povestea celui care sculptează în Timp

ajunsesem cu cîteva minute acasă și soneria așteptată mi-a alungat și oboseala și nevoia de a bea o gură de apă: știam ce era în pachetul adus de curierul pe care l-am rugat să mă ajute să-l desfac mai repede și mai ușor; erau două cărți – o antologie de versuri rarisimă și rarisime despre care îți voi scrie altădată (un poet român drag ție) și asta

andrei-tarkovski---sculptand-in-timp

am deschis-o și aproape am scăpat-o din mînă: nu am crezut vreodată că neajunsurile, grijile, un soi de jenă pentru niște răutăți comise voit politicos (dar…) mă vor face să uit această dată 4 aprilie 1952 la Zavrajieace

este ziua sa

pe un colț de canapea, neatentă la poziția coloanei, am început să răsfoiesc la întîmplare ceea ce se citește ca pe o carte de rugăciuni

nu pot să transcriu acum tot ceea ce cuprind intr-o alergare flămîndă ochii sufletului meu, unele dintre ele le-am mai întîlnit și în alte cărți scrise despre viața sau despre sculpturile sale in Timp

Istoria nu este încă Timp. și nici evoluția. Este continuitate. Timpul este o stare. Este flacăra în care trăiește saamandra sufletului omenesc (pg72)

Arta susține cele mai bune lucruri de care este capabil omul : Speranța, Iubirea, Rugăciunea… sau la ce visează el, la ce speră… Cînd oml nu știe să înoate este aruncat în apă, corpul lui, nu el însuși, începe să facă mișcări instinctive, încercînd să se salveze. La fel și arta, ca un corp uman aruncat în apă, există ca instinct al omenirii de a nu se îneca în plan spiritual. Iar în creație apare aspirația omului spre eternitate și spre sublim, spre înaltul cerului, adesea în ciuda păcatelor artistului însuși

ce este arta? este Bine și Rău? este de la Dumnezeu sau de la diavol? din puterea omului sau din slăbiciunile lui? oare în ea este cuprinsă imaginea armoniei sociale? și în asta constă funcționalitatea ei? ca o recunoaștere a dependenței de alți oameni? ca o declarație de dragoste. Mărturisire. Act inconștient, dar care reflectă madevăratul sens al vieți: Iubirea și Sacrificiul.

(pg 303)

un capitol aparte este despre al său (și film) SACRIFICIU (rămîned preferatul meu dintr-ale sale, toate…)

[dar aici tu te pricepi mai bine ]

povestea sculpturilor sale (pr)in TIMP nu are sfîrșit

 

restanță de nota 7

29, adică 9-2=7, deși ar părea mai bine 2+5=7, dar aceea este o zi cu totul specială, așa încît, cum au mai rămas doua zile (și un pic) , m-am gîndit că nu e bine să ramîn în anul acesta urît și greu (pentru mine) cu multe restanțe                   cifre

promisesem că cel puțin de una voi încerca să scap

și este una de nota 7 (cu riscul de a fi considerată, judecată, etichetată în fel și chip, în școală preferam notei 7 chiar și pe cele de 4 sau 5, deh, la noi în clasă nota de trecere era 8…)

s-au scris multe despre acesată cifră, acest număr 7, unii, cu bloguri pretențioase, afirmă că s-au documentat zile și chiar săptămîni la rînd; eu nu am nici timp și nici nu înțeleg rostul unui asemenea …efort… pentru un blog, cînd se ivește ocazia și am timp, citesc, da, cu interes, uneori se întîmplă să rămîn(a) cu ceva și trec mai departe

așa-zisa restanță este, de fapt, un fel de promisiune (și așa este prea mult spus) de a răspunde unei măgulitoare provocări, cînd m-am lăsat prinsă poate în cel mai frumos joc pentru mine în anul acesta [iar jocul s-a prelungit prin săptămîni și anotimpuri, nițel altfel, dar tot seducător a rămas]

și pentru că blogul meu nu este pentru texte exhautive, nu mă voi hazarda în dizertații și nici în variațiuni pe o temă dată, dar este mult prea generos Meșterul Făurar, provocatorul, ca să nu ”divulg” cum am ajuns eu să pomenesc despre șaptele cu pricina (… cîndva, aici,pe blog, pomeneam de puterea unei litere …)

despre acel număr matricol, de la care a început pentru mine să se rostogolească de la puterea a șaptea ori, s-a scris emoționant și nu patetic, aici

iar ”jocul” meu este acesta, de mai jos:

bolovanu’ luiSisif – Sambata, 25 Aprilie 2015, 23:57

pe pietroiul meu am scrijelit cîndva, într-o primăvară adevărată, durerea unor cuvinte care nu au cum să fie șterse: ”atît de mult eu te-am visat, atat am mers, atîta am vorbit, atît de tare umbra ți-am iubit, încît nimic nu mi-a rămas din tine”; de rămas au rămas multe căutări și multe întrebări fără răspuns;

am găsit acum, aproape de miezul nopții, poemul cifrelor sau al acelei cifre, astfel încît ”în seara aceasta nu cînt ceea ce mi s-ar cuveni să înfrunt, ci ceea ce ar trebui să aparăm, plăcerile vieții”;

eu fiind prieten cu absurdul, degeaba aș căuta cifra magică, acel 7 care mi-e străin, privesc cifrul înscris/închis în numărul matrticol și-am înțeles: pentru mine acesta este ”refrenul pe care-l cîntam cînd umblam pe drum ”

MULȚUMIRI de dincolo de orice autoritate și de alte reguli decît ale Parnasului clasicizant, Maestre Foarță!

@ bolovanu’ lui Sisif

Şerban Foarţă – Duminica, 26 Aprilie 2015, 17:42

E prea frumos mesajul Dvs, pentru care mulţumescu-vă adânc, ca să mai scrijelesc ceva în stâncă…

Mai puţin 7-le care rezultă fie din 8 – 1, fie din 4 + 3, respectiv primele şi ultimele cifre matricole ale lui Desnos…

Iertaţi-mi, rogu-vă, numerologia cvasi-fantezistă, ce, în context, poate părea frivolă!

fascina N t!

bolovanu’ luiSisif – Duminica, 26 Aprilie 2015, 18:41

Maestre Foarță, acum eu revin cu mulțúmiri ce nu pot fi cuprinse-n șiruri, dar și cu scuze pentru ceea ce ar putea să pară ceva dincolo de insistență,

și nu știu dacă este fair-play să Vă devoalez cuvintele unui boier al scrisului nu doar la scara blogului, atîta vreme cît nu am cerut încuviințarea Domniei Sale– și totuși :”Magistrul Foarţă rămâne acelaşi… vrăjitor al cuvintelor şi atunci cînd… numără! Mai ales, atunci cînd „face socoteli” cu destinul – al său propriu, sau, cel mai adesea, cu al altora.”

oricît de familiar mi-ar fi zi de zi jocul cu cifre, acel 7 alunecă de peste tot în hău; la Dumneavoastră, care îmi știți oarecum povara, jocul este fascinant și fascinează

@ bolovanu’ lui Sisif

Şerban Foarţă – Duminica, 26 Aprilie 2015, 21:22

V-aş ruga, dacă e posibil, să fiţi puţin mai explicit. N-am înţeles prea multe din ceea ce mi-aţi scris. Oricum, nu sunt atât de „vrăjitor” încât să pot „face socoteli cu destinul” (propriu, – ba chiar şi cu al altora, „cel mai adesea”).

În rest, nu înţeleg „hebdofobia” Dvs, – începând cu Sacrum Septenarium, dacă vreţi, şi terminând cu săptămâna însăşi…

O sentinţa a lui Hippocrat (care,-n cazul unor medici, astăzi, s-ar cădea să se numească… Hippocrit!) cuvântă după cum urmează: „numărul şapte, prin virtuţile-i ascunse, menţine toate cele-ntru fiinţă; dăruie viaţă şi mişcare; înrâureşte până şi entităţile celeste.”

Sunt sigur, însă, că acestea toate vă sunt preabine cunoscute…

Maestrului Foarță

bolovanu’ luiSisif – Duminica, 26 Aprilie 2015, 23:00

eu nu am darul de a-mi juca gîndul prin cuvinte fermecător împerecheate…;

vrăjitor al cuvintelor care face socoteli cu destinul a apreciat o persoană pe care cred că o cunoașteți și care Vă apreciază; eu mi-am permis doar să îi împrumut cuvintele și ideea pe care o împărtășesc și care nu cred că Vă supără…;

despre hebdofobia mea se pot scrie și mult și puțin; la începutul unei săptămîni care nu știu dacă va fi atît de … încărcată… cum se anunță, (eu sunt nascută într-o zi de Vineri, dar îmi place Sîmbăta) prefer să amintesc doar cîteva aspecte, cît mai succint posibil, atunci cînd voi avea și timp și mîna odihnită;

cifra mea este 2, deși ar fi fost mai firesc să aleg 1, fiind născută într-o zi de 10 a unei luni de iarnă;

știu din copilărie despre şirul lui Fibonacci şi raportul de aur, iar în școală și nu numai, am aflat despre rolul lor în artă, nu am reușit să ajung pe treapta a șaptea și nici pe a saptea ramură, dar știu că dacă virtuțile și ”păcatele” respectă ordienea în care sunt enumerate, da, recunosc: trufia poate fi asimilată orgoliului meu nemăsurat, iar sîrguința, m-a ajutat să trec peste multe încercări; dintre cele șapte simțuri antice, da, mișcarea este vitală pentru mine, iar eu mă mișc sub semnul celei de-a șasea planete:; la Hipocarte, totul se potrivește îngrozitor de… exact; dar despre visul nevisat, despre combinațiile dintre 3 și 4, despre magia acestei cifre, despre ceea ce am acceptat sau nu din ceea ce am reușit să aflu, Vă promit că Vă voi da de știre atunci cînd voi scrie mai mult; este o idee mai mult decît binevenită;

cu mulțumiri și cu o mare considerație,

Misivă către „bolovanu’ lui Sisif”

Şerban Foarţă – Luni, 27 Aprilie 2015, 01:03

Un participiu feminin („născută”) vă trădează genul, – greu, foarte greu de bănuit, altminteri, sub pseudonimul „bolovanu’” (fie, acesta, şi al lui Sisif).

Sunteţi, deci, o doamnă/domnişoară, cu care ar fi trebuit să fiu mai tandru, spiritului geometric, prea tranşant, fiindu-i, în ocurenţă, preferabil acela de fineţe, „de finesse”, – măcar că nu mai ştiu nici eu, acum, dacă un vol-au-vent este mai nobil decât miraculoasa „ciorbă de bolovan” (a lui V. Voiculescu).

Încerc s-o dreg, în fine, într-o limbă mai cantabilă decât româna, dar nu atât de afectată ca franceza, – anume în italiana-mi aproximativă:

Io son’ un troglodita que ignora

si nella bella lingua di Dante

un’ lettera comicia per Signora

oppur’ per Mia Donna… Grazie tante!

Maestrului, un mult prea stîngace răspuns

bolovanu’ luiSisif – Luni, 27 Aprilie 2015, 12:28

Maestre Foarță,

încerc să Vă răspund acum, în grabă, altminteri în aste zile o clipă de răgaz; iar dacă mai amîn mă voi simți precum oropsiții (din poezia) lui Voiculesecu;

scuze cer pentru cuvintele ciuntite și pentru neconcordanțaele gramaticale, cît despre punctuație, rămîne un punct gol, ca de inflexiune sau ca un semicerc, (tot ați pomenit de spiritul geometric care este chiar sensibil, dreptate are, poate, Kepppler cînd spune că ”geometria a existat înainte de crearea lumii. Dumnezeu a luat-o drept model când a creat lumea” ), iertare nu știu dacă voi primi pentru scăparea cu bună știință a unui simplu participiu ce mi-a trădat iubirea pentru cel care privește împăcat și puțin obosit stelele, în timp ce alții îl cred fericit…. (am încercat cîndva, pe blog să explic …, cîndva…);

eu Vă mulțumesc pentru scrisoarea în limba lui Dante, dar ca și el, mă tem de tot ce pierzi atunci cînd înșeli pe cel ce crede-n tine; am reușit de cîteva ori să ignor acel avertisment al său și poate că și acum, există, mai nutresc speranța că pot să mă bucur și să las pe blogu-mi, acea superbă ”poezie, nu-ţi cer să-mi răspunzi dacă ţi-e bine, căci te simt teafără şi-ntreagă”, dar eu nu cer un ban de aur și nici vreun țechin de argint,

ci ”să număr pîn’la zece sau pînă la șapte și totu-i altfel, , parcă mîngiată, – vasta întindere-i ciudat de uluită-n joaca asta”

și nu am curaj să-ntreb pînă la capăt. ”ce formă, poate-i ,va fi dat”

cu profundă recunoștiință,

acum, după un an, pe care-l începeam, tot chibițînd lîng-un Tandem cu soft autohton, sub semnul lui Esenin, trecînd, astfel, mai ușor prin/tre anotimuri amestecate între ele, nici Timpul nu-l simt ca aliat și nici mîna nu mi-e mai odihnită, iar rîndurile de atunci pe care-am îndrăznit să le aduc acum aici, știind preabine ce e o dojană în verset…., rînduri despre multiplele semnificații ale cifrei 7, uitînd, vai!, îndemnul către Sacrum Septenarium 

eu, cea ca care nu știu dacă mi-am visat sufletul pereche, dar știu că Viața m-a ajutat să-l simt aevea, în secunda mărită dintre La și Si încerc să străbat curcbeul pînă la capăt, mă opresc pe prima treaptă a Sălii Tronului, cu doi dintre arhanghelii care-l păzesc mă înțeleg bine, ușor buimăcită de aurora boreală mă întreb dacă Marele Zid Chinezesc se vede mai bine din Turnul din Pisa sau invers, imi amintesc vag despre acele chakre-uri învățate de la Profesorul SUren Goyal, mă întreb cu un fel de îngrijorare amuaza(n)t/ă cîtă dreptate au astrologii atunci cînd analizează cifra de destin – a mea este …. 7!- și pentru că tebuie să mă grăbesc, repet timid, apoi tot mai cu nădejd ceea ce am  aflat de la un mare Spirit, poate deloc întîmplător, cineast: ”suntem legați prin numeroase legături de trecut si

viitor si că fiecare individ înnoadă prin destinul sau o legătură cu destinul uman in general” și astfel, de la cel sau împreună care îi pune alături în filmele sale, nu îi opune, pe Teofan Grecul și pe Giotto, se reîndreaptă gîndul spre rolul jucat de daruri ale Duhului Sfânt în zidirea perfecțiunii sufletului.

3+4=7

cifra Divinității și cifra Punctelor Cardinale – cifra Desărvîrșirii

pe acest blog in acest an s-au prelins cuvinte

să aleg, oare chiar trebuie să aleg?

 

coborîrea Duhului Sfînt(frescă bizantină veche)                                          (icoanăbizantină veche – Coborîrea Sfîntului Duh)

CREDINȚĂ

   SPERANȚĂ

       IUBIRE

         SĂNĂTATE

             LIBERTATE

                PRIETENIE

                    SINCERITATE

… dacă ” noi suntem o modalitate pentru Cosmos pentru a se cunoaște pe sine însuși”

atunci,

”oare am dreptul sã închid chiar si o posibilitate imaginarã de contact cu oceanul, cãruia rasa mea încearcã sã-i întindã un fir de întelegere?”

Fraza din titlul acestei postări  îi aparține lui Carl Sagan și se află pe frontispiciul blogului său , întrebarea – doar aparent retorică-  este rostită /gîndită de către Kris Kelvin, personajul  din filmul SOLARIS

Cînd Ellie Arroway, o femeie tînără, tenace, inteligentă, frumoasă,  doctor în astronomie, cu merite recunoscute, împreună cu grupul de colegi/ colaboratori ai săi, primesc din spțiu un semnal radio, codificat matematic în numere prime, iar mesajul este autentificat ca provenind de pe steaua Vega, se confirmă că pasiunea  studiului și a lucrului, precum și încăpățînarea de a crede în bogăția misterioasă a universului, întreținute încă din copilărie de către tatăl său, nu au fost zadarnice. Decodificarea mesajului oferă planuri pentru construirea unei maşini care permite ca o persoană să călătorească în  afara galaxie. După ce se confruntă cu piedici și prejududecăți de tot felul –  chiar și / sau mai ales religioase- Ellie Arroway reusește să își îndeplinească visul în care nu a încetat o clipă să creadă: acela de a pleca apre întîlnirea cu alte civilizații în univers.

(Pe) o altă navă (se) continuă deja un experiment ajuns într-un impas; se întîmplă fenomene ciudate, care, deși nu par credibile la prima semnalizare/avertizare, se dovedesc a fi cauzate de  iradierea oceanului solarian cu un fascicul de raze X de înaltă energie (ucigaş pentru materia vie)

Între astronomul, omul de știință, care crede doar în teorii cu soluții verificate și verificabile,, în dovezi concrete , pe de o parte și un tînăr cu masterat în Teologie, devenit consilier spiritual de rang înalt la Casa Albă

-Ce, este rãu ca știința sã fie practicã? Chiar profitabilã?

-Deloc, atîta timp cît motivul este cãutarea adevãrului.Ceea ce de fapt urmãrește știința.

-Este o poziție interesantã pentru un om…aflat în cruciadã cu pãcatele tehnologiei…

Încercînd să se înțeleagă ceea ce se petrece pee Solaris și cu acel Ocean care pare a înghiți conștiințe, într-o discuție/ședință se afirmă:

Sondãm adevãrata frontierã|a cunoasterii umane.

Stabilind artificial o frontierã a cunoasterii,limitãm conceptia noastrã cu privire la infinitatea cunoasterii umane.

 

Este firesc ca oamenii – cu atît mai mult cecetătorii- să își pună întrebări și să caute răspunsul/răspunsuri.

Cei care se pregătesc să plece în spațiu, sperînd să întilnească alte civizații se întreabă sau/și se (auto)suspectează

– Suntem noi fericiți…ca specie umanã? Este cu siguranțã lumea un loc mai bun datoritã științei și teologiei? Cumpãm de acasã, navigãm pe Web, dar, în același timp ne simțim mai goi și separați unii de alții mai mult decît oricînd în istorie.Ne transformãm într-o societate sintetizatã…

– Cãutãm o semnificație.

¨–––––––––¨––––-¨

– ….despre depãșirea barierei sunetului…sau rachete spre lunã, sau energia nuclearã sau misiunea pe Marte?

–  S.F., nu-i așa?

– Tot ce vã rog este sã aveți puținã imaginație.Un pas înapoi și sã vedeți marele tablou.

Sã acordați o șansã pentru ceva care ar putea avea un impact imens…pentru umanitate, pentru istorie…în istorie.

––––––––––––––-

 

In cazul  celor care se află deja într-un spațiu străin Pămîntulkui și care se dovedește ostil și provocator,  întrebările și soluțiile/răspunsurile devin dramatice.

– Ne-am gîndit cã întrucît oceanul extrage oaspetii nostri din noi  în timp ce dormim, ar putea fi în interesul nostru sã le comunicãm  gîndurile noastre din starea de veghe.

– Da, dar cum?

– Cu ajutorul radiatiilor X. Poate vor primi mesajul si ne vor  scuti pe toti de aceste aparitii.

– Din nou teoriile tale stupide cu  radiatii X despre mãretia stiintei?

– Vom modula fasciculul cu undele  cerebrale ale unuia din noi.

-Unul din noi însemnînd eu, desigur?  O transcriere a gîndurilor

 

 

 

Nu avem ambitia  sã cucerim Cosmosul.Vrem doar sã extindem Pãmîntul  pînã la marginea Cosmosului. Nu vrem alte lumi. Doar o oglindã sã vedem în noi însine.

Am încercat atît de mult sã stabilim  un contact , dar ne este sortit sã eșuãm.

Arãtãm ridicol  urmãrind un scop de care ne temem si de care de fapt nu avem nevoie.

Oamenii au nevoie de oameni   (Snout)

 

 

Si oare am dreptul sã închid chiar și o posibilitate imaginarã  de contact cu oceanul,

cãruia rasa mea încearcã  sã-i întindã un fir de întelegere?  (Kelvin)

 

 

 

Poate că ajuns  acolo, pee o altă planetă, omul re-descoperă, în moduri și modalități diferite, esența și profunzimea lumii căreia îi aparține:

 

 

Natura l-a creat pe om astfel ca  el sã poatã acumula noi cunostinte.În marsul sãu spre adevãr,  omul este condamnat la cunoastere.

Restul este fãrã importantã   (Kelvin)

––––––

Sunteți o specie interesantã…o amestecaturã interesantã.

Sunteți capabili de visuri atât de frumoase și de coșmaruri oribile.

Vã simțiți atât de pierduți pãrãsiți, singuri.

Dar nu sunteți. În cãutãrile noastre tot ce am gãsit și care face golul suportabil este cel de lângã noi.

(tatăl lui Ellie)

 

 

Scriam în ‘postarea’ anterioară că există acel liant între poezie si dorință, dintre lege și morală,

În numele ei se fac compromisuri tacite:

– Ce voiai să îmi spui, Palmer?

– Ellie, vreau să tii că nu  te-am votat pentru că nu voiam să te pierd.

și tot dragostea face posibilă depășirea granițelor ”impuse”  de diferențele de religie, rasă, sau altele.

-Reverend Joss! Ce credeti?!

-Ca om al credinței, am alte convingeri decît Dr. Arroway,Urmarea adevãrului.

Eu unul, o cred.

–––––––

Nu transforma o problemã stiintificã  într-o nesemnificativã poveste de dragoste.

Poate aparitia ta este consideratã o torturã,  poate oceanul te-a trimis.

Dar tu însemni pentru mine mai  mult decît ar putea vreodatã  aceastã stiintã sã însemne!

 

 

și tot acel CEVA ce nu poate fi înțeles și nici explicat științific, face posibil sacrificiul suprem:

Kris, îmi pare rãu, trebuie sã te dezamãgesc.Nu a existat nici o altã cale.

Este singura solutie pentru noi amândoi.

I-am întrebat eu însumi. A fost decizia mea Nu acuza pe nimeni pentru asta. Harey.”

Dacă astronomul Ellie Arroway  crede în acel princpiu de Occam’s Razor,conform cărria ”cea mai simplã explicație tinde în general sã fie cea bunã ”,

Kris Kelvin, după experiența trăită pe Solaris, în apropierea enigmaticului și devoratorului Ocean, are revelația că ” Pentru a pãstra toate adevãrurile umane simple, -misterul fericirii, al mortii, al iubirii.!”

Am precizat și repet: nu m-aș înumeta  la o ’comparație’ între cele două filme  – Contact în regia lui Robert Zemeckis și Solaris, filmul lui Andrei Tarkovski;  primulamintit mie mi-a plăcut mult, celălalt este un film de artă, un film mare.

De aceea nu aș putea să fac o asocxiere sau comparații cu privire la scenografie/ decoruri, la efecte vizuale, la poezia și chiar metafora unuia și simbolistica celuilalt [aș aminti doar că într-unul se pomenește de o Enciclopedie Galacttică, în timp ce în apropierea oceanului gelatinos se citește Cervantes, se pomenește de Faust și alături de picturi flamande se poate observa o icoană ortodoxă];  mie mi=a plăcut  -și îmi place, mai corect scris- atît muzica lui Alan Silvestri, cît și Bach, alăturat în film de muzica lui Eduard ARTEMIOV.

Aș îndrăzni să scriu că mie mi-a plăcut mai mult finalul cărtii lui S Lem decit ‚parabola’ întînirii-reintoarcerii lui Kelvin-fiul cu tatăl său,   pe pragul casei care se află pe un fel de insulă, intr-un ocean, care pare a fi Universul (eu, personal, vreau să cred că Universul nu se aseamănă (cu) și nu este acel Ocean ciudat și nemilos…; și mai cred că unii îl vor sau îl ”percep” pe Tarkovsky mult mai mistic (era să scriu ”ascet”) decît era sau și-ar fi dorit  el însuși.

și cum de la fiecare întîlnire benefică și binefăcătoare, pe care o consideri un dar, pleci/ramîi cu cîte ceva anume, mai puternic/adînc întipărit, impregnat pe acea retină care nu este descrisă în manualul de anatomie, eu, din cele două bucurii de care am avut parte, aleg acestea:

Singurul lucru ce îmi rãmîne  de fãcut este sã astept.

Sã astept ce? Nu stiu … Un nou miracol.    (Kelvin)

și

 

Universul este un loc destul de mare.Mai mare decât orice a visat cineva vreodatã. Dacã suntem numai noi ar fi o uriașã risipã de spațiu.

Bun găsit blogosferă, bun găsit blogolume, bun găsit blog

 

     Bun găsit tuturor!

  Bun venit an  2010 ! – ești proapăt, arăți fumos ca înfățisare (hmmm, aproape în  sistem binar…). Fratele tău sau ce fel de rudă îți este și care tocmai a plecat m-a lăsat spre sfîrșit să mă plimb, să hoinăresc nițel, dar la despărțire, ca semn de rămas-bun, mi-a dat o tăviță plină de pastile și prafuri pentru răceală  – de la tine vreau mai mult decît orice, sănătate. Ne-am înțeles, așadar!

    Deocamdată, tăvița se golește și se completează la loc, iar acea stare de bună dispoziție de care știam cîndva, se cam lasă  așteptată.  Iar eu, printre ceștile cu ceaiuri calde, pastilele, batiste de hîrtie și altele care mă șicanează, încerc să uit să pun termometrul sau să fac deja plan-program pentru săptămîna viitoare.

    și cum Moșul a fost destul de bun cu mine (sîc!),am ce să citesc, am ce asculta, am cu ce să scriu,doar că nu prea am acea stare necesară; ceva-ceva tot a uitat Moșul, dar îți spun mai tîrziu.

               Dintre cărțile primite, aleg una pe care  de cîteva luni vreau  să o citesc și cum nici timp nu prea am avut am așteptat să o găsesc printre cele lăsate de Moș, așa cum mi s-a promis.

        Iau în mînă Supleantul de Petru  Popescu; subiectul cărții îl știu/știam, am   auzit si citit păreri și opinii mai mult sau mai puțin avizate, oricît de greu ar fi de crezut, m-a interesat mai puțin cît de adevărată   ar fi putut să fie pasiunea unui tînăr scriitor considerat și rămas pînă astăzi, (îndrăznesc să cred!…)  figura sau semnătura  emblematică, „simbolul” generației sale, îmi era dor și eram curioasă de  scrisul său de acum. Atunci cînd ai citit tot ce a apărut scris de el în românește, chiar și cele cîteva traduse, iar peste  ani și peste atîtea lecturi și întîmplări cel puțin bulversante,  la stupid de banala întrebare, dar care, vai!, te dezgolește pardon!, te ”arată” atît de bine -”ce cărți sau ce carte ai lua…?”- răspund fără să mă gîndesc mai mult decît o miime de secundă, de fiecare  dată : PRINS. Cartea citită acum, am comparat-o în gînd, pentru mine cu celelalte șui mi-a plăcut mai  puțin decît cele scrise înaainte de a pleca și mai mult decît cele scrise dincolo, departe; iar atunci, nu cred că a părăsit România cu adevărat niciodată. Inegală ca stil, cu unele inadecvente conjucturale (???), incitantă pentru unii, poate prin personajele sale, mie cartea mi-a lăsat o stare care a copleșit pentru o zi senzația sau starea de boală– am zîmbit cu adevărat pe alocuri, sau  amar de cele mai multe ori, am lăcrimat cînd adevărul sau, mă rog, veridicitatea amintirii a ceea ce  este pritenia sinceră a durut tocmai prin neputința de a o păstra.; mi-a plăcut povestea de dragoste din carte și rămîn curioasă nu dacă ”fiica puterii” a fost îndrăgostită de tînărul scriitor, ci mă întreb și acum oare cine este  acea femeie al cărei nume se regăsește în cea mai frumoasă  dedicație citită de mine și de ce a schimbat dedicația la reeditarea cărții după anul 1990….

 Mai frumos decît a scris cineva pe un blog drag  mie, eu nu o pot  face….

Sună telefonul ; un prieten,Vlad, mă întreabă  dacă am primit colecția cu filmele lui Tarkovski, ei, bine, tocmai pe accea nu o primisem din ceea ce așteptam…… poate l.a anu’…   ”eu am primit o muzică grozavă! Cobori pînă la noi? Doar travesezi; merită, crede-mă!” Am explicat că sunt răcită și după ce am închis, mi-am amintit ca am o carte  împrumutată de la ei :   De vorbă cu Marina Tarkovskaia, sora regizorului Andrei Tarkovski de Elena Dulgheru. Am luat cartea cu oarecare ciudă, dar hotărîtă să o citesc,  nu mă simt bine, o răsfoiesc ușor cu gîndul să o reiau serios seara;  citesc : Tarkovski – Cel Întăi Chemat al artei a şaptea .    .. bine, bine. E mare, e genial, e copleșitor, dar nu cred că este singurul ”chemat”, chiar dacă sora sa spune că ” povestea Călăuzei este povestea lui Hristos”….   Doamne și cum s-a mai interpretat   acdeastă minunăție de film, cîte simboluri mistice sau profane, chiar politice i s-au găsit… și poate poentru că este început de an, îmi amintesc cu aproximație ceva din rugăciunea Călăuzei ; ” Fă, Doamne, ca tot ce-au sperat să devină realitate…”

 și o alunecare ciudată a gîndului, pe care nu îl las să apropie scriitorul si profesorul din Zonă de scriitorul mai tînăr și o femeie matematician care încearcă să evadeze în singurul refugiu pe care crede ca și-l poate permite….

   nu vreau să greșesc, dar Călăuza  lui Tarkovski, spune cam așa: ” ce-i mai important, să creadă in ei însiși  …. slăbiciunea e o minune, tăria e un nimic… ”

    pe ultima pagină a cărții lui Petru Popescu citesc ; ” unește-ți ritmul pasului cu ritmul unduirii punții și-ți vei găsi ritmul firesc…”

 

         Acea matematică a lacrimii din Nostalgia o    las acum deooparte;

iar eu mă gîndesc la doi oameni hărăziți, două talente [nu, nu le compar  !!!] care nu s-au mai regăsit pe sine cu adevărat departe  de casă.

și aud rîsul fetiței din biserica din Andrei Rubliov și asta poate pentru că

am primit un colaj unde am citit :

Să vă aducă anul 2010 mai mult timp să rîdeți …. pentru că …rîsul este

muzica sufletului