un trio duminical suprarealist

( într-o  ”viziune” absolut personală/subiectivă)

DALI

Te-am făcut pe măsura singurătăţii mele

Lumea întreagă să ne ascundemPortrait de Gala

Zile şi nopţi să ne înţelegem

Să nu-ţi mai citesc în ochi

Decît ceea ce gîndesc despre tine

Şi de-o lume care să-ţi semene

Şi zile şi nopţi rînduite de pleoapele tale.

salvador-dali-galatea-of-the-heavens

Amară-i vremea; noaptea e-atît de neagră

Că nu te-înduri să scoţi un orb pe stradă

Cei tari se odihnesc; neputincioşii

Stăpîni sunt pe putere.madonna

Lîngă-al reginei scaun stă regele-n picioare.

 

Surîsuri şi suspine, blesteme, putrezesc

În gura celor muţi, în ochii celor laşi.

Nu vă atingeţi! Totu-i aprins şi totul arde!

Mîinile

Le-aveţi făcute pentru buzunare,

Şi pentru frunţi.

Floarea sfioasă floarea fără văzduh a cerului nopţii

Mîini înceţoşate de stîngăcie

Mîini de copil

portrait d'une femme passionante

Nu vreau să le dau drumul

Mîinilor tale clare şi complicate

Născute-n oglinda închisă a mîinilor mele   

(picturi de Salvador Dali, vesuri de Paul Eluard )

PaulEluard văzut de Dali

Anunțuri

nervi calmați cu NO

Cînd sunt nervoasă vorbesc singură, rup ziare puse pentru sacii de gunoi, trîntesc obiecte necasabile (și nu numai, din păcate), stric țigări fumate pe jumătate și naiba știe ce mai fac; știu: înjur în tăcere; dar acum, în loc să înjur brava Poștă Română și ai săi factori poștali –trăiască mulți ani și-o veșnicie cardul!- am hotărît că mai bine chinui tastatura; despre cum m-a pus la punct, fără să mă convingă, totuși, o domnișoară drăguță și amabilă despre anumite transferuri interbancare (nu a folosit numele operațiunii,  din omisie de moment, probabil, mă întreb și acum  ce-oi fi căutat eu la ASE ?), altă dată, cînd, poate voi scăpa de sentimentul ăsta penibil de jenă, prostie, umilință;

și cum nu prea am o stare de graț(itudin)e,  gîndul mi-a alunecat spre ceva ce a rămas de două zile destul de …apăsat… în mintea mea

filmul regizorului Pablo Larraín, NO/NU, realizat în 2012

scriam într-o postare mai jos, că evenimentele care au a făcut posibilă și au însemnat după aceea, perioada Pinochet, continuă să rămînă pentru mine o obsesie; abia intrasem  în adolescență, era început de an școlar, iar după primele ore de familiarizare, la istorie și dirigenție (dirigintele era profesor de matematică) aveam să aflăm, încercînd sau nu, să înțelegem ceva despre evenimentele dintr-o țară prea înepărtată de noi și cu probleme cam prea străine  atunci, la vîrsta aceea, depreocupările noastre; și touși, peste ani, continua să se vorbească, să se scrie, iar eu deveneam tot mai … atentă … la ”subiect”:

cînd, în anul 1988, în Chile, Generalul Pinochet organiza un referendum pentru a-și legitima rămînerea  la putere, la noi se    dorea în surdină așa ceva;

subiectul filmukui NO   este ”inspirat” sau legat de campania electorală  cu ocazia acestui …plebicist, pe care filmul le redă prin imagini și replici dintr-un scenariu care vor fi greu de uitat;

nu sunt critic de film, prin urmare nu  mă voi încumeta la o cronică sau la un review, ori ceva din zona asta;

dar mi-a  plăcut în mod deosebit ideea și modul de organizare a campaniei celor din tabăra lui NO, renunțarea la clișeele cunoscute, oricit de mult adevăr dureros ar cuprinde,

mi-a plăcut afișul cu acel curcubeu deasupra lui NO și ideea consensului partidelor pentru aceeași cauză, a izbînzii democrației (surprinzătoare pentru mine asociera verdelui cu social democrații), m-a încîntat speranța fericirii cîntată pe ritmuri pop de către grupuri alcătuite în majoritate din tineri,  am simțit naturalețea prezenței băiețelului Carlos, dar și permanenta și fireasca grijă pe care ace(a)sta o  aduce cu sine și o impune, mi-a plăcut întreaga prezență a lui  Rene Saavedra , tînărul director de adevertising (interpretat de actorul mexican Gael Garcia Bernal) , ale cărui ”noutăți” curajoase vor asigura succesul ecipei/taberei  NO; mi-a plăcut și regăsirea colaborării firești, amicale, de după …bătălie.. dintre șef și subaltern;

la treizeci de ani distanță de acel Missing al lui Costa-Gavras, cu Joe Shea și S Spacek, un cineast chilian readuce dintr-o altă perspectivă, adaptată condițiilor de peste ani, aceeași dramă,

s-a schimbat ceva în acei ani de dictatură militară? propaganda pinochistă pretinde cu argumente economice că da; în esența democrației, nu;

îmi e greu să aleg o imagine anume, totuși căutării disperate și neputincioase, a figurii resemnate pentru totdeaauna în durere a tatălui (Jack Lemmon) din filmul lui Costa-Gavras, i-aș aduce alături, nu ca o punere față’n față, trecerea lui Renee cu băiatul în brațe prin fața cordoanelor de soldați înarmați:

dacă acelea erus posterele, spoturile si tehnica de atunci, de la sfîrșitul anilor ’80, atunci campaniile noastre electorale din secolul XXI par  … desuete….

și mi-aș dori, mi-ar place să văd pe la noi o imagine a bucurirei  ca aceasta

bucuria_victoriei-NO

un film care trebuie văzut

(și nu doar pentru că se apropie un an electoral…)

un critic de film se întreba ce anume s-a afirma la referndum: puterea valorilor democratice sau puterea popului asupra alegătorilor ?

la noi se poate vorbi, eventual de puterea manelelor asupra votanților consumatori

Anunț mic și grăbit

de data asta chiar am zîmbit siner, cu plăcere cînd am găsit cele două imagini, cum să le numesc altfel ?…

nu știu dacă le găsești pe net sau te joci tu, dar în acest caz parcă aș prefera să nu le scrii în limba care îți place uneori mai mult decît o fată tînără și frumoasă

( într-o perioadă, aproape uitată, îmi mai … încercam… și eu imaginația –sunt cîteva ”mostre” pe blogurile astea două,  dar la un nimebni moment dat prea devenise – și a rămas, se pare- o modă, sau cam așa ceva)

adevărați prieteni

nu știu ce …nuanță.. să aleg pentru ”idiot”, iar să caut acum, Duminica pe la Domnii Bantaș sau Pruteanu, mi-e cam, anevoie, recunosc

totul va fi bine

și chiar dacă nu mai sunt o persoană atît de puternică pe cît mă credeam, mi-au mai rămas cîțiva, puțini, dar siguri, preieteni, dintre aceia cares e dovedesc la nevoie, a fi, într-adevăr prietenii adevărați, care mă ajută să zîmbesc și chiar să rîd în prezența lor, iar atunci cînd lipsesc, îmi este greu să mimez  ori să schițez o grimasă, iar în clipa aceea, da, întind mîna în gol nădăjduind că voi auzi o promisiune, ca o  asigurare, ca o certitudine, că totul va fi bine

imaginea de mai jos o am și o păstrez de cîțiva ani și zău că nu o împart cu nimeni

întoarcere sau drum întors

de fapt, locul lor este pe blogul mic, cărruia i-am schimbat adresaotografii , joacă

    http://blogmaiputinsaumaimultsimplu.blogspot.com

acesta este anunțul din… titlul postării, pentru cei cîțiva care îmi urmăresc aiurelile de pe blogul mic, cel mic și roșu

gata!

două articole, unul tipărit, altul găsit pe un site foarte drag mie, m-au trimis să văd un film scăpat anul trecut…. deh, la Cannes  nu am reușit să ajung, la Los Angeles, nici atît…

ce film?

data viitoare îți spun mai multe, acum doar atît: este vorba despre anumite evenimente politice ceva mai departe de noi, dar care entru mine au rămas o obsesie  … din adolescență   [au marcat o lume, istoria unei mari părți a acestei lumi care este și cea de azi, nu doar acea toamnă sud-americană]

pînă una, alta

oricăt de dragă mi-ar fi – și îmi este- poezia lui Frank O’hara, nu am plecat să caut asemenea lui, fericirea în vînt

am-plecat-sa-caut5

am înțeles  destul de bine –prea bine, poate- și pentru totdeauna că reîntoarcerea la inocență este imposibilă

drum-interzis1

pentru că prostiile – cît de ușor mi-ar fi dacă le-aș putea considera astfel….-

https://anamariadeleanu.wordpress.com/2013/03/06/m-ai-invins-tirg-nenorocit/

rămîn valabile,

pentru că mai cred că  acest adevăr este al meu

adevarul_meu

(îmi place uneori mai mult Pascal decît Descartes cu al său –universal, cred și eu, de aemenea,- adevăr unic…)

mda, ”una-alta” sau de  mai multe ori ..”nada personal”…

plec într-un oraș frumos și drag mie, unde pe vremuri, fugeam la teatru, plătind amenzi pentru că traversam peste rondurile cu trandafiri

acum merg cu speranța că mă voi regăsi pe mine însămi – și am suficient de muncit  la propriu, nu glumă!-, iar dacă voi reuși, mă voi întoarce acasă – și aici, pe  blogurile mele, reluînd lectura unor bloguri  familiare și a altora noi, decoperite cu o surpriză aducătoare de bucurie

și trecînd                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                                          cu un nevinovat, deși nepolticos, je m’en fiche, peste toate neplăcerile din …proximitatea… reală, voi începe, probabil să scriu un scenariu – de teatru, de film, încă nu știu; loc pentru maculatură este suficient

(m-am ”molipsit”de la vizitele lui Darius –o fi regele persan ?1?- și îmi …scapă un haha; mulțumesc, vizitatorule care mi-ai ținut și starea și mintea pe linia de plutire!!!)

în ultimul timp am redescoperit în fonoteca radioului o piesă mai puțin … discutată și disputată a lui T Williams : Vară și fum

varianta radiofonică este remarcabilă, cu totul  și întru totul deosebită

dar cum  este vară, e vremea vacanțelor și este timp pentru lectură ( scrisullui Tennessee  Williams nu este pentru lectura ușoară, recunosc), înainte de a se asculta înregistrarea de la Radio ori de a viziona filmul cu Laurence Harvey (preferatul mamei mele), eu aș reciti mai întîi piesa (textul piesei)

summer and smoke

TUTUROR – PRIETENI, CUNOSCUȚI MAI MULT ori MAI  PUȚIN  SAU DELOC,

Vă doresc o vara așa cum și-o închpuie fiecare

pe curînd?

voi reveni aici atunci cînd mi se va părea- nu neapărat cînd voi simți- că starea mea  …lăuntrică …este aproape ok

nu știu de ce las comm deschise, dar cred că likurile lăsate se cuvin a primi mulțumiri, dar așa, fără să știu pentru ce anume…,  ( fără răutate, dar unii care trec pe aici, din ce în ce mai rar și tot mai puțini –de parcă, eu aș face altfel …!!!- mai lasă un rînd pe ici, pe colo, prin alte părți, adică; nu! nu mă voiu adapta pe deplin regulilor bloggeritului, cu răsunsuri si like pentru  cenți și nici din …. amiciție; citesc,   îmi place, dacă sunt logată, las un semn și trec mai departe)

[ști(Ț)i ceva?–- mi-am propus să învăț o limbă străină, încă nu am dat cu zarul ca să o aleg]

… s-a vrut a fi, cîndva, un blog serios și rămas cu adevărat amestecat (și) de-a valma

*

Interogație

de Horia Lupu

schimbăm atîtea vorbe într-o zi

înfipți în gînduri…

ori dincolo de-aceste-ntinse vînturi

și dincolo de vînturi, ce-o mai fi ?

(din volumul Marginea Verii, 1983)

și este vară...