universurile unui Cărturar

Este carturarul, profesorul, omul prin care eu am descoperit în adolescenta timpurie universul Său și mai apoi, universul altora; de la Domnia Sa am înțeles că timpul trăit și mărturisit înseamnă timpul propriei înțelegeri și cunoasteri ; intr_o după amiaza, răsfoind într-o stație de autobuz Sfidarea Retoricii ,

cumpărată cu câteva minute mai devreme, m-a tulburat binefăcător o încântătoare reformulare a legii lui Lavoisiere, pe care mi-as dori – o valabila și astazi; cândva, prezentând un talentat și orgolios poet, Profesorul Eugen Simion spunea că nu e grav sa îți dorești să fii cel
mai, mare, ci este periculos sa vrei să fii unicul;
doua dintre cărțile Autorului la care ma reîntorc mereu stau lángă sau alături de Internaționala Prof Ion Ianoși pe noptiera de la capatataiul patului; vor trece si zilele din spital și îl voi regăsi cu bucurie pe Mercutio
La Mulți Ani cu sănătate, Domnule Profesor, Eugen Simion!!!

m-a tulburat binefăcător o a legii lui Lavoisiere, pe care mi-as dori – o valabila și astazi; cândva, prezentând un talentat și orgolios poet, Profesorul Eugen Simion spunea că nu e grav sa îți dorești să fii cel
mai, mare, ci este periculos sa vrei să fii unicul;
doua dintre cărțile Autorului la care ma reîntorc mereu stau langă sau alături de Internaționala Prof Ion Ianoși pe- noptiera de la capataiul patului5; vor trece si zilele din spital și îl voi regăsi cu bucurie pe Mercutio
La Mulți Ani cu sănătate, Domnule Profesor, Eugen Simion!!!

• 

paradoxul – finețe sau viciu?

 

de cîteva zile, de cînd am găsit sau regăsit cele două cunoscute imagini ca exemple de iluzie/i optică/e, încerc să îmi amintesc ce spunea Eugen Simion despre paradox, dar nu reușesc decît parțial

”Paradoxul este o finețe a gîndirii, pe cale de a deveni un viciu”

Cel ale cărui cărți îmi stau la Căpătîi și rămîn pentru mine de căpătîi, spunea că paradoxul este un viciu pentru că arată cît de ușor poate fi manipulată logica; din păcate, nu îmi amintesc cum explica Domnia Sa că paradooxul este o finețe a gîdirii…. cocluzia era că nu trebuie întîrziat prea mult în pardox.

Și totuși, dacă încerc să evadez din lumea reală în cea virtuală și invers, granița devenind tot mai imperceptibilă, mă lovesc de paradox sau mă izbește el

iar dacă nu reușesc să aleg potrivit sau bine ce este după ax – axilar sau axiologic, fără vreun axonometru, mă mai învîrt în jurul celor două imagini, riscînd un axel fără patine

Fraser Spiral Illusion

la o primă privire, egmentele de arc negru suprapuse par să formeze o spirală și totuși, incercînd să urmezi firul spiralei, constat//ăm că arcele sunt o serie de cercuri concentrice.

 

dacă acopăr sau se acoperă jumătatea superioară a imaginii cu palma, se va presupune în mod automat că colțul ferestrei acestei clădiri este convergent, iar dacă se repetă pentru jumătatea inferioară a fotografiei, se va percepe colțul interior al clădirii (de data aceasta concav).

Ce minuat este acest fin viciu și nu această finețe viciată!