alegeri pe un fir de praf

în urmă cu câțiva ani am încercat o schiță de portret de alegător pe care am postat-o si aici, pe blog; cred că dacă aș „actualiza-o”, nu ar fi mult diferită,deși… m-am auzit întrebându-mă,de una singura și retoric, desigur, care o fi diferența dintre”a fi dus cu pluta” şi „a fi dus cu p_______l”

https://wordpress.com/stats/post/2525/anamariadeleanu.wordpress.com

Anăăă, Anăă, ce faci? ai luat bricheta pentru țigară si te joci din nou cu focul!!
neah! chiar dacă am atâtea probleme,deloc ușoare, iar alegerile de peste câteva zile (adică mâine) nu mai au pentru mine acel grad de implicare ca în alți ani, este firesc să fiu „conectată” la agitația mutată aproape în totalitate in spațiul virtual,iar dacă nu frecventezi rețelele de socializare si alte site-uri familiare tot nu ai /am scăpat, televizorul, radioul, fluxul de știri de pe telefonul mobil au grijă să îți amintească de datoria / obligația (?!) cu un accent mai puternic decît dreptul civic de cetățean onest și cât de decisiv/ă este votul /alegerea ta pentru destinul tău si al societății… Ei, bine, la avertismentul ăsta cu destinul, după treizeci de ani de mers la vot, am căpătat un fel de crustă, ca o formă de autoapărare și în astfel de situații și nu numai, îmi amintesc cuvintele lui Carl Sagan auzite pentru prima dată in adolescență, când urmăream acea încântătoare și copleșitoare Călătorie în univers

„Suntem pulbere de stele care și-a luat destinul în mâini”
“We are star stuff which has taken its destiny into its own hands.”

iar când într-una din serile trecute l-am revăzut cu bucurie pe Sean Penn amintind o crâmpeie dintr -un alt gând al aceluiași Carl Sagan, am căutat in arhiva mea personală și am găsit întregul fragment care, cred eu, se potrivește atât de bine și zilelor, dar şi vremurilor pe care ne este dat să le trăim

Look again at that dot. That’s here. That’s home. That’s us. On it everyone you love, everyone you know, everyone you ever heard of, every human being who ever was, lived out their lives. The aggregate of our joy and suffering, thousands of confident religions, ideologies, and economic doctrines, every hunter and forager, every hero and coward, every creator and destroyer of civilization, every king and peasant, every young couple in love, every mother and father, hopeful child, inventor and explorer, every teacher of morals, every corrupt politician, every „superstar,” every „supreme leader,” every saint and sinner in the history of our species lived there-on a mote of dust suspended in a sunbeam.”

Uită-te din nou la acel punct. Asta e aici. Asta e acasă. Aceia suntem noi. Pe el se află toată lumea pe care o iubești, toată lumea pe care o cunoști, toată lumea de care ai auzit vreodată, fiecare ființă umană care a fost vreodată, și-a trăit viața. Agregatul bucuriei și suferinței noastre, mii de religii, ideologii și doctrine economice încrezătoare, fiecare vânător și căutător, fiecare erou și laș, fiecare creator și distrugător al civilizației, fiecare rege și țăran, fiecare tânăr cuplu îndrăgostit, fiecare mamă și tată, copil plin de speranță, inventator și explorator, fiecare profesor de morală, fiecare politician corupt, fiecare „superstar”, fiecare „lider suprem”, fiecare sfânt și păcătos din istoria speciei noastre a trăit acolo – pe un fir de praf suspendat într-un rază de soare.

― Carl Sagan, Pale Blue Dot: A Vision of the Human Future in Space

poate că pentru o posibilă redare sau / și concluzie actualizate ar fi fost mai bine să mă gândesc la Scrisoarea a II-a a lui Mihai Eminescu, dar cam motivele mele să rămân cu sau în Cosmosul lui C Sagan
nu am reușit să aflu dacă profesorul de la Universitatea Cornell, i-a cunoscut pe acei astronauți pionieri, prietenii Orianei Fallaci; în aceste luni mi s-a făcut din nou tare dor de Slayton și aș vrea și să îl întreb dacă el știe cine iubește atât de puțin, adică deloc, planeta asta frumoasa și dacă noi, cei care trăim pe fragilitatea firului de praf, mângâiați de razele soarelui, putem să ne hotărâm atât destinul nostru, cât si pe al ei

literă de brumar

 

fără urmă de răsfăț trece și luna lui Brumar, în jur aud adesea ceea ce știu prea bine nimic nu va mai fi ca înainte; o nouă vară indiană rămâne-n veci  aducere aminte. O literă primită azi în dar, o salt ușor pe gândul clipei înspre tine

și-am înțeles ceva: un zâmbet printre  lacrimi nu e  în zadar

 

            elp   

       H  ope              or/and Holiday

            azard

 

 

 

 

                       [după o pauză cam mare, acum și aici am ales un fractal din fabuloasa galerie a prietenului nostru drag,  Andrei Pavel]

everyone, thanks friends

              După o pauză destul de mare, mai mare decât mi-am dorit, încerc să revin încet, încet pe blogul meu.
Am avut surpriza, mai mult decât plăcută, să observ că au apărut persoane, adică cititori noi, alături de cei pe care ii știam și cărora le mulțumesc, deopotriva, atât celor stiuti, cât și celor mai noi.
Este foarte reconfortanta , chiar tonica as spune, bucuria ca ești cautat pentru a fi citit și aceasta în condițiile în care eu nu prea reușesc să răspund așa cum se cuvine, cu o vizita, cu un like, cu un comentariu; și totuși, sper ca după o scurtă și necesară perioada de acomodare, să îmi regăsesc disponibilitatea pe care o aveam în primii ani de bloggerit și voi reuși să vizitez mai des cât mai multe bloguri și sa las un semn de trecete

Vă mulțumesc încă o dată mult tuturor și fie ca Timpul și provocările acestor vremuri sa ne ajute sa învingem distantele de orice fel și sa ne regăsim mereu bucuroși de întâlnirile de aici, împăcati cu noi înșine și – mai ales- sănătoși ❣️🙏🙏🙏


             Constantin Brâncuși – Pasărea de aur ( Institutul de Artă, Chicago)           


After a long break, longer than I wanted, I try to slowly return to my blog.

I was surprised, more than pleasant, to notice that people appeared, that is, new readers, along with those I knew and whom I thank, both the known and the newest.
It is very comforting, even tonic I would say, the joy that you are wanted to be read and this in the conditions in which I manage to respond
as it sould be, with a visit, with a like, with a comment; and yet, I hope that after a short and necessary period of accommodation, I will find the availability I had in the first years of blogging and I will be able to visit as many blogs as possible and leave a mark.

Thank you once again to everyone and may Time and the challenges of these times help us to overcome distances of any kind and to always find ourselves happy with the meetings here, reconciled with ourselves and – especially – healthy

❣️🙏🙏🙏

 

EL, Timpul, joacă (și) așa

 

Şi cad în genunchi lângă focul ce moare
Şi vreau să-l întreb de mai e vreo scăpare
Şi el îmi răspunde c-un sclipăt spre uşă
Şi-mi lasă în palme o caldă cenuşă.
Te-aş cere-napoi însă n-am cui te cere
Şi restul e numai Chopin şi tăcere.

versuri de Adrian Păunescu

și totuși, va fi tot o remiză, acolo, dincolo de …, de ce anume?, de o altă viață, desigur

am revenit la portul de plecare,cu doruri atârnate de catarg,

mi-e cercul pribegie în tot mai larg și ‘ntoarcerile semn de întrebare

   [rămîne-un veșnic semn de exclamare: nu mi-ai spus ale cui sunt versurile; sau… ]

deloc întâmplător

 

am lăsat gândul să preumble liber între Marc Chagall și acel vas vechi, a cărui origine se bănuiește a fi greacă

Similitudini se pot găsi ușor și chiar cu satisfacții

de aceea îndrăznesc să Vă rog pe voi, cei care îmi urmăriți blogul fără dorința unui Like ca răspuns, Vă rog, așadar, să încercați să lăsați o interpretare mai mult sau mai puțin personală; subiectul este, cu adevărat generos, nu-i așa?

MULȚUMESC!

Celling for the Paris Opera
Oceanus Dish

nu știu când voi reuși să revin pe blog, dar sper sa revin

și le mulțumesc, deopotrivă, atât îngerului meu păzitor din virtual ul atât de mare, dincolo de blogosfera (îngerul, cel mai tare din parcare?), cât și sau mai ales celui care a rămas pentru mine asemenea unui Dumnezeu pământean (cer iertarea cuvenită!!), adeseori prea îngăduitor și răbdător

 

gone through the time

 

more or less temporarily?

No!
but how long will it take to keep this site