Zece motive pentru a (mă) opri (din) acest joc

poate  -și cred că așa va  fi … – doar o pauză , mai mare sau mai mică

*( și da! –îmi voi permite să vizitez și să mai citesc blogurile altora)

și voi pomeni acum, pentru ultima dată de greutatea cu care scriu din cauza bolii, accentuată sau influențată de frigul iernii [sunt probleme pe care ”nu se cade” să le aduci în văzul altora, nu-i așa ¿]

  1. fiind nevoită să mă reîăntorc la exercițiile yoga – ce vremuri erau atunci cînd începusem să le ”învăț”… și chiar aș vrea ca Doamna Prof Irina Holdevici, care pe atunci credea în mine și în scrisul meu, să nu mă găsească în această … ‘ipostază’- am deschis o carte tradusă în engleză, primită cu ani în urmă de la Dl Prof Suren Goyal ( nici asta nu aveam voie să pomenesc ¿?? …) și am citit : orice moment în care se începe este momentul potrivit pentru așa ceva (traducere într-o clipă lipsită de ”inspirațiune”, reecunosc!);    îmi este destul de greu să îmi dau seama dacă atunci cînd m-am lăsat ademenită  de lumea blogosferei și de farmecul jocurilor sale, înainte de a ateriza pe wordpress, a fost momentul, potrivit sau nu, cert este că am continuat și nu regret nici acum, așa cum nu cred că voi regreta vreodată; îmi repozez mie însămi modul, modalitatea – metodă  nu am, nu sunt metodica de fel (u-mi)- în care uneori m-am arătat; eu cred că a te arăta este sau înseamnă ceva mai mult decât a te exprima  [se poate reproșa și alegera diatezei, stiu…]
  2. ieri nu am putut să alătur nici pe masă, nici pe ecran, doar într-o sforțare a gîndului de a înțelege trei momente din capriciile unui hazard căruia, probabil, îi aparțin și eu, ca o minusculă mostră a unei încercări ratate, fără nici o legătură cu cele trei ‘momente’:

ieri, zărind  o fotografie,

nu am putut să ascult nici unul dintre concertele sale

nici să simt neantul mai aproape, mai palabil, mai nerăbdător, nu am ascultat Requiem-ul său;

poate de aceea căutând printre puținele reviste vechi care mi-au mai rămas,  imagini și cuvinte din Oameni și șoareci de John Steinbeck , am găsit doar  Moartea unui artist de Horia Lovinescu și am preferat să  revăd acel Zbor cuib deasaupra unui cuib de cuci,  cînd, într-o duminică dimineață, la matineu, la  Național, am înțeles, tocmai de la una dintre cele mai joviale  ființe,

puterea și prețul tăcerii.

3.   citesc un roman al unui scriitor japonez-  frumos, nu doar plăcut ca lectură; la sfârșitul unui capitol am avut prosta inspirație să aflu ce se mai întâmlă prin lumea asta mare și atit de mică, așa că am apăsat un buton al telecomenzii: ce greseala! – am înțeles că este mai bine să încep să citesc ceea ce nu mi-a plăcut în școală: Alexandru Lăpușneanu și pe ai săi urmași. ăia ”vechi și noi”.

––––––––––––––

11. – punct motivant, intercalat ~imperios necesar~ acum, astăzi, când fac  nu numai exerciții de digitație:

am făcut imprudența și nu greseala de a-mi exprima/arăta preferințele  sau o parte dintre ele în acea listă cu blogurile care îmi plac și care figurează in bloroll-ul meu(sunt multe altele pe care le citesc atunci când pot și pe care nu le-am trecut în acel ”roll” –era să scriu ”rulou” )

nu  mă întreb dacă  am făcut bine sau nu, la urma urmei, este dreptul meu !, dar NU VREAU SĂ APAR ÎN NICI O LISTĂ DE sau cu NOMINALIZĂRI, ORICÂT DE ONORANTĂ AR FI PENTRU MINE.

Prietenia voastră ( și a ta, ANDI) este mult mai prețioasă pentru mine. M U L Ț U M E S C înmiit !!!

–––––––––––––––––––––––

4.

.   nu am reușit să fiu ordonată, deși îmi plac și chiar caut ordinea și rigoarea, dar nici pe blog nu am izbutit să fac ordine, să pară mai curat, din respect pentru cei c are trec pe aici mai mult sau mai puțin întîmlător – blogroll-ul este  plin de link-uri și de ”denumiri” puse de mine unele  chiar aiurea, multe trebuiesc actualizate;  în fluxul RSS  mi-am îngăduit a trece bloguri poate prea pre(ten)țioase pentru mine, fără a cere acordul auorilor acestora, dar ele sunt, într-adevăr prețioase pentru min e, îmi sunt mai mult decît dragi;  sunt bloguri și bloggeri  care m-au ajutat să mă familiarizez cu acest colț/petec al lumii virtuale, pe care îi cunosc de la începuturi, pe care îi citesc, dar dacă trec ”nelogată! ” sau nu i-am trecut cu noua adresă modificată, pe  la care nu las vreun comm și pt că pe alocuri sunt prea multe, unele inspirate, altele care mi se par  puse acolo pt a se evidenția cel care se vrea a fi observat, unele sunt din obigațiile impuse de regulile blogurilor .. ”înregistrate”.. ( nu am nimic de ”obiectat, dimpotrivă,m doar că eu nu obișnuiesc așa ceva,); dar oare ‚comentariile’ mele cum apar, cum sunt? –  că doar nu sunt eu  cea mai îndreptățită în a judeca sau a aprecia munca celorlalți, iar opiniile mele cad adesea pe alături, recunosc”; despre greșelile mele de tastare nu pomenesc pt că au o motivație obiectivă și le sunt recunăscătoare celor care au răbdare și înțelegere să le treacă cu vederea, mai greu de explicat și de motivat sunt cele gramaticale, pe care nici graba nu le absolvă.

5.

.  paralelipipedul aceta subțire și negru, care este blogul meu simplu, este contruit, ridicat s-ar vrea  a fi, din litere, silabe, cuvinte, adunate mai mult sau mai puțin bine în propoziții sau fraze…; am mai scris și repet de fiecare dată atunci cînd este cazul:  am un mare respect pentru Cuvînt! –  cuvîntul scris      sau rostit. În urmă cu vreo doi ani, scriam, tot aici, pe acest blog că aici, în virtual,  gîndul si nu obiectul este atotputernic, se plasmuiesc bune si mai putin bune, frumusetea si dezagreabilul, darul si rasplata, farmecul si pericolul si uite-asa, am putea continua înșiruirea pe cateva ecrane, dar toate sunt izvorate din gînd, iar expresia gindului este CUVÎNTULși că tocmai de aceea se cuvine sa fim atenti la puterea cuvintului; într-o tesatura frumoasa, poate fi binefacator,dar si ademenitor spre un ceva ascuns; cuvintul , ca expresie a gindului uman , este cel care il insoteste pretutindeni si il ajuta de cele mai multe ori să se definească . cuvintul mijloceste comunicarea dintre oameni ; cuvintul ii apropie si tot cuvintul ii desparte uneori ; el ii uneste si tot el îi trădează; prin cuvinte omul își dezvăluie partea sa cea mai vulnerabilă, dar si mai trainică , cea mai fragilă, dar si cea mai atinsă de inefabil ––sentimentele;

și ajung, astfel la un alt motiv, unul dintre cele zece:

aici am cunoscut și eu o parte diin blogolume, o lume atît de asemănătoare celeilalte: se comunică ușor, fără rezerve, se înteracționează  atît de firesc, încît parcă nu a existat nici un început și nu va exista nici un sfîrșit, nu există diferențe de vîrstă, de religie, de pregătire, de cultură, de civilizație: se leagă  lesne prietenii, se declară loialitate și sprijin necondiționat, semnalele de ajutor se simt cu mai multă promptitudine, problemele lumii și cele personale sunt cunoszccute si se încearcă rezolvarea lor în timp real;

DA!  – dar nu este decît o prelungire sau o ,reflectare’ a lumii reale– apar orgolii, nemulțumiri, învidii pentru poziții în topuri stupide, se întorc vizite și se păstrează prietenii doar dacă întorci click-ul și pingback-ul,; se declară admirația pentru scrisul unuia sau al altuia,  dar mai sunt siatuții și în care apare dezmăgirea că vocea de la telefon nu sună așa cum era de așteptat, ori ți se sugerează că nu ești o persoană importantă, cu greutatea unui renume în viața reală și apare scuza-explicație: ”momentan, atît pot să  ofer” și dintr-o prietenie ce părea sinceră și frum oasă, rămîne  dezamăgirea și acel sentiment de”vinovăție” că nu poți fi la standardul așteptării celorlalți – sincer, foarte sinceer, eu am pățit-o…

dar mai există și reversul sau o altă față –încă nu îmi este clar dacă mijlocul prin care se stabilesc regulile jocului este un ban sau un zar…-

Pentru mine sunt mai valoroase semnele de simpatie și chiar de sprijin pe care le simt, sub o formă sau alta, de la persoane care, fie că au trecut granița virtualului sau nu, tocmai  atunci  cînd ai nevoie mai mult și zău ca in aceste situa’i nu maii  contează numărul de comentarii sau rîndurile lăsate pe blog zile la rînd,, chiar daca se intimpla sa atunci cînd  formezi un nr de telefon și ți se spune că este … nealocat;

Dar, în fond, simpla comunnicare pe blog si pe bloguri este cea mai frumoasă, nu-i așa ? eu cred  că da 🙂

6.

. dincolo de litere, silabe, cuvinte caut, desigur ceva un gînd – al meu, al tău, al celuilalt  si ma opresc in fata unui zid––un zid de cuvinte, intend mana, il ating si ma simt absorbita de catre el.
astăzi mi-am amintit un vers, niciodatăcu totul uitat : Bacovia-şi iese din sine
și rîde in „a” şi în „u”
și mi-am dat încă odată seama cît de multe pot încăpea între aceste două vocale, chiar și acel ”au!”

și cum doare dorul de  acele seri cînd la sfîrșitul unei toamne, în noiembrie, re-învățam că

eu trebuie să beau, să uit ceea ce nu stie nimeni

ascuns în pivnița adîncă, fără a spune un cuvînt

singur să fumez acolo neștiut de nimeni

altfel, e greu pe pământ…(G Bacovia – Poemă finală)

iar acum îmi este mai ușor să explic, altul dintre punctele rămase: de ce blogul meu este un mestec  cu pasiunile sau  plăcerile mele mici și mari, arunncate aici de-a valma și de ce pare un jurnal aberant, dar nu se dorește a fi așa ceva pentru că pur și simplu nu se poate.

Dar mai întîi cred că mă voi lămuri eu pe mine însămi de ce nu asuport Facebook-ul și twitter-ul.

7.. SE VOR …’”COMPLETA”    🙂

8.

9

10.

Anunțuri

10 răspunsuri la „Zece motive pentru a (mă) opri (din) acest joc

  1. Pe mine nu m-ai convins că vreunul din ele ar fi motive serioase. Din contră!
    Să ştii că mult ţin la noi ăi de revin! Sucite suntem, soro! 🙂
    Audiţii plăcute, lecturi înalt săltătoare de moral şi prieteni răbdători!
    Şi încă ceva: nu mai fii rea cu tineeeeeee! Poţi! 🙂

  2. AnaMaria IO zice că doar tu ştii cel mai bine ce ai de făcut. Noi, cei care-ţi suntem prieteni avem răbdare şi aşteptăm.
    Dumnezeu să-ţi dea putere să-ţi revii şi să alunge boala care te chinuie.

    Noa serbus tu dragă.

  3. Pingback: Poveste de vis (21) « Blogul lui Teo Negură

  4. Pingback: Îmi place să cred că sunt prietenii mei « Andi Bob

  5. Pingback: “Poate că ne dorim totul pentru că suntem foarte aproape de pericolul de a nu ne mai dori nimic” * « leneşrĂu's Blog ?

  6. Nu îmi trece prin cap că aș putea fi între primele două bloguri preferate de tine, dă-mi voie să îmi exprim și eu plăcerea alăturându-te preferaților mei! 🙂
    Sunt sinceră, știi bine! Și mi-a luat o grămadă de timp să vă așez în ierarhia sentimentală 🙂

  7. Pingback: Iertare « Cristian Dima

  8. Pingback: Ora de sport « Un blog cu năbădăi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s