M-am săturat (şi) de minciună

‘M-am săturat de minciună’– spune vocea cea autoritară a acestei ţări.
Şi eu m-am săturat ca, după o zi de lucru grea sau relativ obişnuită, sau cînd eu sau cei apropiaţi mie, prieteni sau rude, am sau au probleme, deloc usoare, voind sa uit pentru o clipă de apăsărle personale, deschid televizorul sau radioul , văd din nou dezbateri aprinse despre scurgeri de informaţll, arestări filmate in direct, usile inchise ale sălilor de judecată pe care au înţepenit camerele de filmat, avide de informaţii şi imagini transamise ca un spectacol, din nou acuze, dovezi, argumente şi contra-argumente, speculaţii şi zîmbete forţate şi reacţii nervoase, tot mai greu de stăpînit. Si pentru că este an electoral, le percep pe toate cu rezervă. M-am săturat şi eu de funingime, de perdele de fum, de scenarii facil sau diabolic gîndite şi regizate, m-am săturat să tot aştept o primavară adevărată şi în natură, dar şi în sufletele oamenilor printre care trăiesc, cît despre primăvara Cetăţii, cred că se lasă aşteptată şi va apărea tare greu, iar în loc să ne înveselescă, ne va năuci pe cei mai mulţim
Obosesc şi mîna şi telecomanda, încercînd să găsesc altceva, dar divertismentele seamănă prea mult între ele, mai prind o oră de emisiune culturală, apoi încerc să văd ce se mai întîmplă prin lume, renunţ repede: criza omniprezentă, armistiţiu de pace încălcat, mişcări de protest din diverse motive, pe măsura varietăţii lumii şi revin pe cheiul Dâmboviţei.
Spun ‘Gata!’, incep să caut în mica mea arhivă un articol scris de Radu Cosaşu, scris cu ocazia aniversării României Literare, nu găsesc imediat, dar îmi rămîne privirea pe un alt fragment scris de acelaşi sonatist cu Cap Limpede:
chaplin-kid

‘Nimeni nu ştie de ce Chaplin va filma acest detaliu, al tatălui şi fiului care vibrează într-un acelaş gest dezarticulat, infinit de mic, misterios, al ultimei fibre. Iar cînd Piciul îi va fi smuls – omul va alerga după el direct pe acoperiş, ca pisica mamă! Ar mai trebui spus că atunci cînd i-a arătat lui Eisenstein The Kid, Chaplin i-a mărturisit că nu-i plac deloc copiii pe ecran. Dar ce-i plăcea? „Lupul!” – şi Eisenstein însuşi a rămas siderat.
În sfîrşit, ca să fiu şi eu cît de cît obraznic, nu înţeleg de ce dintre toţi cei care îmi spun că s-au săturat de Chaplin şi Caragiale, nici unul nu-şi prezintă scuze.

Anunțuri

de ziua ta, Frank O’Hara, ‘putem da exemple si putem da crezare, fara legamant’

FR "'Hara
Poem

de Fr O’Hara
Peisaj distrus cu

doze de conserve, coridoarele

goale, ce este înăuntru? Aici am venit eu

cu trenul de după-amiază,

două cratiţe prinse bine

de valiză. Tocmai am părăsit

visele, care plutesc

peste o răscruce. Şi praf,

menuete sacadate din neon

fad, ziare şi şine de tren

astăzi, ce-am eu acum,

cu o zi mai bătrân, mai departe şi mort?

Cine a spus că aşa ceva este

viaţă? Plec într-un

alt albastru.

‘To reach the depths and rise, only in the sea;
the abysses of life, incessantly plunging not to rise to a face
of heat and joy again’

Thinking of James Dean

Condeiul Amfiteatrului în fotoliul de europarlamentar ?!

Ani la rînd, cînd deschideam Viaţa Studenţească sau Amfiteatru, căutam articolele scrise de către cel care semna Traian Răzvan Ungureanu. Nu îmi mai amintesc exact care zi din săptămînă era, dar ştiu că riscam să îmi dau programul peste cap ca să pot asculta la radio, la Ora studentului [sper sa nu greşesc prea tare numele emisiunii], o voce care, nu doar prin timbrul aparte, dar mai ales prin fraza şi mesajul subtil transmis, de o subtilitate rafinată, care faceau notă discordantă în corul aliniaţilor de atunci. Într-o săptamînă şi apoi pentru multe, foarte multe care au urmat, nu am mai auzit acea voce decît la posturi din alte tări, devenise o voce a diasporei. Cînd s-a reîntors în ţară, am reînceput să îl caut prin ziare, reviste, să îl urmăresc la televizor, sau să îl ascult la radio pentru cîtva timp cu plăcerea de odinioară.
În urmă cu vreo patru ani am crezut că este altcineva care semnează sub acelaşi nume articole ce rivalizau cu eventual cîştig cert, dacă aşa ceva există, cu cele dinainte de 1989 scrise ca omagiu, ode, imnuri,etc, la adresa conducătorului iubit.
Desigur, fiecare are opţiunea sa politică, afinităţile şi simpatiile sale, nu i le împartăşesc, dar, cum nu pot să le înţeleg adesea, prefer să nu îi mai citesc articolele. – Prea mult moloz şi praf am văzut şi am simţit în aceşti douăzeci de ani, de la prăbuşirea unor socluri ridicate personal.

Dacă ar fi candidat ca independet, cred că mi-aş fi dorit ca Traian Răzvan Ungureanu să ajungă europarlamentar.

Bucuria dureroasa a teatrului

Aseara, tarziu, dupa o zi grea, am avut o mare bucurie, caci a fost
bucurie si nu doar ‘o satisfactie sau placere pentru suflet’:
pe TVR- Cultural am revazut acea bijuterie creata in urma cu mai bine de zece ani de catre Eugen Todoran, – Don Carlos dupa Fr Schiller– pe vrema cind la televiune mai era loc desi de teatru… mde,reminescente vechi, probabil…
si nu stiu ce m-a durut tare mai frumos [exista si o durere frumoasa, asa cum exista o durere a frumusetii]:
dorul de teatru, drama coplesitoare a personajelor, nu doar a Printului,
sau, mai ravasitor decit toate, neputiinta refuzului de a crede ca doar asa, pe sticla, panza sau hartie il voi mai revedea pe Adrian Pinteaintr-o zi de primavara, cind am gasit un mesaj lasat de un prieten care traieste si el tot pe acea ‘scandura nascatoare’ cum ii place lui sa spuna, iar acel mesaj era cutremurator de scurt : ‘aplecat Adrian Pintea’, am scris sub primul impuls ‘NU CRED!’
am cautat aseara tirziu, in carte si am gasit acea replica atit de potrivita [cuvintul meu este si nepotrivit si nepunicios!] pentru cel care dintre sutele de imagini va ramane cel care alearga nebuneste cu calul printre copacii unei paduri…..

––––––-
Marchizul de Posa

Stiu!
Da, stiu. O, dati-ne-napoi
Ce ne-ati luat! Lasati, marinimos
Cum trebuie sa fie-un om puternic,
Sa curga fericirea peste lume
Din cornu-mbelsugarii dumneavoastra.
Lasati în tara asta sa-nfloreasca
Si sa dea roade spiritele. Dati,
O, dati-ne-napoi ce ne-ati luat!
Fiti peste milioane de regi rege!
Fiti pentru noi un glorios exemplu
De ceea ce-i adevarat si vesnic.
O, niciodata, niciodata-un om
N-avu prilejul sa-ntrebuinteze
Puteri atât de mari, dumnezeieste.
Toti regii Europei se închina
În fata Spaniei. E vremea, sire!
Pasiti în fruntea regilor Europei.
O trasatura de condei si lumea
O fauriti din nou.Dati libertate
Gândirii!

[am scapat de virus, asadar ne reintilnim deseara ]

Nevoia de bun-simt

astazi am rugat pe cineva drag sa ma ajute, veghindu-ma din apropiere, asa cum cu grija si mult tact o face de ceva vreme, sa nu imi mai deschid cu usurinta sufletul atat de tare pentru ca, de cele mai multe ori, doare.
si -ce este mai grav- ar putea sa apara in acea situatie ridicola, greu de acceptat pentru mine, a sufletului scos pe taraba.
Voi folosi Blogul acesta ca mijloc de comunicare civilizata, de care am atat nevoie, intr-o lume tot mai rapace, mai bulversata si mai neprietenoasa. Atat!