universurile unui Cărturar

Este carturarul, profesorul, omul prin care eu am descoperit în adolescenta timpurie universul Său și mai apoi, universul altora; de la Domnia Sa am înțeles că timpul trăit și mărturisit înseamnă timpul propriei înțelegeri și cunoasteri ; intr_o după amiaza, răsfoind într-o stație de autobuz Sfidarea Retoricii ,

cumpărată cu câteva minute mai devreme, m-a tulburat binefăcător o încântătoare reformulare a legii lui Lavoisiere, pe care mi-as dori – o valabila și astazi; cândva, prezentând un talentat și orgolios poet, Profesorul Eugen Simion spunea că nu e grav sa îți dorești să fii cel
mai, mare, ci este periculos sa vrei să fii unicul;
doua dintre cărțile Autorului la care ma reîntorc mereu stau lángă sau alături de Internaționala Prof Ion Ianoși pe noptiera de la capatataiul patului; vor trece si zilele din spital și îl voi regăsi cu bucurie pe Mercutio
La Mulți Ani cu sănătate, Domnule Profesor, Eugen Simion!!!

m-a tulburat binefăcător o a legii lui Lavoisiere, pe care mi-as dori – o valabila și astazi; cândva, prezentând un talentat și orgolios poet, Profesorul Eugen Simion spunea că nu e grav sa îți dorești să fii cel
mai, mare, ci este periculos sa vrei să fii unicul;
doua dintre cărțile Autorului la care ma reîntorc mereu stau langă sau alături de Internaționala Prof Ion Ianoși pe- noptiera de la capataiul patului5; vor trece si zilele din spital și îl voi regăsi cu bucurie pe Mercutio
La Mulți Ani cu sănătate, Domnule Profesor, Eugen Simion!!!

paradoxul – finețe sau viciu?

 

de cîteva zile, de cînd am găsit sau regăsit cele două cunoscute imagini ca exemple de iluzie/i optică/e, încerc să îmi amintesc ce spunea Eugen Simion despre paradox, dar nu reușesc decît parțial

Paradoxul este o finețe a gîndirii, pe cale de a deveni un viciu”

Cel ale cărui cărți îmi stau la Căpătîi și rămîn pentru mine de căpătîi, spunea că paradoxul este un viciu pentru că arată cît de ușor poate fi manipulată logica; din păcate, nu îmi amintesc cum explica Domnia Sa că paradooxul este o finețe a gîdirii…. cocluzia era că nu trebuie întîrziat prea mult în pardox.

Și totuși, dacă încerc să evadez din lumea reală în cea virtuală și invers, granița devenind tot mai imperceptibilă, mă lovesc de paradox sau mă izbește el

iar dacă nu reușesc să aleg potrivit sau bine ce este după ax – axilar sau axiologic, fără vreun axonometru, mă mai învîrt în jurul celor două imagini, riscînd un axel fără patine

fraser spiral best illusion optical

Fraser Spiral Illusion

la o primă privire, egmentele de arc negru suprapuse par să formeze o spirală și totuși, incercînd să urmezi firul spiralei, constat//ăm arcele sunt o serie de cercuri concentrice.

is_that_a_corner_house_best_optical_illusion

 

dacă acopăr sau se acoperă jumătatea superioară a imaginii cu palma, se va presupune în mod automat că colțul ferestrei acestei clădiri este convergent, iar dacă se repetă pentru jumătatea inferioară a fotografiei, se va percepe colțul interior al clădirii (de data aceasta concav).

Ce minuat este acest fin viciu și nu această finețe viciată!

 

 

 

 

Final de blog mai puțin inspirat

(două substantive și un adjectiv)

mi-a plăcut mereu să scriu scrisori

unele, maai vechi, scrise cu mîna, probabil s-au păstrat, altele, scrise … ”electronic”, mai de curînd (…?…) și scrise mai altfel, nu știu, posibilitățile și capriciile  virtualului sunt inepuizabile

cu ani în urmă mi-a plăcut mult, mult de tot  o carte scrisă de către Marguerite Yourcenar (cărțile sale îmi plac enorm și acum)

și –inițial- cînd, la îndemnul prietenului de suflet, Aghiuță, am deschis acest blog mă gîndeam la titlul cărții despre care pomeneam : Tratat  despre lupta  zadarnică, dar pentru că atunci eram și semnam Sisifratat, am ales numele sub care apare și acum (Sisif îmi este drag și ~apropiere~ mai tot timpul…)

am încercat să scriu despre zădărnicie, dar nu am reușit, poate și pentru că nu am  știut dsă ocolesc acest sentiment sau stare /situție sau ce-o fi, cu tot ceea ce presupune sau cuprinde și atrage după sine;

am timpul limitat și nici nu vreau să scriu     repetîndu-mă a nu stiu cîta oară, pomenind despre ceea ce am maqi amintit deja – dar că îmi place colțul de blogosferă unde am nimerit, că îmi sunt dreagi și îi respect pe cei întîlniți aici, că le sunt recunăscătoare pentru răbdarea și înțelegeresa cu care m-au acceptat, acestrea, DA!, le voi repeta mereu;

îmi place să scriu atunci cînd simt nevoia, chiar  dacă adeseori postările/textele mele sunt obositoare prin ”citate”  sau stînjenitor de personale….,  ;

am încercat eu să ”diversific” temele, însă nu am prea reușit și am observat că am pomenit despre un nume sau altul, mai mult  cu ocazia/ la data trecerii Dincolo, mai puțin legat de sau la data nașterii…., oreicum, eu tot nu cred în moarte…;

și iată că astăzi s- ”nimerit”ca să fie o aniversare sau ziua de naștere a unui mare cărturar, fără de care, dacă nu-i citeam cărțile, articolele și nu mă strecuram la  cursurile Domniei Sale, aș fi trăit mai puțin frumos, dar tocmai în aceste zile a plecat un bun prietennd cum   al său și al multoraa diintre noi, cei care ne credeam nebuni și frumoși, îi vegheam somnul de amiază, in Vara buimacă pe Scaunul singurătății, învățînd cum se pot cuprinde prieetenii intr-o carte……

cu cîtiva ani în urmă, Prof Eugen Simion scria despre Fănuș Neagu:

”N-aș putea să-ispun altdecît ceea ce i-am mai spus deja– talentele exepționale au obligația să trăiască mult și frumos”

––––––––

privind titlul postării nu mai sunt atît de sigură de alegerea făcută ori de formulare

îmi va     fi dor să  scriu, dar am hotărît să  nu închid sau să sterg blogul si nici  să închid acum comentariile, dar rog să nu mi spună/scrie să revin – eu Vă MULȚUMESC, însă poate voi reveni atunci cînd voi putea să scriu, să folosesc mai bine calculatorul

….:

pînă atunci, voi continua, atît cît pot să citesc blogurile din listă și nu numai, voi lăsa uneori, poate un semn și mă voi bucura de fiecare regăsire

mi s-a spus că nu zîmbesc

imi plac oamenii care  știu să se bucure și să zîmbească frumos

eu am ales pt această postare o fotografie dragă mie din anii  în care începeam să trăiesc și să simt din plin freamătul vieții

de atunci s-a schimbat oarecum aspectul fizic, cu urmele timpului greu de înlăturat, dar sufletul și dorința de a răzbi încercările sorții au rămas aceleasi.

Eu cred, vreau să cred în adevărul rîndurilor lasate pe blogul meu de către abbilbal

Încă nu e timpul trecut,

Încă nu am trecut nici noi,

Încă nu a venit noaptea eternă,

Încă nu am terminat ce am început

  Vă sunt recunăscătoare multora și Vă Mulțumesc TUTUROR!

de ce? – de aia!

pentru că  mîna încă nu vrea să maă lase să tastez şi nicio să scriu,  pentru că încă mă răfuiesc  cu o anume javră (cam de mult timp, e adevărat, una dintre noi, tot va obosi cîndva! ),  pentru că lumea asta în care  incerc să mă mai mişc este prea zbuciumată, prefer să visez că îl aştept pe Moş Nicolae care îmi va aduce toate cărţile şi filmele pe care le văd pe rafturi  şi pe care nu le pot avea şi o nuieluşă pe care să  o pun ca semn de carte în DEX,

 

pentru că eu sper că după ce va trece  Moşul şi pe la mine, cuvintele îşi vor recăpăta din nou puterea lor adevărată şi voi şi eu înţelege  sensul adevărat al unora pe care acum mă cam feresc să le folosesc: respect, decenţă, omenie, solidaritate, curaj, speranţă

sau unele expresii: bun-simt, grija faţă de om, obligaţia de fi inteligent, reprimarea memoriei, grija faţă de om,un trai civilizat

pentru că nu mai vreau să îmi fie frică de nimeni şi de nimic!

pînă atunci, prefer să  visez ca în ’visele copilăreşti’sau să rămîn asemeni calului la care se gîndeşte

ariciul creat de A Batalov (aici  sunt atinsă ca de o torpilă care a topit tot în afară de acele ‚sinapse’ cu care SIMT aşa ceva) şi pe care mi l-a lăsat de Dulcedeea .

În rest, cum totul este şi rămîne doar retorică,  poate cînd noi toţi vom fi mai calm(aţ)i, cu ceva mai mult timp pentru lectură şi nu numai, poate pentru a compara ceea ce  mulţi pretind că ar avea , iar alţii chiar au şi stăpînesc retorica, în timp ce foarte puţini, caare preferă să rtacă  au şi acel ceva din spatele  ei, prefer să citesc un articol care nu cred că se pretinde a fi o recenzie,  deşi nu prea des o asemenea lectură lasă asemenea satisfacţii sau mă reîntorc, pentru a nu ştiu cîta oară, la o carte dragă sufletului meu-   Sfidarea retoricii scrisă de Eugen Simion.

… pînă atunci, ’să schimb registrul’ ?  nu cred că reuşesc, dar încerc mai sus

🙂