am vorbit în această seară cu un prieten, de profesie, psiholog
i-am spus că simt că totul în jurul meu se prăbusește, că nu mai reușesc să găsesc rezerve pentru a rezista, că totul mi se pare ostil și că orice încercare de-a mea mi se pare ridicolă
– pentru că te întorci prea mult în trecut sau privești spre un viitor incert::; ce-ar fi dacă ai trăi și în prezent?
– într-un prezent in care mi se trîntesc uși și mi se refuză aproape totul.
– ești convvinsă de ceea ce spui?
– da.
– pentru că nu vrei să accepți situația prezentă, încearcă să te accepți pe tine însăți.
– adică să mi să pară firesc să vreau mai puțin, sau chiar nimic
– de data asta nu ne mai înțelegem. Îti reamintesc răspunsul unui supravietuitor din lagărele naziste: ‘ am rezistat pentru că încercam să consider că era o situație normală și mă comportam cu mine însumi ca și când aș fi trăit liber, în condiții normale.
-…
– taci? Sau nu m-ai auzit? cum ți se pare?
– știu și eu povestea sau cum să-i spun mai , mai corect ?
– și ?
– mi-am amintit de filul lui Benigni
– La vita e bella, nu ?
Am îcuvințat mișcînd capul.
– acel personaj, Guido, dacă nu mă înșel, oare nu încercat ceva asemănător?
– acel absolut colosal Quido a lui Bernigni avea o motivație puternică.
– fiecare putem și chiar trebuie să avem o motivație.
– eu nu mai am niciuna; nu mai găsesc.
– nu cauți înde-ajuns de bine.
– unde? cum? Nu înțelegi că nu pot, că nu mai știu?
– ba da! Fă ceea ce făceai cînd îți era bine : caută în tine însăti. Ești încă puternică.
– nu, nu mai sunt ; nu a mai rămas nimic din miune.
– dacă vrei să mai bem un ceai și să povestim, promite-mi că încerci, ok?
Aș fi replicat ok-k-k, dar m-aș fi întors prea tare și prea frumos în trecut.
eu voi încerca să caut în mine cea de acum; dacă voi găsi ceva, un răspuns …”motivant” mă voi întoarce pe zidul meu negru
și poate Vă voi regăsi pe voi, cei de aici, din blogolume, celor care acum Vă MULȚUMESC și pe voi, pe cei care Vă rog să trăiți frumos
și totuși, viața e frumoasă!
Macar o sansa, macar o ridicare din spranceana, atat asteapta zambetul, sau viata, spre a deveni frumoasa… Incearca, e cel mai la indemana medicament 🙂
Pingback: Trafic cu Hituri (runda 53) « Blogul lui Teo Negură
Ana,
Da, de cele mai multe ori, viața este frumoasă!!!
Da AnaMaria. Aşa şi este. Viaţa este frumoasă aşa cum este ea. Cu zile senine, cu zile înorate, cu zile tristre, cu zile vesele, cu dialog, conversaţie sau monolog, cu tăceri prelungite, cu plimbări mai lungi sau mai scurte. Viţa este frumoasă iarna pe frig şi vara pe cald, primăvara pe ploi şi flori, toamna pe ploi şi frunze moarte, căci ăstai rostul frunzelor şi al nostru. Să călcăm pe frunze moarte şi să nergem înainte.
Eu am o vorbă… „Zâmbeşte, e gratis!”
Pingback: Dor ucigaş « Cristian Dima
Pingback: Jucărie « Un blog cu năbădăi
Nici nu banuiesti cat de multi oameni simt la fel, iar cautarea despre care vorbeste prietenul tau ii afunda si mai tare in renuntarea lor. Si eu ma simt tot mai des ca Radu Comsa din „Intunecare” a lui Tatos. Dumnezeu sa-l ierte, acum doua zile s-au implinit unsprezece ani.
Pingback: Băsescu vrea să-l aresteze pe Ion Iliescu? | Gabriela Savitsky
no…nu-i doar frumoasă. tre’ să-i mai punem şi noi globuri la urechi câteodată şi-atunci o să arate mai bine.
io zic că e mai umbrită şi de la Groenlanda care a fost pe-afară.
da’ pleacă el frigul, n-auzi marmotele/vulpile/urşii/cârtiţele şi restu’ care prevestesc primăvara? 🙂
ti pup!
Pingback: banalităţi de sinucigUaşă « leneşrĂu's Blog ?
Într-adevăr, viaţa e frumoasă. Doar, … uneori, e greu de trăit!
Citind ceea ce ai scris pana acum, incercand sa inteleg ce fel de om esti, te asigur ca ai suficiente resurse pentru a vedea frumosul din jurul tau, pentru a privi, cu curaj, si uratul. Nu numai atat, ai resurse pentru a ne ajuta si pe noi, cei din jurul tau, sa regasim frumosul, atunci cand credem ca a disparut.
Pingback: Pentru tine, Lisa! (1) « Cristian Dima
Uneori poţi spune şi că e frumoasă. Alteori … Rămâne doar să alegi ce vrei să vezi.
Salutări din colțul întunecat…
Pingback: Absolut Secret « Andi Bob
Pingback: Fotografii de pe la prieteni « Călin Hera. PA-uri şi mirări