nu este postulat Kantian

ci un trist adevăr al timpului nostru, cei și cel de acum

Cerul înstelat deasupra noastră rezistă, dar lumea morală din noi începe să se clatine.

Constantin NOICA, Povestiri despre om după o carte a lui Hegel, Capitoul XXII Viziunea etică a lumii

Reclame

Filozoful

(după amiază, după ce  mă întorc din oraș/ tîrgul=burg, voi explica  de ce și cum am ajuns la Luca Giordano, trecînd pe la Hegel –– sau invers?!?)

 

a-philosofe-by-luca-giodano

 

Luca Giordano- a Philosopher

imagine  scanată după o reproducere adusă de la Hermitage

sunt zile în care, încercînd să alung o stare ingrată, am o dorință bolnăvicioasă de a fi în anumite locuri; zilele trecute, cînd nu am avut acces la net, tv, telefonie fixă (deh, modem de la Telekom cu tehnologia marca lucrului bine făcut) visam la Florența și Sankt Petersbug

am luat în mîini un album de pictură, iar după cîteva minute, privirea s-a oprit pe pictura mai puțin cunoscută a lui Luca Giordano; din modestele mele cunoștiințe despre pictura barocă, știu că acest pictor, născut la Napoli, a petrecut cîțva ani și în Florența: m-a surprins expresia resemnată și atitudinea personajului, atît de diferite față de a celorlalți filozofi pictați de L Giordano; lipsește cartea sau papirusul, dar între mîni se află un tablou (posibil autopotret?) și un fel de fluier, cel puțin așa înțeleg eu

și pemtru o clipă mi-a venit în minte una dintre acele expresii/ formulări, care, o dată întîlnite, îți plac atît de mult, încît îți devin familiare, fără să îți amintești de fiecare dată autorul: ”încăpător cît lumea” – am căutat cu privirea spre un raft al bibliotecii, am găsit cartea și după o pauză neiertat de lungă, am găsit destul de ușor paginile  pe care le voiam în acele momente, lîngă filozoful lui Giordano;

sincer, nu știu dacă personajul respectiv este conștient sau nu de geniul său, cu care fusese, probabil, înzestrat, nici dacă, ajuns pe acea treaptă rațională a lui Hegel , a recunoașterii și chiar a invocării lumii însăși, care e gîndul ”faptului în sine”, dar cred că are o certitudine: ‘conștiința face experiența de a nu putea da un cîntec încăpător ca lumea decît cu organul lumii însăși, care e gîndul. Îndărătul mamorei, sunetelor, stihurilor, era ceva de dincolo de animalitate și singularitate- gîndul’ –- Constantin NOICA, Povestiri despre om după o carte a lui Hegel, Capitoul XIII. Domeniul animal al spiriritului (sau: ce e bestial și ce e genial în artist)