obișnuite sau mai deosebite
sosite în modul cel mai firesc al trecerii Timpului,
sau așteptate cu teamă sau cu speranță
ori cu teama neîndeplinirii a ceea ce s-a sperat
vor fi două săptămîni grele sau mai ușoare pentru mine, nu stiu
de cele mai multe ori atunci cînd nu mă gîndeam la amănunte, ‚ieșea(u) bine
și de această dată trebuie să fie mai bine decit este acum, cînd mă pregătesc de plecare
viața alunecă, tumultos sau liniștit- vorbe banale, așternute stupdi!…- și oricît ne-am
crede de țîfnoși și de puternici, tot nu reușim să o comprimăm într-un an, într-o lună, într- zi, într-o clipă
sau în două sătămîni
și – încercînd să ocolesc patetismele ieftine- scriu: la întoarcere voi înțelege dacă acest blog va rămîne așa cum îl las acum, sau voi putea să scriu în continuare din cînd în cînd
iar dacă voi mai scrie aici, voi fi mai dreaptă, mai atentă cu cei care trec pe aici
nu schimb nimic, nici un cuvînt (poate doar greselile de tastare și unele acorduri sc[pate în grabă), dar, repet pentru ultima dată –deja iterația devine obositoare- cred în fiecare propoziție scrisă de către mine
nu mă simt vinovată nici față de acea ”omisiune” sau, mai corect spus, alegere cvasi-deliberată (sunt situații în care unele aspecte sau însușiri îți devin atît de familiare, încît te obisnuiești cu eleîntr-atît încît se lipesc de tine)
tot ce am scris despre mine și toate trăirile mele au fost, sunt și rămîn așa cum le-am lăsat aici
și nu cred că am de ce să plec nici privirea și nici să îmi strînng sufletul într-o menghină
au rămas multe nescrise sau nepostate din cauza problemelor care par să nu se mai sfîrșeească,
dar căutînd zilele trecute prin ”arhiva” mea am redescoperit o reproducere care mie îmi place mult, iar la o privire atentă, cred că sugerează multe
Nature morte a l’echiquier pictură de Lubin Baguin
s-ar fi cuvenit, probabil, ar fi fost mai potrivit un cîntec mai vesel, dar acum, nu mai am timp
poate voi reuși deseară să mai trec peste și pe bloguri