Hristos a inviat!

Hristos a înviat!
Adevărat a înviat!
Am răspuns cu bucurie salutului creștinesc, de Paște, vocii lui Tomas și atingînd butonul Webcam de pe tabletă, i-am făcut semn cu amîndouă mîinile, ca un copil fericit de darul iepurașului.
– Mi-am dorit să te găsesc și să te salut așa cum se cuvine de marea sărbătoaaare, chiar dacă în astfel de ocazii tu ești cam greu de găsit și i-am zărit acel zîmbet ocrotitor și dojentor, totodată.
– Eu mă bucur, poate și mai mult că m-ai căutat și că te văd; tu sărbătorești anul acesta de două ori., acum unde ești?
Încă sunt aproape de casă, pe aeroportul din Zurich, aștept avionul si sper să ajung pînă deseară la bunica, ea și acum mă așteaptă cu tot ceea ce știe că îmi place și mă simt atît de bine cînd petrec timpul, nu doar de sărbători, alături de ea. Tu unde ești? Sper că nu ești acasă, singură, cum te izolezi în ultimii trei ani, hai, spune, unde te afli?
– Sunt acasă, i-am răspuns și am potrivit tableta ca se se vadă în cadru, ceva din spațiul încăperii unde mă aflam; degeaba mă cerți, joi seara aveam bagajul pregătit să merg la Cluj, la Meri și la Sergiu, dar vineri în zori, vîntul rece, ploaia și durerea din braț m-au ajutat să le mulțumesc pentru invitație și pentru gînd, amînînd întîlnirea cu cîteva săptămîni.
– Mda! Asta ești tu, îți închipui că atunci poți controla vremea și situația; ai fost să iei lumină, la Catedrală?
– Mi-au adus Elvira și Vlad lumină și Paște, știu că nu este ca și cum aș fi mers eu, dar…

– Trecem peste asta, spune-mi, ți-ai rezervat bilet de avion din timp, pentru la toamnă, așa cum ți-am explicat?

– Da, măcar atît am reușit să fac, deși pînă la jumătatea lui Septembrie mai este atît de mult… mi-aș fi dorit o vară indiană, dar anul acesta nu îmi pot permite…

– De ce nu? Renunți la altele și schimbi traseul. Tu ai pomenit, așa că îndrăznesc să te înteb de Dan, unde a plecat?

– Sincer, nu știu exact, nu mi-a spus clar și nu l-am întrebat; cîteva zile, probabil merge la vila din Toscana, apoi, nu știu…, dar mi-a lăsat o grămadă de bunătățuri, unele făcute de el, tu știi că…

– Anya, voi chiar ați făcut pasul ăla? scuză-mă că întreb, dar nu vreau nici explicații, nici amănunte, nu am eu dreptul să judec pe alții, dar, dincolo de ce a fost și de ceea ce rămîne, comunicarea și relația dintre voi doi este una foarte specială, acea aură, ei, uite că acum și mie îmi lipsesc cuvintele, da, acea aură spirituală, răzbate și ne uimește pe noi ceilalți, făcîndu-ne să ne simțim mult mai pămînteni, mai robi ai patimei de orice natură

-Tomas, zilele acestea m-am gîndit, cititind cartea…

– Te rog ascultă-mă, nu am timp și poate nu o să mai repet ceea ce îți spun acum: dintre toți cei care te cunosc, Dan te respectă cel mai mult, pentru că te cunoaște cel mai bine, noi doi, eu și Dan, nu ne agreăm, dar suntem oameni civilzați, de multe ori zeflemeaua mea la adresa lui este o aparență, o ciudățene dea mea, dar eu îl consider un om, un caracter deosebit, cu tot egoismul său, greu de înțeles adeseori. Tu ai puterea și pricepereaa ca prietenia și ceea ce va rămîne dincolo de ea, să se păstreze. Scrie-i, Anya, sscrie-i, nu lăsa aceste zile să treacă!

– unde și cum, dacă nu știu. unde este?

Dar nu mai are adresă de e-mail, telefon, laptop? !? Hahaha! Dan Voicu fără telefon și aparat foto ultramodern, iată un ceva greu de imaginat!

– Tomas, zilele acestea, răsfoind din,,. nou cartea lui Klaus Kenneth, m-am gîndit la tine și la sacralitate, zăbovind asupra capitolului „De la minte la Inimă”

– Nu îmi place Kenneth, acum nu am timp, dar cînd ne întîlnim, discutăm.; iți pun acum, în attach, darul de Paște și încearcă să fi cuminte. Pe curînd! Jesus, veradera vid

 

A zîmbit, a făcut un semn cu mîna și a închis Webcam-ul

Reclame