răsfoind un jurnal…

Încerc de cîteva zile să îmi amintesc cine a spus sau unde am întîlnit aceste cuvinte:

poți să te rogi singur, să visezi să scrii sau să citești povești; dar nu poti să rîzi singur – pentru rîs trebuiesc minimim doi, plus unul nevăzut, care asistă, numai.”

într-o după-amiază, printre treburi domestice, dau peste o fotografie și – instantaneu- mă îndrept spre o carte primită de la cel care semna invariabil pe vederile din orice colț al lumii se afla : ”te îmbrățișez cu gîndurile mele bune” Frunzăresc la repezeală cartea, nu găsesc imediat ceea ce caut, dar știu că nu mă înșel; la o pagină mă opresc, mă așez și citesc atent, pe îndelete, de parcă aș vedea rîndurile pentru prima oară:

Acest frumos calmant al durerilor: speranța. Care înseamnă amînare, poate mîine, poate la anul, cu singuranțăpînă în 1990, nu se poate să nu…

 Ca și Buzura, rămîn un naiv sectant al speranței : consider că încrederea mea în putterea autonomă a Valorilor m-a îndemnat să sper întruna; nădejdea că totul se rezolvă prin răbdare m-a ținut în viață, într-un fel de provizorat  nu numai durabil dar chiar penibil și umilitor.

Cred că disperarea pe care o încerc acumcă a început numărătoarea inversă) este, din varii puncte de vedere, emult mai fertilă și mai eficace: tot ce am scris – chiar și Arca bunei speranțe– la timpul respectiv, fuseseră acte de deznădejde și revoltă.

    Speranța presupune încredere în valori, istorie, și evoluție, în circulația frenetică a adevărului  (care nu poate să iasă la lumină) și a binelui care e obligat să accepte duelul cu răul, fratele său geamăn,disperarea ar fi țipătul meu de ”nu mai pot”sau de ”ajunge!” dar ce rezovă unțipăt?intre disperarea unui om și cea a poporului său, poate să treacă și o sută de ani. timpulsubiectiv al lucidității  individule nu este același cu cu timpul lucidității istorice; eu mi dat seama ce hram poartă stalinismul după primele ședințe, Europei, culte și înteligente, i-au trebuit 30 de ani.

  Să rabd! Să scriu espre răbdarea mea : cine știe dacă răbdarea (care lasă răul să se desfășoare în voie) nu este forma cea mai perfectă și nemiloasă a disperării ultime ?

(fragment din Jurnalul unui jurnalist fără jurnal, scris de I . D. Sîrbu,

vol1, Edit. Scrisul Romănesc, Craiova, 1991)

nu cred că este cea mai bună/ potrivită alegere din carte, dar mie mi-a plăcut mult, poate și pentru că … se pliază.. pe starea mea de acum

în frenezia vacanței de vară doar puțină lume și-a amintit că ar fi împlinit 86 de ani

un om lucid, un spirit idealist, o ”simbioză” ciudată, prbabil pentru unii, dar care a rezisat prin încrederea în Libertate vitregiilor și nedreptățiilor venite din partea oamenilor și a vieții, a vremurilor

îmi doresc să am timp să recitesc cele trei cărți – numai atîtea am- ale sale

supradozaj cu abur de Andrei Pavel

 

 

road of infint thoughts by Andrei Pavel

 

(fractal din galeria lui Andrei Pavel)

în ciclul ”rezistența prin cultură” difuzat pe fostul canal TVR CULTURAL am văzut un excelent documentar artistic despre  personalitatea sa; pe reforamatatul TVR2 nu am reușit să-l revăd

oare mă poate ajuta cineva ?

Anunțuri

6 răspunsuri la „răsfoind un jurnal…

  1. Buzura, eheee, ce mult a trecut…
    Ană! Mie, când ajung pe blogul tău, îmi vine să mă descalţ la intrare 🙂 Zău!
    De unde e citatul nu ştiu, dar îţi dau una din ‘umbrelele mele de vreme rea’ (sper să nu fie mare cât casa şi să-ţi stric pagina):

    somn uşorică! 🙂

    • frumos…. pare a fi un vers…
      auzi??//noi două nici în anumite saloane k…k (scuze pt cine citeste și stie…)
      nu ne-am fi descălțat chiar dacă nu primeam cafea șicașcaval pane (nu am accent asc)
      așa că întră tu mai des cu addidasi, cu tocuri, cu bocanci, oricum,
      dar ai puțină grijă de mine că încep să mă stric de tot

      nu ștyiu cum de ți-ai aminti de Steel Magnolia, dar e ok al naibiii
      sapt viit il caut și-l revăd

      ––––––
      ce somn cînd treb sa pazesc mîncarea din cuptor….
      😦

      mulțumesc, Irina
      :*

      • ui mă la ea mă! eu credeam că e la meci şi ea păzeşte păpica!
        Aici e vorba de ereditate maternă, fetiţo: eu mănânc brânză cu ceapă (eu şi Jiji 😉 ) tu ai mâncarea în cuptor! felicitările mele, gaspadino! pupăm tare!

        • haida, de!
          tu vb ??//
          da numai pt noi ăia micii găteai?

          azi am umblat brambura
          s-amu…
          nici de fotbal nu am chef

          si aiureala de frunzăreală nu e chiaar de la colțul blocului
          nu mă-ntreba mai mult, că nu știu

          de ce nu oi fi deschis eu Vocile Tăcerii, nu doar ca sa tac ????

          gătat prosteala
          >D<

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s