prolog pentru posibile aberatii despre singuratate

Este o stare sau o situatie care mi e imi place sa cred ca imi prieste. De multe ori o caut. Gandesc mai lejer , scriu mai lesne, lucrez mai cu spor si iubesc mai frumos in singuratate.
La sfirsitul unei veri si inceputul unei toamne, am fost curioasa sa vad cum este ea, Singuratatea in alt loc, ceva mai departe de casa mea.
Si am ajuns sa ma plimb pe strazile largi si curate ale unui mare si aristocratic oras, sa ma inchipui in saloanele largi ale palatelor imperial ca sunt intr-adevar personajele care ma fascinau in copilarie si adolescenta, am dat mana aevea cu Goethe si cu Schiller de la inaltimea soclurilor pe care erau asezati acum [nu doar cele din mintea mea], am auzit acordurile lui Mozart, in acea sala pe care pana atunci o stiam doar din diverse imagini, am inteles cum arata politetea si in metrou si cand traversezi bulevardul, ca si atunci, cand, cerand ceva intr-o alta limba, ti se ofera impreuna cu raspunsul, tot in aceasi limba, mai multe mostre sau expeml(ar)e din ceea ce ceri. Si m-am simtit bine, dar voiam acasa. Tot singura ma siteam.
Acasa, ma astepta, cuminte si rabdatoare, ea, singuratatea. Am simtit ca doare. Din nou si mai acut. Dar despre singuratatea sufletului solitar, alta data, dupa sarbatori, nu acum.

Les Valse de Vienne _ Fr Feldman