Două săptămîni

obișnuite sau mai deosebite

sosite în modul cel mai firesc al trecerii Timpului,

sau așteptate cu teamă sau cu speranță

ori cu teama neîndeplinirii  a ceea ce  s-a sperat

vor fi două săptămîni grele sau mai ușoare pentru mine, nu stiu

de  cele mai multe ori atunci cînd nu mă gîndeam la amănunte, ‚ieșea(u) bine

și de această dată trebuie să fie mai bine decit este acum, cînd mă pregătesc de plecare

viața alunecă, tumultos sau liniștit- vorbe banale, așternute stupdi!…- și oricît ne-am

crede de  țîfnoși și de puternici, tot nu reușim să o comprimăm într-un an, într-o lună, într- zi, într-o clipă

sau în două sătămîni

și – încercînd să ocolesc patetismele ieftine- scriu:  la întoarcere voi înțelege dacă acest blog va rămîne așa cum îl las acum, sau vaoi putea să scriu în continuare din cînd în cînd

iar dacă voi mai scrie aici, voi fi mai dreaptă, mai atentă cu cei care trec pe aici

nu schimb nimic, nici un cuvînt (poazte doar greselile de tastare și unele acorduri sc[pate în grabă), dar, repet pentru ultima dată –deja iterația devine obositoare- cred în fiecare propziție scrisă de către mine

nu mă simt vinovată nici față de acea ”omisiune”     sau, mai corect spus, alegere cvasi-deliberată (sunt situații  în care unele aspecte sau însușiri îți devin atît de familiare, încît te obisnuiești cu eleîntr-atît încît se lipesc de tine)

tot ce am scris  despre mine și toate trăirile mele  au  fost, sunt și rămîn așa cum le-am lăsat aici

și nu cred că am de ce să plec nici privirea și nici să  îmi strînng sufletul într-o menghină

au rămas multe nescrise sau nepostate din cauza problemelor care par să nu se mai sfîrșeească,

dar căutînd zilele trecute prin ”arhiva” mea am redescoperit o reproducere care mie îmi place mult, iar la  o privire atentă, cred că sugerează multe

Nature morte a l’echiquier pictură de  Lubin Baguin

s-ar fi cuvenit, probabil, ar fi fost mai potrivit un cîntec mai vesel, dar acum, nu mai am timp

poate voi reuși deseară să mai trec peste și pe bloguri