bla, bla, bla la Cafenea

In prima clipă am să îmi las jacheta în colțul pe care noi îl improvizasem ca un fel de garderobă, cu rafturi, bare, umerașe, dar am renunțat pentru că mi-am dat seama că în cele zece zile în care eu am coborît doar pînă la magazinul de la parterul blocului, se instalase acea perioadă în care temperatura de afară era mai caldă, mai plăcută decît cea din interior, iar cafeneaua era dotată cu aer condiționat. Abia urcasem cele cîteva trepte, că m-a întimpinat cu veselia și cu privirea caldă, inconfundabilă, Vlad Zărnescu: ’Iat-o, înviată și tămăduită’, iar eu i-am răspuns cu un zîmbet slab ’Oarecum…’, cineva a completat mai mult ca o întrebare a cărei nuanță nu am reușit să o disting ‘și mai luminată, cu siguranță sau așa sperăm’, dar am recunoscut vocea lui Marius, un inginer specializat în automobile, coleg cu Tudor. Apropiindu-mă mai mult de cei adunați la patru mese, am constatat că erau mai mult de zece persoane, unele destul de puțin cunoscute mie, ceea ce era destul de neobișnuit pentru acea oră, într-o zi însorită de aprilie, dar atmosfera era destul de animată; l-am întrebat pe Vlad de Elvira și mi-a răspuns că va veni mai tîrziu. Liviu, poetul generației ’80 și Ionel, un coleg de școală, dar și de ”breaslă” cu Dan , au ținut să mă avertizeze că am nimerit în plină dezbatere a evenimentelor din ultimele zile, iar dacă nu eram la curent cu ce se întîmplă la noi și în lume, voi înțelege din discuțiile lor. ‘Credeți voi! Este, poate mai informată decît unii de la aceste mese, pe lîngă mine a trecut destul de aproape bolovanul lui Sisif ‘ a zîmbit îngăduitor Anton; ‘regret, dar nu am putut să mă abțin la un replay’, deși, sincer, nu eram sigură care dintre cele două nickname-uri la care am dat replică, pe forumuri diferite era al său. – Tu, care spui că ești de stînga, măritată cu unul de dreapta, ce părere ai despre atacurile din Siria și vei participa la marele miting pentru familia traditională?

Sunt de stînga, dar de ani buni, adică de foarte mulți ani nu mă regăsesc în ceva care să semene aici, la noi, cu stînga adevărată, cîndva am sperat că pot să apară germenii unei mișcări, ai unui partid în care noi, generația care îl ridiculiza pe Marcuse, să se revendice în demersurile sale de la acel nou empirism al lui Deleuze, dar ce pretenții sa am de la tinerii care habar nu au de iddeologie, în general, darmite să-i cunoască , să-i citească pe Foucault sau pe Derrida, pînă de curînd intelectualii din partidul cu titulatura de stînga nu erau ironizati.

– ok! Văd că ești nervoasă, așa că te întreb dacă mergi la marele miting anunțat sa sustii familia tradiționala, m-a întrebat cineva, un tînăr de la o masă, a cărui figură îmi era aproape necunoscută

– Familia tradițională o susțin, dar nu sunt segregationită și de cînd social-democrația…, dar mai bine tac, gata!

– Crezi că va fi un al treilea război mondial?

– Eu sper că nu, chiar dacă lumea a incăput pe mîna unor…, dar eu am venit să beau o cafea, clar?

Anton a continuat cu vocea lui calmă:

– Începusem să discut cu Titi despre dosarele revoluției, dar a trebuit să plece, chiar sunt curios

I-am simțit mîna lui Titi pe umăr și glasul precipitat, ca de fiecare dată cînd era preocupat de un subiect

– Salut, ești mai bine? Despre mine era vorba? Cu ce ocazie?

-Tu ar fi bine să te abții, să îți păstezi opiniile pentru tine, deocamdată, i-am răspuns. În cazul tău ar putea fi probe clare și de netăgăduit că ai instigat lumea să iasă pe stradă, norocul tău este că aici nu s-a tras, iar dintre cei care te-au eliberat în 21 Decembrie’89 din sediul Miliției nu știu cîți mai trăiesc și cîți mai sunt prin țară și îți imaginezi că, la o adică, dacă acum faci apologia capitalimului deșănțat vei fi ocolit? Merg să îmi comand o cafea. V-am pupat!

– Te însoțesc, dacă îmi permiți, a spus Vlad

-Mulțumesc, i-am zîmbit eu cam anemic

– Un Davidoff simplu sau cu frișcă? m-a întrebat Vlad cînd am ajuns la bar.

– Da, simplu și un pahar cu apă.

– Ana, eu și Elvira vrem să venim să discutăm cu tine, se poate în această seară sau mîine?

Desigur, cu plăcere.

– Iar mie îmi promiți că mîncăm o înghhețată, undeva, pe o terasa, de acord?

– Foarte!

Da, dar cu frișcă sau parfé, altfel dă telefon că nu știe de ce nu se simte bine și nu mai are în casă

nu a mai continuat pentru că i-am strîns încheietura mîinii lui Dan, urîndu-i Bun-venit.

– Cînd te-ai întors? Putem să întrebăm pe unde ai fost?

– Am lăsat pe servantă niște tablete și cîteva poze. Și trei cutii mari cu Davidoff, un pachet de tutun pentru Gabi, le vei găsi, oricum.

– Mulțumescc! Ești cu mașina? Dacă mai rămîi un sfert de oră, mă lași și pe mine la piață?

– În regulă, dar nu bea toată cafeaua, pentru că ești deja agitată, fi-v-ar politica să vă fie!

După zece minute, în timp ce mă îndreptam alături de Dan spre ieșire, aud întrebarea:

– Ana, ce părere ai despre mutarea ambasadei la Ierualim?

Am răsucit degetul la tîmplă,spunînd fără să întorc capul

– Mîine vă aduc o poză cu Isaac Rabin și o copie printată a Acordurilor de la Camp Davis.

I Rabin

– Știi bine că la Camp Davis a fost Beghin alaturi de Carter și Sadat, nu Rabin; sper să nu pui și asta pe blog, dacă vrei să îți fie bine și să mai ai blog și acces la toate cele, m-a avertizat Dan, impingînd ușa ca să ieșim mai repede.

semne frunzărite

fărănume

(fotografie primită)

m-am desprins din pentagonul format din cele cinci borne-cărți de pe dușumeaua familiară a casei mele și am plecat, voind să păcălesc destinul, nu înspre soare-apune, ci într-un inexplicabil și spontan elan, înspre soare-răsare

altădată presăram cuvinte ca semne de recunoaștere pentru drumul de reîntoarcere; acum nu mai am nevoie, graba e prea mare și secundele se topesc necinstit nu în celulele împrumutate onest, ci într-un desen aproape naiv;

toate întrebările, toate frămîntărilre fără rost, toate semnele, toate cuvintele arătate sau rămase ascunse s-au adunat în acel cufăr cu închizătorile stricate

iar sufletu-mi răsfrînt lejer acolo a înțeles ceva deosebit de prețios:

să nu îi mai fie teamă de toamnă

(și ca să fie pe deplin greu de suportat pentru un eventual rafinament, cu certitudine inaccesibil mie, iau o chitară cu un sunet pe strune,

pentru că

toamna toţi oamenii încap laolaltă

iar noi cei altădat-atît de răi

azi suntem buni, parcă am trece fără viaţă

prin aurore subpămînteşti.

versuri de Lucian Blaga – Bunătate toamna – fragment )

[versurile Elegiei murmurate de Ștefan Hrușcă sunt una dintre Elegiile lui George Țărnea]