Chemare peste timp(uri)

Călătoream imaginar prin New York, cînd am găsit într-o mapă cu felurite decupaje, pliante si pagini întregi, o fotografie cu un cuplu foarte frumos;  am privit-o, am pus-o la loc, am luat-o din nou în mînă, după ce, aproape fără să vreau, am scos cu grijă dintre coperta groasă  și învelișul de subțire al unui LP un fel de scrisoare-poem.  Am încercat și de data aceasta, fără să reușesc, să înțeleg de ce (în) mintea mea i-a(m)  apropiat, mai mult decît i-am asociat,  împreună, și nu doar ca pe un cvartet fruumos și celebru, ci chiar mai mult decît prieteni peste timp/uri.

Nu doar farmecul lor irezistibil, nici talentul lor răvășitor, iar dincolo de pasiunea mistuitoare și de patima niciodată ostoită, am auzit un zvon inefabil de aripi ori pași pe un ritm baladesc de chitară, ca o chemare strigată pe dorul de către zări (ei nu știu ce-i zarea, ei caută zările)

isadora duncan

Hai, dă-mi ghitara. Vreau pe coarda groasă

Să cânt despre viaţa-mi furtunoasă.

 

La această femeie am căutat fericire

Şi aflat negura, pieire.

Nu ştiam că dragostea e molimă, huidumă,

Nu ştiam că dragostea e ciumă.

A venit spre mine, a privit

Şi m-a înnebunit.

Cântă prietene, să-mi aduc aminte,

De viaţa dusă mai înainte.S Esenin - 1922

Las-o să o sărute cine-o vrea,

E târfă şi e draga mea.

Mai stai! Mai stai! N-o înjur, o chem,

Şi n-o blestem.

 

῭῭῭

Vladimir-Vasotki

De ce îmi oferiți ceea ce eu iubesc

Doar pe credit, în rate, ce se-npotmolesc  tot mai tare….

 

Această noapte e pentru mine în afara legii

Încă din zori îmi fugăresc somnul,

de nu, de-adorm o să visez o madonă

Semănînd cu o anume persoană anume

 

*

Cu toții-și vor pune hainle de sărbătoare

Iubita mea spune-mi, de ce oare ?

Ea-mi răspunde :”fă-te și tu fercheș

mi-e rușine cu tine

uită-te cum te clatini,

ca un tren fără șine”

 

 

*

 

Sunt, totuși, un om simplu

și mă întorc la tine, fregată legendară,

cu versurile de odinioară, pitite-n amintire

 Marina Vlady

au fost și au rămas răzvrătiți și și nesupuși [ și fragila făptură hăituită prin pădure știe doar legile acesteia, sfîrșind ca victimă a ignoranței și a răutății], au avut visuri, idealuri, dezamăgiri, au fost admirați, iubiți, iar apoi renegați, au protestat, s-au revoltat, fiecare în felul său, prin arta sa, au sfidat prejudecăți și legi care le îngrădeau zborul liber, chiar dacă prețul avea să fie mare, cel mai mare posibil

dansul pasional, aproape drăcesc al unei eșarfe poartă răspunsul unei chemări către o alta:

În această viaţă, a muri nu e noutate;

 

Nici să trăieşti, ar fi mai nou decât atât.

 

 

        și, zăcînd pe glod bătătorit

        urlu, din răsputeri, prin difuzoare paradite:

”oameni, ascultați la mine! Sunt viu! Trăiesc!”

––––––––––––––

(în noaptea unei păduri patru perechi de brațe se rotesc înlănțuite în jurul unei chitare

cînd mă voi înălța în fața Domnului Celatotputernic,

mă va justifica doar virtutea cîntecului meu )

[versuri de Serghei Esenin și Vladimir  Vîșoțki traduse de Zaharia Stancu, Ioanichie Olteanu,Silvia Kerim, Matilda Banu]

 

nici talentul, nici pasiunea

nu au putut rodi la /în umbra sa …

           Sora cea mare a poetului Paul Claudel, Camille, fiica unei familii mic burgheze crește într-un ținut fascinant pentru literatura franceză și se  va simți mereu atrasă de cărțile lui La Fontaine, Racine sau Alexandre Dumas. Încă din  copilărie Camille frămînta lutul cu un instinct feroce, inspirată și incitată de monștrii de rocă văzuți în  Geyn, pădurea din apropiere. În anul 1897, odată cu ascensiunea/ promovarea profesională a tatălui, familia se mută în Nogent-sur-Seine, unde Camille îl va cunoaște pe Alfred Boucher, un sculptor local, cel care o va ”iniția” în mesteșugul sculpturii; acum ea va încerca primele sale lucrări inspirate din eroi …. cuceritori (Napoléon, Bismarck, David et Goliath). La șaptesprezece ani Camille, se mută cu familia -mai puțin tatăl- la Paris .

Înainte de plecareasa în Italia, Alfred Boucher, il roagă pe Auguste Rodin să vegheze aupra talentului tinerei Camille, care între timp urmase l’Académie Colarossi. Rodin este vrăjit de frumusețea și de talentul tinerei. și astfel, trecînd peste prejudecata diferenței de vîrstă de duăzecișipatru de ani dintre ei, se infiripă și se dezvoltă o legătură aparte : în atelierul de pe strada Universității, Camille devine elevă, practicantă, model, amantă și iubită.În primii ani mîinile Camillei se confundă adesea cu cele ale maestrului; schițe sau chiar lucrări precum La Tête d’esclave sau  l’Homme penché apar ca ”înrolați” printre conDAMNAȚII lui Rodin.

       

Alături de Rodin realizează Cacountala, care îi va aduce și recunoașterea meritelor din partea breslei. Îl iubește și îl respectă pe cel care îi este mai mult decît un maestru, îi suportă capriciile, sunt pasionați sau împărtășesc aceleași teme, dar dacă pentru Rodin dragostea este un act erotic, pentru Camille înseamnă nu doar un schimb reciproc de trăiri, de sentimente, ci o adevărată trăire împărtșită, chiar dacă au viziuni diferite asupra unei posibile despărțiri ori asupra trecerii timpului peste om, a bătrîneții, Camille rămîne alături de mentorul său pînă cînd un urma unui eveniment tragic, greu de suportat pentru ea , se hotărește să îl părăsească.

 În atelierul său de pe bulevardul Italian, acei ani ai singurătății vor fi, de fapt, perioada cea mai bună, mai productivă din cariera sa, acum va definitiva  l’ Âge mur, o viziune proprie a trădării iubirii; va sculpta în bronz, în onyx, în marmură, va cunoaște cultura orientală, ale cărei influențe se vor regăsi în lucrările sale:Rêve au coin du feu sau les Causeuse.

                                                                                                                                

În acești ani, cînd își schimbă de cîteva ori domiciliul, se încăpățînează să își găsească un stil propriu, cît mai îndepărtat de al lui Rodin; dar, oare va reusi ?…

și apar capodopere : la Valse, Clotho, la Petite Châtelaine, la Niobide blessée,  la Vague en onyx (sunt doar cîteva dinte cele multe)

                                                                     

rămasă tot mai singură după plecarea fratelui său, Paul,  în China, obsedată de amintiri și de figura lui Rodin, neînțeleasă de către restul familiei, Camille se retrage tot mai mult în sine însăși, neglijînd faptul că ciudățeniile comportamentului său ar putea fi interprete ca o boală și astfel, după moartea tatălui, nimeni nu se mai opune internării ei într-un azil.

a supraviețuit primului război mondial, dar s-a stins în timpul celuilalt război într-o lume care, într-adevăr, înnebunise.

personal, eu nu cred că  a mai ținut nici cu gîndul dalta în mînă.

(… și poate că toți trei sau fiecare dintre ei, și Camillee și Rodin și Brâncuși ar fi spus ceea ce am întîlnit citind și bucurîndu-mi ochii și sufletul cu și despre Camille Claudel :

       ”nevoia de a atinge cu o bucurie aproape maternală pămîntul moale  între mîini” )

 

 ––––––––––––––––––––––––––––––––––
–––––––––––

(un rînd care nu ar fi trebuit scris
și tot6uși: aveți grijă de sănătatea Voastră pînă cînd nu este prea tîrziu; blogul și blogosfera cu blogolumea sa pot să fie și rămîn o aventură frumoasă, uneori necesară și binefecătoare )