Do do mi mi re sol fa re mi fa mi fa sol mi, clasa a patra, primele note cîntate la pianul-jucărie; primul an de studenție, primul Festival la Ateneu; alte săli, alte concerte, interpreți celebri ori cvasicunoscuți; re-reascultarea lui Oedip și încercarea de a-i înțelege surprinzătoarea sonoritate; regretul și autoreproșul permanent de a nu fi urcat scările și de a păși dincolo de ușa casei de pe strada Victoriei; neputința de a cuprinde magia în cinci sute de semne, mai în glumă, mai în serios.
–––––––––––––
Blogul aneimariadeleanu_drusan (adică al meu, al Ioanei Drusan) 
Pingback: 4. Enescu. Liber la imaginaţie [Concurs] | Călin Hera. PA-uri şi mirări
Am urcat scarile casei din Calea Victoriei, la casa cea mica din spate ma refer si nu la impozantul Palat Cantacuzino, si am incercat sa regasesc atmosfera aceea interbelica atat de draga mie.
Am incercat sa descopar ceva din spiritul lui Enescu dar ma tem ca nu prea am reusit 😦
ApreciazăApreciază
…tu cel puțin ai fost acolo….
––––––––––-
DUMINICĂ frumoaasă, la sfîrșitrul verii
mi-e dor de începeturile noastre…. daer eu m-am schimbat și nu înspre bine
ApreciazăApreciază