,

pentru că

toamna toţi oamenii încap laolaltă

iar noi cei altădat-atît de răi

azi suntem buni, parcă am trece fără viaţă

prin aurore subpămînteşti.

versuri de Lucian Blaga – Bunătate toamna – fragment )

[versurile Elegiei murmurate de Ștefan Hrușcă sunt una dintre Elegiile lui George Țărnea]

neputința celor 500 de semne

Do do mi mi re sol fa re mi fa mi fa sol mi, clasa a patra, primele note cîntate la pianul-jucărie; primul an de studenție, primul Festival la Ateneu; alte săli, alte concerte, interpreți celebri ori cvasicunoscuți; re-reascultarea lui Oedip și încercarea de a-i înțelege surprinzătoarea sonoritate; regretul și autoreproșul permanent de a nu fi urcat scările și de a păși dincolo de ușa casei de pe strada Victoriei; neputința de a cuprinde magia în cinci sute de semne, mai în glumă, mai în serios.

–––––––––––––

pentru concursul P.A. George Enescu