dacă se mai îndoiește cineva de talentul autentic

Shakespeare, așa cum ne place vara––– alterna(n)tiv :)

mărturisesc că ”ideea” de a mă despărți de august și de vară prin poezie mi-a venit în timp ce răsfoiam pentru a nu știu cîta oară revista ALTERNANȚE, una dintre puținele bucurii primite în această vară

[acolo am găsit versurile scrise de către Dl Vasile Gogea și tot acolo am descoperit fragmente care m-au trimis spre cartea Dlui Vianu Mureșan, PAVESE, Omul jignit; sunt doar cîteva dintre surprizele pe care le cuprinde și le oferă cu generozitate revista…]

Dl Horia Gârbea, aici în … ipostază de poet…, propune variantele sale la două Sonete shakespeariene : Sonetul 116 și Sonetul 130, amintind și de traducerile realizate de căte alții, înaintea Domniei Sale
(și cum în grabă, din tot ce am pe rafturile din lemn real sau pe cele iluzorii, în mare grabă ce mă aflu aștern pe placa asta neagră trei viziuni ai unor ochii ce văd dincolo de soare și nu mă-ncumet la a compara nici stihul, nici iubirea, căci nici unul dintre ele nu-i minciună; rămîne doar o reînoită chemare de reîntoarcere la visul unei nopți de vară

William Shakespeare               

Sonnet CXXX

My mistress’ eyes are nothing like the sun;        
Coral is far more red than her lips’ red;
If snow be white, why then her breasts are dun;
If hairs be wires, black wires grow on her head.
I have seen roses damask’d, red and white,
But no such roses see I in her cheeks;
And in some perfumes is there more delight
Than in the breath that from my mistress reeks.
I love to hear her speak, yet well I know
That music hath a far more pleasing sound;
I grant I never saw a goddess go;
My mistress, when she walks, treads on the ground:
And yet, by heaven, I think my love as rare
As any she belied with false compare.

Sonetul 130

Nu-s ochii dragei mele stropi de soare
Şi roşul gurii ei nu-i de coral.
De-i albă neaua, sânu-i oacheş pare
Şi negrul păr i-e ca o sârmă-n val.
Ştiu roze albe, ştiu şi roze roşi,
Dar nu-i socot obrajii trandafiri
Şi-s balsamuri mai dulci să le miroşi
Decât e boarea întregii sale firi.
Îmi place s-o aud, deşi plăcut
Mai mult mi-e zvonul muzicilor parcă.
Eu mers de zâna încă n-am văzut,
Dar draga mea e clar că-n ţărnă calcă.
Şi totuşi, eu o cred la fel de rară
Cum spun şi cei ce mint când o compară.

traducere de Ion Frunzetti

ai doamnei mele ochi n-arată-a soare
coralu-i mult mai roș ca buza ei;
de-i sârmă părul, negru-i crește ei.
de-i albă neaua, sâni de-aramă are;
roz, roșii, albe roze am văzut
dar nu văd una pe obraji să-i stea;
șn unele parfumuri mi-au plăcut
mai mult ca răsuflarea dinspre ea.
Îmi pace s-o aud vorbind, dar știu
că-n muzică-i mai dulce sunet parcă;
zeiță n-am văzut pășind zglobiu,
când merge, doamna mea, pămîntu-l calcă;
dar jur, iubirea mea-i la fel de rară
cum le descriu, mințind, cei ce compară.

traducere de Violeta Popa

Ochii iubitei n-au nimic din soare,
Coralu-n roșu buza-i depășește,
Zăpada-i albă, sînul ei brun pare.
Și păr de sîrmă neagră-și împletește.
Damascu-l știu cu roze amestecate,
Ce în obrajii ei nu sînt văzute.
Parfumuri au miresme delicate,
Iar răsuflarea, dinspre ea, cam pute.
Îmi place s-o ascult, dar mi se pare
Că muzica e totuși mai subtilă.
Eu n-am văzut zeițe la plimbare:
Iubita mea pășește fără milă.
Dar jur că pentru mine-i mai frumoasă
Decît o comparație mincinoasă.

-în versiunea lui Horea Bernea-

iar pentru tot ceea ce am dorit și am primit sau nu pe merit în această vară, îl lăsăm pe Puck să spună:

într-o altă bună zi
vom plăti cum se cuvine
gîndul voitor de bine

noi? eeeeiii, noi,într-o posibilă numai aici reîntoarcere la inocență, într-un final de frumoasă poveste, ne vom aminti, rugîndu-ne a fi crezuți intru iertare, că ”mi-e iubirea ca de copil, de pură; nu la el cu lumînări din cer i-e strălucirea”