M-am săturat (şi) de minciună

‘M-am săturat de minciună’– spune vocea cea autoritară a acestei ţări.
Şi eu m-am săturat ca, după o zi de lucru grea sau relativ obişnuită, sau cînd eu sau cei apropiaţi mie, prieteni sau rude, am sau au probleme, deloc usoare, voind sa uit pentru o clipă de apăsărle personale, deschid televizorul sau radioul , văd din nou dezbateri aprinse despre scurgeri de informaţll, arestări filmate in direct, usile inchise ale sălilor de judecată pe care au înţepenit camerele de filmat, avide de informaţii şi imagini transamise ca un spectacol, din nou acuze, dovezi, argumente şi contra-argumente, speculaţii şi zîmbete forţate şi reacţii nervoase, tot mai greu de stăpînit. Si pentru că este an electoral, le percep pe toate cu rezervă. M-am săturat şi eu de funingime, de perdele de fum, de scenarii facil sau diabolic gîndite şi regizate, m-am săturat să tot aştept o primavară adevărată şi în natură, dar şi în sufletele oamenilor printre care trăiesc, cît despre primăvara Cetăţii, cred că se lasă aşteptată şi va apărea tare greu, iar în loc să ne înveselescă, ne va năuci pe cei mai mulţim
Obosesc şi mîna şi telecomanda, încercînd să găsesc altceva, dar divertismentele seamănă prea mult între ele, mai prind o oră de emisiune culturală, apoi încerc să văd ce se mai întîmplă prin lume, renunţ repede: criza omniprezentă, armistiţiu de pace încălcat, mişcări de protest din diverse motive, pe măsura varietăţii lumii şi revin pe cheiul Dâmboviţei.
Spun ‘Gata!’, incep să caut în mica mea arhivă un articol scris de Radu Cosaşu, scris cu ocazia aniversării României Literare, nu găsesc imediat, dar îmi rămîne privirea pe un alt fragment scris de acelaşi sonatist cu Cap Limpede:

‘Nimeni nu ştie de ce Chaplin va filma acest detaliu, al tatălui şi fiului care vibrează într-un acelaş gest dezarticulat, infinit de mic, misterios, al ultimei fibre. Iar cînd Piciul îi va fi smuls – omul va alerga după el direct pe acoperiş, ca pisica mamă! Ar mai trebui spus că atunci cînd i-a arătat lui Eisenstein The Kid, Chaplin i-a mărturisit că nu-i plac deloc copiii pe ecran. Dar ce-i plăcea? „Lupul!” – şi Eisenstein însuşi a rămas siderat.
În sfîrşit, ca să fiu şi eu cît de cît obraznic, nu înţeleg de ce dintre toţi cei care îmi spun că s-au săturat de Chaplin şi Caragiale, nici unul nu-şi prezintă scuze.‘