Scurt, pe scurt

după o pauză mai mult  sau mai puțin lungă ori scurtă  ( dar de un ”fel” pe care nu l-aș dori nimănui)

trebuie ( oare? și de ce mă rog?!?…) doar pentru că am lăsat postarea de mai jos…. deschisă, cum s-ar spune, ar trebui,

așadar, să fac încerc să mișc nițel sedinentele impresiilor lăsate de MECEFF 2012

therefore,

shortened, no limited

despre  descoperirea farmecului (re)povestirii tradiției, a postmodernismului, carevasăzică, a (re)descoperirii de/și prin mituri, simboluri   a unui spațiu fabulos, niciodată posibil de cuprins de către mine înde-ajuns, am încercat ceva-ceva într-o postare puțin mai mai jos, în  7  septembrie, cînd urma impactului meu cu filmul lui Serghei Paradjanov era ”proaspăt”și puternic; despre o întilnire  cu tradiția    mai apropiată de reperele noastre și tocmai de aceea necesară, pe care eu, personal, o apropii mai mult tot de postmodernism decît de  expresionism,  despre Shadows of Forgotten Ancestors ,  pe scurt, doar atît pot, aici: trebuie văzut și revăzut;

să ”scurtez” cele două momente poloneze? despre un fel sau un altfel  de teamă de cădere în sine dar și dincolo de sine, într-o situațiie cînd  relațiile de familie se redimensionează, schimbîndu-le sau determinîndu-le pe celelalte, pe cele cu cei din jur, dar și pe cele cu lumea, în general,  vorbesc  cadrele, secvențele mai scurte sau mai lungi, schimbul de replici puține și  privirile care se caută îndelung sau pe furiș una pe cealaltă,  totul, de la început, pînă la genericul de final, purtînd amprenta aceea ușor de recunoscut de către cei împătimiți de filmul polonez; despre Rosa,   cea pe drept cîștigătoare, (și) aici, la MECEFF, ce-aș mai putea scrie eu? poate doar o replică : ”atunci când știi cã viitorul nu o sã fie la fel …  încerci sã cîștigi trecutul…”

scurt trec peste o dezamăgire – Mortul neîngropat– (nu am regăsit-o pe Marta Meszaros, cea pe care o știam), așa cum, în altă dup-amiază,   luînd-o pe scurtătura uneia dintre aleele  centrale, am reușit să văd nu chiar de la început, un film mai mult decît incitant, regizat de Pater Sparrow, 1 , o interesantă ”abordare” sau citire a nuvelei lui Stanislaw Lem, ”one human minute”, un film care mă recheamă să-l revăd fie și doar pentru  coloană sonoră;

despre celelalte văzute sau despre regretul de a nu fi reușit mai ales din cauza programării nu întotdeauna (sau mai deloc) făcute pentru a întreține curiozitatea pentru nou deopotrivă cu admirația pentru valoarea consacrată, pe scurt: este bine și greu, totodată, să ai de unde alege

despre nedumerirea mea asupra …denumirii… uneia dintre secțiuni, cu toate că în ”subsidiar”  (  🙂  ) am înțeles-o,  despre unele aspecte sau dezbateri care ar fi meritat un caadru mai puțin privat sau ”privilegiat”, shortly – no comment

despre filmul desemnat a fi prefeeratul publicului,  Pianul, scris și regizat de Jane Campion tot scurt – mi-ar place să cred că așa a fost, chiar dacă este  un film doar în mică parte european

despre  cele cinci zxile și cinci seri ale MECEFF-ului 2012 sau oferite de către organizatori, sponsori, ș.a.m.d. celor care s-au bucurat de ele, tot scurt:

este bine că au fost și va fi și mai bine, dacă vor fi și pe mai departe

și asta a fost cam tot, pe scurt

un zîmbet scurt (nu pe 16 mm…) pentru provocarea lui Călin la P:A:– prietenii știu mereu de ce ai nevoie; mulțumesc!

un cînt spre o înveșnicire

http://www.youtube.com/watch?v=Th-XBWtvY6E&feature=related

nu o pămîntească vină

te-mbrăca-n lumina mută

ci o tainică lumină

cu podoaba ne’ntrecută-i 

   Nikoloz Baratașvili – Cercelul 

amestecul de-o zi

sau dintr-o zi în care am rămas fără apă potabilă

(nu doar eu, ci mai multe persoane, cred, din cauza unor unor lucrari de reabilitare a rezervoarelor sau cam așa ceva;

o zi în care am înțeles încă o dată că nu -mivoi  mai dori vreodată refuzul de a bea apă;

o zi în care, lipsa apei – cu toată rezerva asigurată de asaer- îmi ”blochează ”mintea pînă și la răsfoirea ziarelor, iar de televizor, radio, chiar nu am dispoziția necesară;

am și gramofon și discuri, am și benzi, mp3-uri, așisderea,  dar e mai puternică senzația de lene, de un fel de sictir;

îmi dau pe mîini cu un dezinfectant obișnuit – cel mai bun rămîne apa, totuși….- și deschid un calculator, apoi, de pe contul obișnuit,  după o pauză destul de mare, pe Facebook,

pe care nu prea-l agreez, pentru că prea arată ceea ce fac,

aici, însă, am nimerit (într-)o zi în care mă coplesește tristețea cînd pe contul uni scriitor pe care îl respect mult îmi reamintesc de pe Creștetul Ghețarului că

la frunze, la caderea lor de-o vară,trezite sunt de gîndul c-au sa moară, că umbră nu-i, sunt doar lumini și ramuri,  căzînd ori așezîndu-se – nu simt prea bine- pe sufletu-mi neîmpacat, amintintu-mi că vara e muta ca o greșeala-n care-am stat

 

(versuri ale Constanței Buzei aduse de gînul îndurerat pe nedrept  )

și parcă uit că m-ar durea ceva, că m-am întors din spital cu mai multe griji, se pierde și dispare pentru un timp și reproșul că am rămas într-un loc unde ani la rînd am făcut slalom printre prejudecăți, reușind adesea să le ignor, gîndindu-mă acum la vorbele lui Paul Gabor (oare mă ”aude”)?  cum că aș șerpui printre fraze,… de-o fi așa sau nu, va trebui să îmi închipui toate acele prejudecăți și altele  cu care se aseamănă, să iau una dintre cărțile de pe măsuță (pe Julio Cortázar  sau pe Nuria Amat) cu mine, după ce îi  pun coperți făcute din foi cu integrame, doar trebuie să par ceea ce se crede despre mine, nu-i așa?– și să îmi organizez cît mai bine programul astfel încît vertebrele și articulațiile mele, pînă nu demult obișnuite si cu pantele și cu dunele și cu dalele, deopotrivă, să facă față la zigzagul dintre locațiile Festivalului de film pe care-l  aștept de un an; cam aiurea și îăncărcat program, supracondensat în patru zile, astfel încît nu cred că voi reuși să văd toate filmele din concurs, preferîndu-le pe cele  din alte categorii; știu că voi regreta, dar ..  asta pot să aleg… a fost o dimineață în care am tot analizat, despicat, cercetat înciudat(ă) pliantul-program….

o zi în care  vreau să văd dacă reușesc să îmi adun gîndurile, dar și dacă pot să mai adun cuvintele…. și tot fără ciornă scriu, dar cu pauze mici și cam dese… am înlocuit a treia ceașcă (cană”!) cu una plină cu ceai din fructe (într-o astfel de zi, aroma exotică nu prea ajută)

o zi în care am descoperit un fel de  scrisoare trimisă de către John Rut adresată regelui Henric al XVIII-lea al Angliei în care îi descrie un Labrador mai puțin ”familiar ”mie ;

o zi în care petul boem a gustat din plin amarele neliniști

iar mie îmi este atît de dor de zile linîștite, nu cu liniște !!!

    cedezi acestor metamorfoze e care o mînă îndrăgostită le produce în tine

    te umpli de ritmuri, de figuri, devii scîndură, ceas de lună, zide cu ambrazuri,

    deschide către ceea ce pîndește întotdeauna de cealaltă parte,

    mașină de numărat cifre dincolo de cifre, astralab și portulan pentru pămînturi niciodată călcate, mare

                            pietricată în care alunecă peștele privirii

 

–          Julio Cortázar – Zece neegru (fragment nr 8) în traducerea Luminței Voina Răuț

––––––––-

[ tocmai am văzut -totuși!- un film frumos și trist;

film, filme, Julio Cortázar neliniști, așteptare, puțină bucurie posibilă, din toate cîte puțin…. ; poate că suficient pentru cei 5  cm de care îți pomeneam astăzi…]