Astrele mi-au spus să tac

Astrele m-au avertizat ca saptamana acesta nu vor fi deloc prietenoase cu mine si ca ar fi mai bine sa tac.
Si voi tacea:
– Chiar daca va fi un cutremur care sa ma atinga doar pe mine;
– Chiar daca va fi o noua revolutie , adevarata pana in ultima clipa si pana la ultimul deziderat implinit, dar care sa nu dureze cat o revolutie continua si (d)in prima zi, cand entuziasmul firesc se va mai fi potolit, valorile sa se aseze la locul lor , nelasand loc imposturii;
– Chiar daca voi gasi in fiecare dimineata in cutia postala The Guardian, Le Monde, sau The New York Times, fara a mai fi nevoita sa le caut pe net;
– Chiar daca as avea ocazia sa particip cu acea stare febrila, demult uitata, la un eveniment cultural mult asteptat;
– Chiar daca voi putea sa citesc in fiecare zi si nu doar o data sau cel mult de doua ori pe saptamana articole scrise de Andrei Plesu sau Radu Cosasu;
– Chiar daca voi auzi ca s-au incheiat zeci de armistitii si pacturi sociale sau armate si ca nu se va mai trage nici un cartus, de nici un fel;
– Chiar daca uitandu-ma spre cer, intreband stelele ce ma asteapta, nu imi voi mai aminti de Kant, cu a sa lege morala, reusind sa imi opresc rapunsul aflat la Hegel : ‘mila – singura morala a celor slabi’;
– Chiar daca nu voi putea deplange, alaturi de Mircea Cartarescu moartea blogului cultural, tocmai din neputiinta de a accepta asa ceva, dar si pentru ca in acest colt de blogosfera exista muuuuuuuuuuuuuuuulte bloguri cu scriere uluitor de frumoasa si porovocatoare , totodata;
– Chiar daca muntele si haurile sale se vor imblinzi si nu vor mai ingiti oameni obisnuiti si talente care nu au mai avut sansa sa se implineasca;
– Chiar daca voi intelege de ce dintr-o clipa de neatentie, dar si dintr-o sincera si marturisita incredere in oameni se poate pierde o prietenie lunga si frumoasa;
– Chiar daca imi voi regasi bucuria de odinioara de a scrie cum mi-as dori, de a citi, de a asculta muzica si chiar de a dansa singura, de a vedea un film, plimbindu-ma, apoi, print-un parc cu alei curate si copacii infloriti;
– Chiar daca voi reusi sa imi pastrez prietenii fara teama de a-I dezamagi vreodata;
– Chiar daca as simti o mana frumoasa, luind-o pe a mea si spunindu-mi: ‘stii,tocmai pentru ca il iubim pe Nichita sunt convins ca mai stii sa mergi pe valuri in picioare’;
– Chiar daca voi reusi sa imi pastrez frumos si civilizat aces loc in acest spatiu;
in aceasta seara, scriam ca vom trai frumos – si o cred; asa cum cred, nu doar sper, ca unul dintre castigatorii acestei seri va fi Tompa Gabor, cu al sau spectacol cehovian ; si pentru a ma convinge pe mine insami sa tac, voi recite inca o data cuvintele sale:
De ce nu ajung cele trei surori la Moscova?
Pentru că şi-ar pierde idolul fără de care nu pot trăi.

Ce reprezintă de fapt Moscova?
Cum spuneam, din păcate, aici este vorba de neputinţa noastră de a ne elibera de nevoia de idoli. Nici cele trei surori nu pot trăi fără idoli. Spiritul Tatălui, care se asociază cu Moscova, este un idol, iar următorul idol, va fi, din păcate, Nataşa, simbol al subculturii şi al grosolăniei sufleteşti.’
Si pentru a putea crede ca nu se vor inmulti acele Natase, voi trece, de cate ori pot, pe la blogurile mele preferate si sunt sigura ca voi descoperi si altele; ele ma vor ajuta sa pot ademeni eu, poate -cine stie?- astrele…
Si voi tacea; durerea amorteste, cuvintele se topesc in literele nescrise, iar in primavara aceasta, lacrimile au inghetat.

Tuturor celor care care treceti sau nu pe aici, Va doresc o saptamana buna si frumoasa!
🙂