cuvinte zdrobite de alții și rănite de ele însele
durerea lor o simt ca pe propria–mi rană
caut un leac și-mi vin nepotrivit în minte
ce-mi dai, să nu mor azi, să mai rezist?
leac pentru îngeri, cântecul meu trist
(versuri ale Constanței Buzea)
( The Nonsense Speech by Ben Gossens )
și cer, așa cum mi-a îngăduit Maestrul rimelărilor cu brumă de paiete și confetti, o clipă de răgaz pentru-a fi acolo unde nu ”recad în mine însămi…și-n marea hulă nu se-aude plînsu-mi”
iar pînă cînd voi afla Psihanaliza lui Corinne la temelia de la Pierre și sensul marelui mister,
voi lua aminte la vorba unui cărturar adevărat în viață
atât de multe lucruri se pot face,
dar nu-i momentul şi nici veacul nu-i:
am apucat cărarea gândului ce tace,
lipsit de slove, vorbindu-i nimănui.
[acum și-aici mai multe nu pot să dezvălui, vor trebui deschise alte FILE noi]
