MECEFF 2014 ”văzut” de mine

(atunci) cînd alăturam, poate cam forțat, cele două filme -Rugul aprins (Hořící keř), regizat de Agnieszka Holland și Poziția copilului al lui Călin Peter Netzer – mă întrebam care dintre ele ”va fi mai în față” la sfîrșitul competiției, de fapt, sincer, mă întrebam care va lua Trofeul Festivalului, cu toate că nu văzusem încă toate celelalte filme concurente și datorită programării orelor de proiecție în locații diferite, nici nu aveam cum să le ”prind” pe toate șapte ;
[ filmul românesc reușisem să-l văd mai demult]
scriam în urmă cu cîteva zile, încă sub impresia primelor două zile de Festival , că sunt două drame și mi se putea, se poate și acum, să mi reproșeze că nu țin seamă de contextul fiecăreia, da!, dar fiecare dintre cele două mame se luptă pentru fiul ei, una care vrea și știe că trebuie să-i apere memoria celui pe care sistemul totalitar încearcă să-i distrugă prin întinare și amintirea și semnificația jertfei , căci într-o societate abuzivă curajul, libertatea și sacrificiul ca ultimă soluție de apărare a acesteia nu sunt permise; cealaltă mamă luptă pentru libertatea amenințată de greșeala fatală comisă chiar de către băiatul ei, ignorînd adevărul că ei doi, mamă și fiu, cu toate posibilitățile materiale și influența socială de care dispun, deloc neglijabile, sunt, în fond, victimele unui sistem aflat în derivă, care își caută anevoie coordonatele; disperării mamei care nu mai găsește peste noapte mormîntul fiului (cuprins de flăcări a doua oară, cu sicriu cu tot) se alătură plînsetul înăbușit în umilința pe care o simte în fața suferinței îndurate cu demnitate a unor alți părinți despre care nu își imaginase că o va cunoaște vreodată;
binefacerile și ororile deopotrivă, ale tranziței de la un sistem totalitar, la unul care se vrea și se pretinde a fi liber și democratic cu toate imperfecțiunile sale, se regăsesc în toate peliculele aflate în competiție dintre care eu nu am reușit să văd, pe lîngă cele două, decît Ida și Călătoria; filmul austriac, Frumuseţea ta nu are nici o valoare…, realizat de către un regizor și actori turci a fost preferatul publicului, nu știu cum este, pentru că a rulat în același timp cu Rugul aprins;
dintre filmele celor trei mari regizori ”subversive la vremea lor” am văzut filmul lui Andrej Wajda, Peisaj după bătălie și mi s-a făcut dor și mai tare de Daniel Olbrychski,
anul acesta rămîn cu bucuria de a descoperi bijuteriile lui Pere Portabella și cu regretul de a nu fi reușit să văd multe dintre celelalte….;
a fost și o expoziție de afișe/ postere și tare mi-aș fi dorit să am și eu un afis cu Woody Allen, dintre cele văzute la Centrul de urbanism și incubator de afaceri pentru IMM-uri, A.D.I. – locul/locația unde s-au ținut cele două simpozioane;
că tot am amintit de simpozioane, eu nu înțeleg ce fel de dezbatere cu caracter declarat deschis este aceea la care paricipă cel mult două-trei persoane din ”publicul larg”, în afara invitaților oficiali, astfel încît poți avea senzația unui intrus;
la cel de al doilea simpozion cu, tema Filmul de propaganda vs filmul de arta in regimul comunist, moderat de către Horia Barna și avîndu-l ca invitat pe Cristian Tudor Popescu nu am putut să merg , dar am văzut înregistrarea pe blogul jurnalistului medieșan, Mircea Hodărnău; am privit ușor amuzată cum se vorbea documentat și convingător despre propagandă și manipulare, despre regizori mari și cunoscuți din stalinism și nazism, despre istoria filmului românesc, subiecte interesante, altminteri, dar expuse în fata unor persoane la fel de avizate și cunăscătoare ale temei, ca și cel care  le prezenta acolo, pe tonul folosit la catedră; personal, am rămas, vorba dlui Radu Cosașu, cu o tresărire cînd am auzit pomenit Zidul, regizat de C Vaeni ca film de propagandă  făcut cu artă( a fost o surpriză plăcută…) și cu o întrebare : oare Să mori din dragoste de viață al lui Mircea Veroiu, nu e … propagandă făcută cu artă… (deși în anii în care a fost făcut era ceva mai mult!) și Meandrele lui Mircea Săucan și ale lui H Lovinescu nu erau pe atunci contra sistemului ?

orice Festival este o sărbătoare, mai mult sau mai puțin reușită, dar este un prilej de bucurie, iar printre
problemele și grijile de fiecare zi, nu este puțin.