cuvinte amînate

DSC04950

DSC04966

nu pot să fiu însămi un tonalpouhqui,  acela care numără zilele;

poate clipa este suspendat aici….

(click pe fotografiile primite mai demult)

[eu îm amîn aici și acum cuvintele pentru că vine o zi și voi căuta taina Luminii din tăcerea pe care nu am dreptul s-o dezleg

a prins, totuși, altcineva, un prieten nou (pînă nu va fi dezamăgit), esența ei în cuvinte mai potrivite decît aș fi ”reușit”  eu

și pentru că nu s-a putut atașa imaginea în cadrul/spațiul comentariului, îl readuc eu aici

Nebănuite sînt căile, Nebănuiţi sînt Ei

––––––––––––––––-

Ancestralii vor coborî din cAER

pe fire de funigei strălucind arhaic în nevăzutul călătoriei în TIMP

Ancestralele vor aduce coloanele să le aşeze-n AX-ul ideii transformîndu-le în fire de funigei

Ancestrale sînt căutările, durerile, şi plîngerile, Mîngîieri profunde aşezate tainic pe STERN

Lacrimile spală oceanul gîndurilor înghesuite-n sinapsele inflamate de-atingeri

ARC-ul nu poate pătrunde decît aerul pe care-l străbate tăcînd

Tocmai De-aceea Versul nu poate fi decît

singurul drum „VERS”(en français!) tămăduirea DINVIS !

image

Anunțuri

2 răspunsuri la „cuvinte amînate

  1. Nebănuite sînt căile, Nebănuiţi sînt Ei
    ––––––––––––––––-
    Ancestralii vor coborî din cAER
    pe fire de funigei strălucind arhaic în nevăzutul călătoriei în TIMP
    Ancestralele vor aduce coloanele să le aşeze-n AX-ul ideii transformîndu-le în fire de funigei
    Ancestrale sînt căutările, durerile, şi plîngerile, Mîngîieri profunde aşezate tainic pe STERN
    Lacrimile spală oceanul gîndurilor înghesuite-n sinapsele inflamate de-atingeri
    ARC-ul nu poate pătrunde decît aerul pe care-l străbate tăcînd
    Tocmai De-aceea Versul nu poate fi decît
    singurul drum „VERS”(en français!) tămăduirea DINVIS !

    • … și astfel, vechiul arc aztec străpunge aer, piatră și mister prinzîndu-le în ciclul etern al vieții și al morții;

      nu am spus-o direct pînă acum niciodată, dar iată: l-am recitit pe Paler imaginar prin Mexic după ce l-am descoperit pe Octavio Paz și astfel eu cred că Paler a simțit Caminantele avînd mereu lîngă sine și în sine-însuși obsesia labirintului și poemelor lui Octavio Paz

      iau un anume teanc cu foi printate și nu mi-e greu s-aleg chiar și la’ntîlpmlare:

      peste anticele începuturi ale omului s-au prăbuşit pietrele, secoli străvechi de piatră, ani divizaţi în lespezi, clipe dense peste originea umană.
      iată piatra încinsă, iată (…)şi lumina fragmentată…

      rocă solară, trup în culori de nori,
      culoare-a zilei iuți care tresare,

      [ntre paranteze era scris omul învins, dar eu știu că omul predispus la sacrificiu nu poate fi un om învins, altfel, de ce ar căuta lummina Soarelui și-a Lunii?…]

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s