ar fi putut să fie un ‘regal’

(impresiile sunt aceleași și la o săptămînă după… eveniment)

ar fi putut să fie un ‘regal’ al filmului rus, dar din motive diverse, multe sau puține, nu a fost: timpul scurt? – au fost, totuși trei, zile de Festival, iar invitatul de onoare era anunțat filmul rus; este greu să faci o selecție dintre filmele oricărei cinematografii, iar între producțiile Mosfilm, cred că este aproape imposibil de realizat un fel de listă ce să nu nedreptățească, prin lipsă, din diferite motive, multe filme mari, indiferent după criteriu s-ar ”întocmi”, însă eu cred că dacă vrei să atragi publicul tînăr către/ spre o cultură față de care prejudecățile sunt întreținute zilnic, ori le prezinți realizări mai recente, cu probleme apropiate de cele ale generațiilor mai tinere, ori asiguri o ”inițiere” pentru înțelegerea unor teme/ subiecte/ situații atinse de harul celor care le-au lăsat aura capodoperei; orele de difuzare ale filmelor, probabil că țin de … organizare

dintre cele opt filme prezent/at/e la MECEFF 2016, eu am reușit să văd doar trei, de fapt, să le revăd

primul film de lung-metaj al lui Andrei Tarkovski, Copilăria lui Ivan, l-am revăzut la o distanță de ani în care se poate cuprinde, așa cum se spune, o viață; cum siguranță nu numai timpul, vîrsta la care l-am revăzut acum, ci mai ales lecturile cărților scrise de el și cele scrise despre el, m-au ”ajutat” să disting, să observ mai bine în povestea unei copilării mutilate de război (doar cei care i-au simțit ghimpii în sufletul niciodată vindecat si -poate- cei care au rămas marcați de rănile ascunse celor apropiați- pot înțelege sfîșierea pe care filmul o strigă tăcut între secvențele de la început și cele din final) contrastul dintre realitatea întunecată a războiului și seninătatea, limpezimea și bucuria jocului copilăriei din visul care duce spre acel tărîm unde ajung doar cei care nu se tem în viața asta de nimic, tocmai pentru că ei au credință, speranță și iubire, cum inspirat este titlul cărții lui Costion Nicolescu; chiar dacă ar fi rulat la ore mai rezonabile cu programul meu, celelalte două filme ale sale tot le-aș fi ”amînat”, pentru că la întîlnirea cu filmele sale (era să tastez ‘sculpturi’…) este nevoie de o stare anume, una specială, nici prea-prea, nici foarte-foarte, așa ceva se simte după…

preferatul meu dintre filmele lui Grigori Ciuhrai este și va rămîne Al 41-lea, dar am revăzut cu emoția de fiecare dată drumul lui Alioșa spre casă, în permisia de trei zile care vor fi numai tei minute, minunînd-mă și acum de mesteșugul prim-planurilor și de toată iscusința imaginilor, întrebîndu-mă în cîte filme rusești și nu numai, se regăsesc, într-un fel sau altul, alergarea mamei prin lanul de porumb sau graba printre linii si trenuri în plin război după cîțiva stropi de apă și scriu aici ceea ce am spus cînd am văzut pe la începutul anilor 2000 la un post tv, această tulburătoare Baladă a soldatului într-un ciclu intitulat ”filme cae au speriat Estul” : ‘sunt filme care au speriat Vestul, pentru care nu gasea/u destule premii, noi, cei din Estul cenușiu, știam ce și cum suntem, stiam ce și cum anume putem face’

poate că în fiecare vară zboară cocorii deasupra Moscovei, ca în filmul lui Mikhail Kalatozishvili/ Kalatozov, căutînd bucuria din ultimele zile dinaintea războiului , cînd zîmbetul Veronicăi și al lui Boris aveau să se regăsească în cea mai impresionantă nuntă surprinsă de camera de filmat, atunci cînd cel care nu are nimic, doar că l-a atins glonțul tece într-o lume mai liniștită, împreună cu visul pe care nici chiar moartea nu i-l mai poate lua; poate că vor vedea cocorii și privirea împietrită a Veronicăi, acea privire rece care ucide și dușmanul nevăzut cae i-a omorît părinții și i-a distrus casa, acea privire cu care ar vrea să se ucidă singură atunci cînd face neiertatul compromis; și nu știu dacă în zborul înalt al cocorilor se va regăsi ceva din sublimul gestului cu care florile, aduse pentru omul iubit care nu se va mai întoarce de pe front, sunt dăruite cu durere și cu recunoștință celor mai norocoși – recunosc: m-a urmărit de cîteva ori în viață această imagine

și am așteptat cu nerăbdare să văd expoziția de afișe

ce am găsit, se vede mai jos –NU  am avut timp să ”prelucrez” imaginile de pe mobil 

Jpeg

și chiar nu mai chinui tastatura

 

Jpeg

(au mai fost cîteva semne de întrebare pentru mine, ca să nu folosesc alt/e cuvint/e, spre exemplu prezența unui pretins écrivain G Cartianu chiar și la Festivitatea de premiere , pe podium, primind el, ca intermediar, Marele Premiu, precum și numărul redus de spectatori; să rămînem optimiști și dacă vom mai fi prin Mediaș, sperăm într-o viitoare ediție 2017, cu surprize frumoase)