poate -și cred că așa va fi … – doar o pauză , mai mare sau mai mică
*( și da! –îmi voi permite să vizitez și să mai citesc blogurile altora)
și voi pomeni acum, pentru ultima dată de greutatea cu care scriu din cauza bolii, accentuată sau influențată de frigul iernii [sunt probleme pe care ”nu se cade” să le aduci în văzul altora, nu-i așa ¿]
- fiind nevoită să mă reîăntorc la exercițiile yoga – ce vremuri erau atunci cînd începusem să le ”învăț”… și chiar aș vrea ca Doamna Prof Irina Holdevici, care pe atunci credea în mine și în scrisul meu, să nu mă găsească în această … ‘ipostază’- am deschis o carte tradusă în engleză, primită cu ani în urmă de la Dl Prof Suren Goyal ( nici asta nu aveam voie să pomenesc ¿?? …) și am citit : orice moment în care se începe este momentul potrivit pentru așa ceva (traducere într-o clipă lipsită de ”inspirațiune”, reecunosc!); îmi este destul de greu să îmi dau seama dacă atunci cînd m-am lăsat ademenită de lumea blogosferei și de farmecul jocurilor sale, înainte de a ateriza pe wordpress, a fost momentul, potrivit sau nu, cert este că am continuat și nu regret nici acum, așa cum nu cred că voi regreta vreodată; îmi repozez mie însămi modul, modalitatea – metodă nu am, nu sunt metodica de fel (u-mi)- în care uneori m-am arătat; eu cred că a te arăta este sau înseamnă ceva mai mult decât a te exprima [se poate reproșa și alegera diatezei, stiu…]
- ieri nu am putut să alătur nici pe masă, nici pe ecran, doar într-o sforțare a gîndului de a înțelege trei momente din capriciile unui hazard căruia, probabil, îi aparțin și eu, ca o minusculă mostră a unei încercări ratate, fără nici o legătură cu cele trei ‘momente’:
ieri, zărind o fotografie,
nu am putut să ascult nici unul dintre concertele sale
nici să simt neantul mai aproape, mai palabil, mai nerăbdător, nu am ascultat Requiem-ul său;
poate de aceea căutând printre puținele reviste vechi care mi-au mai rămas, imagini și cuvinte din Oameni și șoareci de John Steinbeck , am găsit doar Moartea unui artist de Horia Lovinescu și am preferat să revăd acel Zbor cuib deasaupra unui cuib de cuci, cînd, într-o duminică dimineață, la matineu, la Național, am înțeles, tocmai de la una dintre cele mai joviale ființe,
puterea și prețul tăcerii.
3. citesc un roman al unui scriitor japonez- frumos, nu doar plăcut ca lectură; la sfârșitul unui capitol am avut prosta inspirație să aflu ce se mai întâmlă prin lumea asta mare și atit de mică, așa că am apăsat un buton al telecomenzii: ce greseala! – am înțeles că este mai bine să încep să citesc ceea ce nu mi-a plăcut în școală: Alexandru Lăpușneanu și pe ai săi urmași. ăia ”vechi și noi”.
4.
. nu am reușit să fiu ordonată, deși îmi plac și chiar caut ordinea și rigoarea, dar nici pe blog nu am izbutit să fac ordine, să pară mai curat, din respect pentru cei c are trec pe aici mai mult sau mai puțin întîmlător – blogroll-ul este plin de link-uri și de ”denumiri” puse de mine unele chiar aiurea, multe trebuiesc actualizate; în fluxul RSS mi-am îngăduit a trece bloguri poate prea pre(ten)țioase pentru mine, fără a cere acordul auorilor acestora, dar ele sunt, într-adevăr prețioase pentru min e, îmi sunt mai mult decît dragi; sunt bloguri și bloggeri care m-au ajutat să mă familiarizez cu acest colț/petec al lumii virtuale, pe care îi cunosc de la începuturi, pe care îi citesc, dar dacă trec ”nelogată! ” sau nu i-am trecut cu noua adresă modificată, pe la care nu las vreun comm și pt că pe alocuri sunt prea multe, unele inspirate, altele care mi se par puse acolo pt a se evidenția cel care se vrea a fi observat, unele sunt din obigațiile impuse de regulile blogurilor .. ”înregistrate”.. ( nu am nimic de ”obiectat, dimpotrivă,m doar că eu nu obișnuiesc așa ceva,); dar oare ‚comentariile’ mele cum apar, cum sunt? – că doar nu sunt eu cea mai îndreptățită în a judeca sau a aprecia munca celorlalți, iar opiniile mele cad adesea pe alături, recunosc”; despre greșelile mele de tastare nu pomenesc pt că au o motivație obiectivă și le sunt recunăscătoare celor care au răbdare și înțelegere să le treacă cu vederea, mai greu de explicat și de motivat sunt cele gramaticale, pe care nici graba nu le absolvă.
5.
. paralelipipedul aceta subțire și negru, care este blogul meu simplu, este contruit, ridicat s-ar vrea a fi, din litere, silabe, cuvinte, adunate mai mult sau mai puțin bine în propoziții sau fraze…; am mai scris și repet de fiecare dată atunci cînd este cazul: am un mare respect pentru Cuvînt! – cuvîntul scris sau rostit. În urmă cu vreo doi ani, scriam, tot aici, pe acest blog că aici, în virtual, gîndul si nu obiectul este atotputernic, se plasmuiesc bune si mai putin bune, frumusetea si dezagreabilul, darul si rasplata, farmecul si pericolul si uite-asa, am putea continua înșiruirea pe cateva ecrane, dar toate sunt izvorate din gînd, iar expresia gindului este CUVÎNTULși că tocmai de aceea se cuvine sa fim atenti la puterea cuvintului; într-o tesatura frumoasa, poate fi binefacator,dar si ademenitor spre un ceva ascuns; cuvintul , ca expresie a gindului uman , este cel care il insoteste pretutindeni si il ajuta de cele mai multe ori să se definească . cuvintul mijloceste comunicarea dintre oameni ; cuvintul ii apropie si tot cuvintul ii desparte uneori ; el ii uneste si tot el îi trădează; prin cuvinte omul își dezvăluie partea sa cea mai vulnerabilă, dar si mai trainică , cea mai fragilă, dar si cea mai atinsă de inefabil ––sentimentele;
și ajung, astfel la un alt motiv, unul dintre cele zece:
aici am cunoscut și eu o parte diin blogolume, o lume atît de asemănătoare celeilalte: se comunică ușor, fără rezerve, se înteracționează atît de firesc, încît parcă nu a existat nici un început și nu va exista nici un sfîrșit, nu există diferențe de vîrstă, de religie, de pregătire, de cultură, de civilizație: se leagă lesne prietenii, se declară loialitate și sprijin necondiționat, semnalele de ajutor se simt cu mai multă promptitudine, problemele lumii și cele personale sunt cunoszccute si se încearcă rezolvarea lor în timp real;
DA! – dar nu este decît o prelungire sau o ,reflectare’ a lumii reale– apar orgolii, nemulțumiri, învidii pentru poziții în topuri stupide, se întorc vizite și se păstrează prietenii doar dacă întorci click-ul și pingback-ul,; se declară admirația pentru scrisul unuia sau al altuia, dar mai sunt siatuții și în care apare dezmăgirea că vocea de la telefon nu sună așa cum era de așteptat, ori ți se sugerează că nu ești o persoană importantă, cu greutatea unui renume în viața reală și apare scuza-explicație: ”momentan, atît pot să ofer” și dintr-o prietenie ce părea sinceră și frum oasă, rămîne dezamăgirea și acel sentiment de”vinovăție” că nu poți fi la standardul așteptării celorlalți – sincer, foarte sinceer, eu am pățit-o…
dar mai există și reversul sau o altă față –încă nu îmi este clar dacă mijlocul prin care se stabilesc regulile jocului este un ban sau un zar…-
Pentru mine sunt mai valoroase semnele de simpatie și chiar de sprijin pe care le simt, sub o formă sau alta, de la persoane care, fie că au trecut granița virtualului sau nu, tocmai atunci cînd ai nevoie mai mult și zău ca in aceste situa’i nu maii contează numărul de comentarii sau rîndurile lăsate pe blog zile la rînd,, chiar daca se intimpla sa atunci cînd formezi un nr de telefon și ți se spune că este … nealocat;
Dar, în fond, simpla comunnicare pe blog si pe bloguri este cea mai frumoasă, nu-i așa ? eu cred că da 🙂
6.
. dincolo de litere, silabe, cuvinte caut, desigur ceva un gînd – al meu, al tău, al celuilalt si ma opresc in fata unui zid––un zid de cuvinte, intend mana, il ating si ma simt absorbita de catre el.
astăzi mi-am amintit un vers, niciodatăcu totul uitat : Bacovia-şi iese din sine
și rîde in „a” şi în „u” și mi-am dat încă odată seama cît de multe pot încăpea între aceste două vocale, chiar și acel ”au!”
și cum doare dorul de acele seri cînd la sfîrșitul unei toamne, în noiembrie, re-învățam că
eu trebuie să beau, să uit ceea ce nu stie nimeni
ascuns în pivnița adîncă, fără a spune un cuvînt
singur să fumez acolo neștiut de nimeni
altfel, e greu pe pământ…(G Bacovia – Poemă finală)
iar acum îmi este mai ușor să explic, altul dintre punctele rămase: de ce blogul meu este un mestec cu pasiunile sau plăcerile mele mici și mari, arunncate aici de-a valma și de ce pare un jurnal aberant, dar nu se dorește a fi așa ceva pentru că pur și simplu nu se poate.
Dar mai întîi cred că mă voi lămuri eu pe mine însămi de ce nu asuport Facebook-ul și twitter-ul.
7.
. fraza de mai jos am scris-o prima oară pe un blog, ca un ”comentariu: ”eu am renuntat de mult la metodele astea de … ‘socializare’ care incalca orice limita a … discretiei… , oricat ar fi de globaliza(n)ta socializarea;”
Intr-o sambata, cea de dinaintea Galei Pemiilor Globului de Aur,neputand sa fac ceva mai cu folos am vazut THE SOCIAL NETWORK — recunosc,> bine facut/realizat;
staai sa vezi ce va fi de-acum incolo, pe Facebook, cand astraluceste precum un glob poleit cu aur
(la Oscar, nu cred ca ia mai mult decat un premiu…)
Aceste rețele de socializare par să înfirme așa-zisele teorii despre înstrăinarea sau despre izolrea omului modern și este bine,
însă pentru mine este mai puțin plăcut să se știe ce canume citesc, cu cine și ce vorbesc, ; aș vrea să am timp pentru noi pritenii frumoase, interesante și adevărate, să pot comunica în timp real cu oameni pe care îi admir de la distanță și pe care nu sper să- pot întîlni cu alte ocazii ori în alte situații , dar eu încep să îmi neglijez și puținii prieteni care mi-au mai rămas pe aproape….
8. se spune că blogul este prescurtarea de la weblog, adică un fel de jurnal web, care se poate actualiza zilnic, unde oamenii isi pot citi, scrie, împărtăși experinentele personale, iar majoritatea celor întîlnite de mine așa apar, așa sunt: mărturii ale celor care într-un fel sau altul simt nevoia să se exprime: și ar fi păcat să nu beneficiem de acestă binefaceree care aparține tot minții umane,…: avem o bucurie sau un of care ne apasă, deschidem calculatorul și tastăm, dacă avem șansa (dorită sau nu) ca cineva să observe rîndurile noastre, ba chiar să și rezoneze cu noi, este cu atît mai bine: fiecare scrie ceea ce vrea, ceea ce poate și cum poate, se dezvăluie cu preocupările sale, cu dorințele sale,: unii, mai generoși împărtăsesc prea plinul cunoștiințelor lcu ceilalți, alții sunt bucuroși sau mulțumiți că prin acest blog pot comunica cu alții, chiar și cu cei dragi, aflați departe;
există o mare varietate de bloguri, asemeni gîndurilor, frămîntărilor, sentimentelor și al felului de a fi al(e) celor care scri.u
cam așa ceva – puțin din toate am incercat și eu și am ”reușit” un talmeș-balmeș; nu voi reuși să mai găsesc ordinea și coerența ideilior despre care se spunea că le-as fi avut, nu îmi înfrînez pornirile de a-mi așterne amintirile și nici să evit oarecum un fel de exprimare care poate părea epistolară; nu mă abțin să-mi arăt indignarea față de multe lucruri și întîmoplări:
sar de la una la alta, lăsînd impresia că vreau să par grozavă, dar sper că cel puțin am reușit să nu pun etichete, calificative, etc,. Altor bloguri.
Am o postare pe care am numit-o Blogul ca jurnal aberant, nu regret că am scris –o, chiar dacă mă ddoare mereu acea poveste; îmi pare rău că am scris multe aberații pe acest zid, iar de crezut, CRED ÎN FIECARE LITERĂ DE AICI.
așa sunt… ” sunt așa cum sunt”, vorba poetului.
9.
- cu cîteva luni în urmă mă încumetam să mă iau la harță cu viața; mă credeam mai puternică, iar pe ea mai îngăduitoare și mai dreaptă; acum, se pare că trebuie să o las să îmi deșire paltonul; nu prea seamănă cu javra lui Charlot, iar eu nu mai găsesc nici în amintire săniuța, cît despre copilăria închisă într-un glob de cristal…
10.
în aceste zile am privit îndelung paginile rămase dintr-o frumoasă broșurică în care era .. ”sintetizat” BHAGAWAD GITA, acel The Divine Song of God.
ce ai adus cu tine în lume
de poți să crezi că ai pierdut ceva?
n-ai adus ceva cu tine în lume,
orice ai avea, ai primit de aici.
dacă ai dăruit ceva, ai dăruit de aici.
Blogul aneimariadeleanu_drusan (adică al meu, al Ioanei Drusan) 