simțul distanței

în ultimii ani nu am reușit să văd filmele nominalizte la Oscar,înaintea Galei de decernare a Statuelei/lor și nici anul acesta; de fapt, mă interesează mai mult categoria filmului străin

zilele trecute am văzut un film tulburător, The Fencer, o coproducție finlandeza-estoniana-germana, în regia lui Klaus Härö, care a candidat anul trecut pentru Oscar

profesorul Endel Nelis le spune copiilor din Haapsalu, la prima lecție de scrimă, că în acest sport cel mai important este simțul precis al distanței și este un film despre distanța dintre curaj și demnitate, dintre devotament și datorie, dintre așteptare și speranță, dintre pritenie și sacrificiu, dintre nedreptățile istoriei și viața trăită într-o lume fără abuzuri și fără teamă

mă vor urmări mul timp, cred, alternanța și cadența cadrelor în care copiii se antrenează pentru concursul pe care îl vor și cîștiga, pe de o parte și febrilitatea cu care agenții poliției politice caută prin dosare dovezi de compromitere a profesorului, pe cealaltă parte

sincer, acum, eu cred că acest film era mai îndreptățit să fie premiantul de anul trecut

pentru anul acesta, eu ”merg” pe/cu The Salesman , mărturisind sau recunoscînd prețuirea mea pentru regizorul iranian Asghar Farhadi, dacă ar fi săamintesc doar de A Separation, o lecție care m-a lăsat fără respirație și fără gînd articulat/ bine încheiat, într-un punct, undeva, pe distanța dintre adevăr și minciună.

cumplit și cutremurător

cumplit este personajul -Președintele- și cumplite      sunt destinele oamenilor care se regăsesc în personajele din acest filme

cutremurător este mesajul care te urmărește și de care nu reusești să te desprinzi ușor – este prea actual în această lume globalizată pe alte coordonate decît cele ale axiologiei știute și valabile pînă acum

https://youtu.be/SbMOfJzqTtk

și filmul în sine, și scenariul și regizorul, totul sau toate m-au trimis/ determinat să caut într-o antoogie mică de poeți georgieni traduși de Dumitru MIon în anul 1985, la EdituraAlbatros, poeziile lui Vahtang Orbeliani, cel în a cărui creație rafinată și atît de atentă , de preocupată în/ pentru păstrarea or, după caz, a preluării și adaptării influențelor persane

oare-i omul născut

să nu poată-mplini

cereasca poruncă: fiți uniți, cumpătați, și din strîmbe dorinți

ei din pură mîndrie

dușman să se-arate printre semeni și frați?

oare-i omul născut

a soarelui rază, a zilei lumină,

a muntelui umbră,

al boltei azur, lucirea de stele și luna cea plină?

să pară mai dulce,

umplîndu-l de pizmă

avutul pe care l-a strîns vre un frate,

să-și pună ființa

în slujba dorinței

de-ajunge stăpînul a tot și a toate?

oare-i omul născut

pentru ca un popor

pe altul să-nfrîngă trecîndu-i prin spadă,

iar poprul învins,

pe drumuri și-n lacremi

iubita lui casă ruinată să-și vadă?

(Au de ce ne-am născut?)

( filmul l-am văzut într-o Duminică, cu cîteva ore înainte de o dezbatere/ confruntare electorală, iar dacă această a doua rundă m-a ajutat să nu mă mai indispun pînă la limita refuzului de vodevilul dîmbovițean, de la cel de al treilea episod aștept un dram de speranță că rezultatul final va aparține lumii nomale, atît cît a mai rămas)