Final de blog mai puțin inspirat

(două substantive și un adjectiv)

mi-a plăcut mereu să scriu scrisori

unele, maai vechi, scrise cu mîna, probabil s-au păstrat, altele, scrise … ”electronic”, mai de curînd (…?…) și scrise mai altfel, nu știu, posibilitățile și capriciile  virtualului sunt inepuizabile

cu ani în urmă mi-a plăcut mult, mult de tot  o carte scrisă de către Marguerite Yourcenar (cărțile sale îmi plac enorm și acum)

și –inițial- cînd, la îndemnul prietenului de suflet, Aghiuță, am deschis acest blog mă gîndeam la titlul cărții despre care pomeneam : Tratat  despre lupta  zadarnică, dar pentru că atunci eram și semnam Sisifratat, am ales numele sub care apare și acum (Sisif îmi este drag și ~apropiere~ mai tot timpul…)

am încercat să scriu despre zădărnicie, dar nu am reușit, poate și pentru că nu am  știut dsă ocolesc acest sentiment sau stare /situție sau ce-o fi, cu tot ceea ce presupune sau cuprinde și atrage după sine;

am timpul limitat și nici nu vreau să scriu     repetîndu-mă a nu stiu cîta oară, pomenind despre ceea ce am maqi amintit deja – dar că îmi place colțul de blogosferă unde am nimerit, că îmi sunt dreagi și îi respect pe cei întîlniți aici, că le sunt recunăscătoare pentru răbdarea și înțelegeresa cu care m-au acceptat, acestrea, DA!, le voi repeta mereu;

îmi place să scriu atunci cînd simt nevoia, chiar  dacă adeseori postările/textele mele sunt obositoare prin ”citate”  sau stînjenitor de personale….,  ;

am încercat eu să ”diversific” temele, însă nu am prea reușit și am observat că am pomenit despre un nume sau altul, mai mult  cu ocazia/ la data trecerii Dincolo, mai puțin legat de sau la data nașterii…., oreicum, eu tot nu cred în moarte…;

și iată că astăzi s- ”nimerit”ca să fie o aniversare sau ziua de naștere a unui mare cărturar, fără de care, dacă nu-i citeam cărțile, articolele și nu mă strecuram la  cursurile Domniei Sale, aș fi trăit mai puțin frumos, dar tocmai în aceste zile a plecat un bun prietennd cum   al său și al multoraa diintre noi, cei care ne credeam nebuni și frumoși, îi vegheam somnul de amiază, in Vara buimacă pe Scaunul singurătății, învățînd cum se pot cuprinde prieetenii intr-o carte……

cu cîtiva ani în urmă, Prof Eugen Simion scria despre Fănuș Neagu:

”N-aș putea să-ispun altdecît ceea ce i-am mai spus deja– talentele exepționale au obligația să trăiască mult și frumos”

––––––––

privind titlul postării nu mai sunt atît de sigură de alegerea făcută ori de formulare

îmi va     fi dor să  scriu, dar am hotărît să  nu închid sau să sterg blogul si nici  să închid acum comentariile, dar rog să nu mi spună/scrie să revin – eu Vă MULȚUMESC, însă poate voi reveni atunci cînd voi putea să scriu, să folosesc mai bine calculatorul

….:

pînă atunci, voi continua, atît cît pot să citesc blogurile din listă și nu numai, voi lăsa uneori, poate un semn și mă voi bucura de fiecare regăsire

mi s-a spus că nu zîmbesc

imi plac oamenii care  știu să se bucure și să zîmbească frumos

eu am ales pt această postare o fotografie dragă mie din anii  în care începeam să trăiesc și să simt din plin freamătul vieții

de atunci s-a schimbat oarecum aspectul fizic, cu urmele timpului greu de înlăturat, dar sufletul și dorința de a răzbi încercările sorții au rămas aceleasi.

Eu cred, vreau să cred în adevărul rîndurilor lasate pe blogul meu de către abbilbal

Încă nu e timpul trecut,

Încă nu am trecut nici noi,

Încă nu a venit noaptea eternă,

Încă nu am terminat ce am început

  Vă sunt recunăscătoare multora și Vă Mulțumesc TUTUROR!