Astazi, inainte de a ma conecta pe blog, pentru a Va saluta si pentru a Va raspunde, multumindu-Va frumos, m-am uitat repede peste cateva postari de ale mele mai vechi si am revazut ceea ce stiam: ca am restante si promisiuni neindeplinite; imi propusesem sa scriu despre Bine si Rau, despre Intelepciune si despre Prostie, despre conditia Artistului si despre Kitsch, despre Sinceritate si deespre Singurate.
Despre aproape toate … ‘temele’… amintite au scris altii mai bine decat as fi putut sa o fac eu, iar sa incerc acum, sincer, nu ma simt in stare, pentru ca nici eu insami nu as fi multumita de ceea ce as scrie si mai ales cum as incerca sa scriu;. Unii cred ca scriu dintr-o pornire juvenila sau mondena, in cel mai bun caz, de a fi ‘in pas cu vremea’, altii spun, cu generozitate, ca as avea un stil al meu, propriu – le multumesc, dar fiecare are stilul sau de a scrie, iar al meu nu are nimic deosebit; mi se reproseaza, uneori mai direct sau mai voalat, in afara site-ului ca sunt alambicata, ca ma lungesc, ca despic lucrurile sau situatiile nepermis de mult si obositor [in treacat, fie spus, pe legitimatia me a de serviciu scrie inca ‘analist’, cu I nu cu y], ca in comentariile sau raspunsurile mele fac abuz de citate ca sa epatez [ nici gand de asa ceva, va asigur !] as putea continua, eventual cu unele nemultumiri de ale mele, cand treci, intamplator, peste niste ‘bloguri de casta’, ramai o clipa – grava indrazneala!- ceva mai mult si te incumeti sa pui o intrebare si ti se raspunde ca si cand ti s-ar da peste degete, sau printr-o superioara ignorare, situatie, pe care o inteleg, Va asigur, desi mie nu imi e proprie, pentru ca nu port guler alb, scrobit, decat la modul propriu;
Dar este Saptamana Luminata si cu toate ca eu nu pot sa o simt asa cum se cuvine, vreau sa Va trimit un gand cald si frumos celor care ati reusit sa ma cunoasteti si sa ma intelegeti mai mult sau mai putin, celor care ma incurajeaza mereu cand se simte ca am nevoie si tuturor;
Si pentru ca nu pot sa scriu altceva si veti intelege- sper- de ce, astern pe hartia virtual cele de mai jos:
eu am ales singuratatea – nu doar de buna voie- altii au ales o anume ‘profinzime’ sau, dimpotriva, un fel de ‘superficialitate’ , penttru a fugi de eventuale remuscari si reprosuri proprii; as vrea sa imi regasesc sanatatea si nu stiu unde sa o caut; as vrea sa imi traiesc adevarurile stiute dar nespuse si negandite pana la capat, dar nu mai pot, pt ca nu le mai am, in mare parte; as vrea sa simt primavara cum o simteam pana nu demult, dar prea am ramas plina de cenusa amestecata cu nisip simplu si umed, urat, ca sa mai pot crede ca o boaba de chihlimbar din spuma marii [unii cunosc legenda mai bine decat mine] ma poate ajuta sa cred din nou in dragoste; as vrea sa imi regasesc o mica parte din vise si ar fi suficient sa am o motivatie pt ziua de maine; as vrea sa pot plange doar cand ma atinge durerea altora, nu sa nu imi pot innabusi plansul sau revolta lacrimilor cand propria-mi durere nu mai poate fi controlata sau calmata;
as vrea sa nu par doar copilul mare, deloc maturizat, sau care devine ridicol prin nevoia de autoalint, si sa pot pastra in mine doar atata candoare incat sa nu devin ursuza si sa ma pot bucura de zambetul altor copii adevarati si de nevoia salvatoare de joc acelora care au reusit sa pastreze bucuria aceasta;
as vrea sa fiu cautata pentru ceea ce cred ca eu inca mai pot fi, dar nu e asa; as vrea sa rezist tentatiei de a-i mai cauta pe altii, stiind bine ca unii, care au suflet, se simt datori sa mai imi raspunda, dar nu pot rezista si din nou esecul refugiului in singuratate….; as vrea sa scriu sofisticat, ca pe vremuri, dar nu mai reusesc sa gasesc acel ritm al frazei si cu atat mai putin frumusetea ideii; as vrea ca in loc de scuze, credibile sau nu, sa simt mai multa sinceritate si deschidere, fara teama ca nu as putea intelege aspectele firesti, simple sau complicate ale vietii; as vrea sa nu pot scrie acum: RESEMNARE, condamnata la a ma resemna!
si scriu:
am obosit de atata liniste!
Voi reveni pe blog atunci cand nu voi simti nevoia sa ma intorc la cele scrise mai demult si tot mai acut valabile:
da, recunosc: sunt absurda; absurda sunt (dar nu si surda) pentru ca m-am reintors acasa, intr-o casa a mea din care mereu vrea sa plec, desi imi este draga; absurda pentru ca mai cred in reguli pe care le incalc constiincios (a se citi/ intelege cum se doreste); absurda pentru ca am nevoie si caut logica, dar iubesc paradoxul; absurda pentru ca vorbesc atunci cand mi se spune sau mi se da de inteles sa tac; absurda pentru ca vreau sa raman copilul care tanjeste dupa alint, pentru ca l-a cunoscut, vai, cand a crescut prea mare; absurda pentru ca scriu acum, tarziu, de teama intunericului, avand de fiecare data senzatia ca vars lumina in soare; absurda pentru ca uneori cred ca imensitatea apei e mai aspra decat nisipul desertului; absurda pentru ca nu cred in himere, dar ma las prea adesea adulmecata de catre ele cu o placere voluptoasa; absurda pentru ca vreau sa ma vindec prin uitare, dar cele mai dragi imi sunt amintirile, pe care le simt uneori ca un balast al memoriei; absurda ca imi place la nebunie sa privesc un camp verde cu flori albastre; absurda pentru ca tot mai astept sa vina cineva sa imi stearga lacrima in marime naturala, despre care am aflat de la Nichita ca exista ; absurda ca am fobie de pasari, dar nu ma tem de aripile lui Icar si nici de menirea lor; absurda pentru ca ma copleseste ideea sacrificiului, dar nu as putea sa ma sacrific pentru orcine sau orice; absurda pentru ca eu cred in bunatatea si frumsetea oamenilor, dar imi vine sa tip cuvintele lui Garcin, eroul lui Sartre; si ca sa nu devin pe deplin absurda, acestea mi le inghit.
Cornel Fugaru – Am ales nemărginirea
[nu dispar definitiv de pe blog si nici de site; imi ingadui doar cateva zile de pauza si ceva mai mult decat atat….; voi vizita zilnic blogurile cu care m-am obisnuit, imi voi permite, poate si un comentariu scurt….:) ]
P. S. …. Aghiutza, dupa ce te mai linstesti si scapi de probleme, poate o ‘contra’ , o provocare de a ta , ma va determina sa revin mai repede (glunmesc, desigur )
Blogul aneimariadeleanu_drusan (adică al meu, al Ioanei Drusan) 