precum o scoarță de mesteacăn

mi-e sufletul precum o scoarță de mestecăn desfrunzit

cuvinte nu mai am s-arunc în zarea făr’ de rost

în recea și alba pădure am găsit vremelnic adăpost

din nodul netăiat, prezentul e trecutul prelungit

desăvîrșind dezmățul dansului departe de prieteni

visat-am pentru o clipă pădurea de mesteceni

9 noiembrie 2017

[mi-e drag Olbrychski, dar Heruvimul e frate cu Vysotsky]

și se preling cuvinte

dintr-un an în altul,

iar cînd secunda și minutul strivesc printr-o atingere eternitatea,

unii au idealuri,

alții au curajul să viseze

și fiecare își pune o dorință,

cărarea este aceeași, dar trebuie să pară alta, mai netedă și mai aproape de lumină,

punctele de inflexiune le simt cei singuri pentru care sensul traiectoriei nu prea contează

și totuși trebuie să (a)pară și chiar este un nou început;

un dar real ce se va dovedi a fi o amăgire?

nu știu să-l merit pe deplin, dar nici să-l pierd nu vreau ca pe un basm visat aievea

Mie,-n geam, o stea-mi bătea, albastră.

Trecutul mi-l aduc aminte vag,

Ca pe un vis ce s-ar putea să mintă

căci, da, e-adevărat:

eu început-am anul sub semnul lui Esenin;

cît despre celelalte surprinzătoare lucruri ce-am aflat, las anul ăsta nou să curgă lin și bun

UN AN BLÎND ȘI BUN, celor care treceți pe aici

unde încerc să caut, să adun,

închipuindu-mi că se aud