Astrele mi-au spus să tac

saturn Astrele m-au avertizat ca saptamana acesta nu vor fi deloc prietenoase cu mine si ca ar fi mai bine sa tac.
Si voi tacea:
– Chiar daca va fi un cutremur care sa ma atinga doar pe mine;
– Chiar daca va fi o noua revolutie , adevarata pana in ultima clipa si pana la ultimul deziderat implinit, dar care sa nu dureze cat o revolutie continua si (d)in prima zi, cand entuziasmul firesc se va mai fi potolit, valorile sa se aseze la locul lor , nelasand loc imposturii;
– Chiar daca voi gasi in fiecare dimineata in cutia postala The Guardian, Le Monde, sau The New York Times, fara a mai fi nevoita sa le caut pe net;
– Chiar daca as avea ocazia sa particip cu acea stare febrila, demult uitata, la un eveniment cultural mult asteptat;
– Chiar daca voi putea sa citesc in fiecare zi si nu doar o data sau cel mult de doua ori pe saptamana articole scrise de Andrei Plesu sau Radu Cosasu;
– Chiar daca voi auzi ca s-au incheiat zeci de armistitii si pacturi sociale sau armate si ca nu se va mai trage nici un cartus, de nici un fel;
– Chiar daca uitandu-ma spre cer, intreband stelele ce ma asteapta, nu imi voi mai aminti de Kant, cu a sa lege morala, reusind sa imi opresc rapunsul aflat la Hegel : ‘mila – singura morala a celor slabi’;
– Chiar daca nu voi putea deplange, alaturi de Mircea Cartarescu moartea blogului cultural, tocmai din neputiinta de a accepta asa ceva, dar si pentru ca in acest colt de blogosfera exista muuuuuuuuuuuuuuuulte bloguri cu scriere uluitor de frumoasa si porovocatoare , totodata;
– Chiar daca muntele si haurile sale se vor imblinzi si nu vor mai ingiti oameni obisnuiti si talente care nu au mai avut sansa sa se implineasca;
– Chiar daca voi intelege de ce dintr-o clipa de neatentie, dar si dintr-o sincera si marturisita incredere in oameni se poate pierde o prietenie lunga si frumoasa;
– Chiar daca imi voi regasi bucuria de odinioara de a scrie cum mi-as dori, de a citi, de a asculta muzica si chiar de a dansa singura, de a vedea un film, plimbindu-ma, apoi, print-un parc cu alei curate si copacii infloriti;
– Chiar daca voi reusi sa imi pastrez prietenii fara teama de a-I dezamagi vreodata;
– Chiar daca as simti o mana frumoasa, luind-o pe a mea si spunindu-mi: ‘stii,tocmai pentru ca il iubim pe Nichita sunt convins ca mai stii sa mergi pe valuri in picioare’;
– Chiar daca voi reusi sa imi pastrez frumos si civilizat aces loc in acest spatiu;
in aceasta seara, scriam ca vom trai frumos – si o cred; asa cum cred, nu doar sper, ca unul dintre castigatorii acestei seri va fi Tompa Gabor, cu al sau spectacol cehovian ; si pentru a ma convinge pe mine insami sa tac, voi recite inca o data cuvintele sale:
De ce nu ajung cele trei surori la Moscova?
Pentru că şi-ar pierde idolul fără de care nu pot trăi.

Ce reprezintă de fapt Moscova?
Cum spuneam, din păcate, aici este vorba de neputinţa noastră de a ne elibera de nevoia de idoli. Nici cele trei surori nu pot trăi fără idoli. Spiritul Tatălui, care se asociază cu Moscova, este un idol, iar următorul idol, va fi, din păcate, Nataşa, simbol al subculturii şi al grosolăniei sufleteşti.’

tacere1 Si pentru a putea crede ca nu se vor inmulti acele Natase, voi trece, de cate ori pot, pe la blogurile mele preferate si sunt sigura ca voi descoperi si altele; ele ma vor ajuta sa pot ademeni eu, poate -cine stie?- astrele…
Si voi tacea; durerea amorteste, cuvintele se topesc in literele nescrise, iar in primavara aceasta, lacrimile au inghetat.

Tuturor celor care care treceti sau nu pe aici, Va doresc o saptamana buna si frumoasa!
🙂

Gala Premiilor Uniter – mîine seară trăim frumos

in fiecare an, Gala Premiilor Uniter ne ofera un prilej de bucurie, de sarbatoare a sufletului.

poate ca cei norocosi, care vor avea sansa sa se afle maine seara nu in Sala Teatrului National, ci intr-un studio al Televiziunii Romane (deh, criza…), ne voir impartasi si noua, celorlalti, ceea ce nu se vede pe ecran.

eu pastrez nu doar pe banda video, dar mai ales in arhiva din suflet, intr-un sertaras aparte, editiile din anii 1994 si 1995…..

nevoia de virtual

Nu am reusit sa aflu inca daca viata se transforma sau se transmuta in blogosfera, ori blogosfera este o prelungire a vietii.
Stiu doar ca exista o nevoie de virtual.
Si cum eu nu am fraza ‘elaborata’, cizelata, neavind, din pacate, obisnuinta sau obiceiul de a gandi indelung vorba scrisa inainte de a o aseza pe hartia reala sau virtuala, scriu in felul meu, prozaic, doar atat:
Exista dintotdeauna o nevoie si o dorinta de a depasi limitele si granitele cunoscute si ne ajungem, din diverse motive, in ceeea ce se numeste Spatiul Virtual; uneori ma intreb daca cei care intretin si sporesc darurile si surprizele –eu, personal, nu as folosi cuvatul ‘bogatie’- de aici, se simt oarecum Creatori , pastrind, desigur, proportiile cuvenite fata de marele si unicul Creator.
Partea sau petecul pe care si-l alege fiecare din generosul spatiu este ‘aranjat’ asemenea unei case, dupa placerea si obiceiurile celui caruia ii apertine: aici isi aduce partea de suflet sau sufletul intreg – fiecare dupa cum crede, simte si poate- aici isi exprima gandurile, aici isi sopteste alintul sau isi striga durerea sau neputiinta, aici isi deschide ferestrele si usa si isi intalneste prietenii stiuti, dar si neprietenii, ii primeste bucuros pe altii la o cescuta de litere si nu mai stie daca acest loc este refugiu sau loc de intalniri cu preocuparile, nazuintele, patimile si ignorant celorlati, pana atunci stiuti sau nu.
Despre dependentaa dobandita fata de blogosfera, cu diversele sale forme patologice, cum ar fi comunicarea mediata de calculator, flexibilitatea identitatii, ori perceptia alterata, nu indraznesc sa imi exprim eu parerea, o fac mult mai bine specialistii in sociologie, psihologie si psihanaliza.
Eu stiu ca pentru mine din loc de refugiu, a devenit cum un loc inde ma simt bine, unde am intalnit, ca si in viata ‘reala’ gasesc de toate – poezie, muzica, probleme sociale, polemici politice, calmate repede daca privesti in alta parte, de frumusete in toate formele , de la flori, pana la imaginea unor cladiri sau a unor chipuri.

Si pentru ca eu am simtit atingerea ca o amenintare a lamei a acelei ghilotine a sufletului, pot sa scriu fara teama:

Aici, in virtual, se poate iubi foarte frumos Sufletul.

nu îmi place ceea ce fac acum, dar…

.. ei, acum, cu tot respectul deosebit pe care il am fata de Majestatea Sa si fata de institutia monarhica, cred ca inteleg mai bine de ce intr-o emisiune televizata moderatorul ii atragea atentia Principelui Radu cand acesta facea referire la Rege, numindu-l chiar asa, Regele, ca este normal sa i se spuna Majestatea Sa…
cu respect si fata de Dvs, chiar daca nici de data aceasta nu veti binevoi a-mi accepta comentariul; nu sper intr-un eventual raspuns.

acesta era sau, mai corect, se voia, s-ar fi vrut a fi un comentariu la o postare pe un blog pe care eu il vizitez frecvent, fara a lasa vreun comentariu… doar ieri si astazi am incercat sa imi exprim si eu parerea acolo, dar fara succes; postarea respectiva este :‘MESAJUL REGELUI MIHAI REFERITOR LA PRINCIPELE RADU
By Roxana Iordache’

desigur, fiecare este liber sa accepte comentariile pe care le doreste, mai ales atunci cand sistemul te ajuta prin sau cu spam-uri;
OK! de acum, parerile despre evenimentele politice si sociale mi le voi exprima doar pe blogul meu !
a citi altele sau pe ale altora…

nu imi sta in fire -oricat de orgolioasa as fi!- sa jignesc sau sa supar cu buna stiinta pe cineva; se intampla, insa, sa dezamagesc, fara sa vreau…
cu scuzele de rigoare si cu respectul fata de toti, voi reveni cand mi se va lamuri care formulare este mai adevarata:
‘ viata transformata in blogosfera, sau blogosfera ca prelungire a vietii’

desi sunt republican convins, cred ca merita sa retinem si sa fim atenti la cuvintele Majestatii Sale:
Dar mai mult ca oricând, trebuie să ne respectăm noi înşine, acasă la noi.

În acest an greu, să dăm împreună speranţă României!

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Florian Pittis – Vanare de vant

explicaţie mult prea lungă pentru o revedere dorită şi aşteptată, dar…

pictura-persana3 Astazi, inainte de a ma conecta pe blog, pentru a Va saluta si pentru a Va raspunde, multumindu-Va frumos, m-am uitat repede peste cateva postari de ale mele mai vechi si am revazut ceea ce stiam: ca am restante si promisiuni neindeplinite; imi propusesem sa scriu despre Bine si Rau, despre Intelepciune si despre Prostie, despre conditia Artistului si despre Kitsch, despre Sinceritate si deespre Singurate.
Despre aproape toate … ‘temele’… amintite au scris altii mai bine decat as fi putut sa o fac eu, iar sa incerc acum, sincer, nu ma simt in stare, pentru ca nici eu insami nu as fi multumita de ceea ce as scrie si mai ales cum as incerca sa scriu;. Unii cred ca scriu dintr-o pornire juvenila sau mondena, in cel mai bun caz, de a fi ‘in pas cu vremea’, altii spun, cu generozitate, ca as avea un stil al meu, propriu – le multumesc, dar fiecare are stilul sau de a scrie, iar al meu nu are nimic deosebit; mi se reproseaza, uneori mai direct sau mai voalat, in afara site-ului ca sunt alambicata, ca ma lungesc, ca despic lucrurile sau situatiile nepermis de mult si obositor [in treacat, fie spus, pe legitimatia me a de serviciu scrie inca ‘analist’, cu I nu cu y], ca in comentariile sau raspunsurile mele fac abuz de citate ca sa epatez [ nici gand de asa ceva, va asigur !] as putea continua, eventual cu unele nemultumiri de ale mele, cand treci, intamplator, peste niste ‘bloguri de casta’, ramai o clipa – grava indrazneala!- ceva mai mult si te incumeti sa pui o intrebare si ti se raspunde ca si cand ti s-ar da peste degete, sau printr-o superioara ignorare, situatie, pe care o inteleg, Va asigur, desi mie nu imi e proprie, pentru ca nu port guler alb, scrobit, decat la modul propriu;
Dar este Saptamana Luminata si cu toate ca eu nu pot sa o simt asa cum se cuvine, vreau sa Va trimit un gand cald si frumos celor care ati reusit sa ma cunoasteti si sa ma intelegeti mai mult sau mai putin, celor care ma incurajeaza mereu cand se simte ca am nevoie si tuturor;
Si pentru ca nu pot sa scriu altceva si veti intelege- sper- de ce, astern pe hartia virtual cele de mai jos:

eu am ales singuratatea – nu doar de buna voie- altii au ales o anume ‘profinzime’ sau, dimpotriva, un fel de ‘superficialitate’ , penttru a fugi de eventuale remuscari si reprosuri proprii; as vrea sa imi regasesc sanatatea si nu stiu unde sa o caut; as vrea sa imi traiesc adevarurile stiute dar nespuse si negandite pana la capat, dar nu mai pot, pt ca nu le mai am, in mare parte; as vrea sa simt primavara cum o simteam pana nu demult, dar prea am ramas plina de cenusa amestecata cu nisip simplu si umed, urat, ca sa mai pot crede ca o boaba de chihlimbar din spuma marii [unii cunosc legenda mai bine decat mine] ma poate ajuta sa cred din nou in dragoste; as vrea sa imi regasesc o mica parte din vise si ar fi suficient sa am o motivatie pt ziua de maine; as vrea sa pot plange doar cand ma atinge durerea altora, nu sa nu imi pot innabusi plansul sau revolta lacrimilor cand propria-mi durere nu mai poate fi controlata sau calmata;
as vrea sa nu par doar copilul mare, deloc maturizat, sau care devine ridicol prin nevoia de autoalint, si sa pot pastra in mine doar atata candoare incat sa nu devin ursuza si sa ma pot bucura de zambetul altor copii adevarati si de nevoia salvatoare de joc acelora care au reusit sa pastreze bucuria aceasta;
as vrea sa fiu cautata pentru ceea ce cred ca eu inca mai pot fi, dar nu e asa; as vrea sa rezist tentatiei de a-i mai cauta pe altii, stiind bine ca unii, care au suflet, se simt datori sa mai imi raspunda, dar nu pot rezista si din nou esecul refugiului in singuratate….; as vrea sa scriu sofisticat, ca pe vremuri, dar nu mai reusesc sa gasesc acel ritm al frazei si cu atat mai putin frumusetea ideii; as vrea ca in loc de scuze, credibile sau nu, sa simt mai multa sinceritate si deschidere, fara teama ca nu as putea intelege aspectele firesti, simple sau complicate ale vietii; as vrea sa nu pot scrie acum: RESEMNARE, condamnata la a ma resemna!

si scriu:
am obosit de atata liniste!

Voi reveni pe blog atunci cand nu voi simti nevoia sa ma intorc la cele scrise mai demult si tot mai acut valabile:

da, recunosc: sunt absurda; absurda sunt (dar nu si surda) pentru ca m-am reintors acasa, intr-o casa a mea din care mereu vrea sa plec, desi imi este draga; absurda pentru ca mai cred in reguli pe care le incalc constiincios (a se citi/ intelege cum se doreste); absurda pentru ca am nevoie si caut logica, dar iubesc paradoxul; absurda pentru ca vorbesc atunci cand mi se spune sau mi se da de inteles sa tac; absurda pentru ca vreau sa raman copilul care tanjeste dupa alint, pentru ca l-a cunoscut, vai, cand a crescut prea mare; absurda pentru ca scriu acum, tarziu, de teama intunericului, avand de fiecare data senzatia ca vars lumina in soare; absurda pentru ca uneori cred ca imensitatea apei e mai aspra decat nisipul desertului; absurda pentru ca nu cred in himere, dar ma las prea adesea adulmecata de catre ele cu o placere voluptoasa; absurda pentru ca vreau sa ma vindec prin uitare, dar cele mai dragi imi sunt amintirile, pe care le simt uneori ca un balast al memoriei; absurda ca imi place la nebunie sa privesc un camp verde cu flori albastre; absurda pentru ca tot mai astept sa vina cineva sa imi stearga lacrima in marime naturala, despre care am aflat de la Nichita ca exista ; absurda ca am fobie de pasari, dar nu ma tem de aripile lui Icar si nici de menirea lor; absurda pentru ca ma copleseste ideea sacrificiului, dar nu as putea sa ma sacrific pentru orcine sau orice; absurda pentru ca eu cred in bunatatea si frumsetea oamenilor, dar imi vine sa tip cuvintele lui Garcin, eroul lui Sartre; si ca sa nu devin pe deplin absurda, acestea mi le inghit.

Cornel Fugaru – Am ales nemărginirea

[nu dispar definitiv de pe blog si nici de site; imi ingadui doar cateva zile de pauza si ceva mai mult decat atat….; voi vizita zilnic blogurile cu care m-am obisnuit, imi voi permite, poate si un comentariu scurt….:) ]
P. S. …. Aghiutza, dupa ce te mai linstesti si scapi de probleme, poate o ‘contra’ , o provocare de a ta , ma va determina sa revin mai repede (glunmesc, desigur )

ne revedem după Sărbători mai veseli şi mai buni

Mîine seară e joi; urcăm cu gîndul pe Dealul măslinilor, stăm la masa aceea lungă a unei cine de taină, iar paşii ne duc la Biserică pentru Denii.
Vineri, în urma unei Judecăţi nedrepte, ale cărei reguli nu s-au schimbat prea mult nici pînă în aceste vremuri, be ridicam Crucea şi o purtăm fiecare cum poate. Si putem, cel puţin în gînd !!! . Tot pe jos ajungem la Biserică, unde, anul acesta noi, românii trecem pe sub masa acoperită cu flori mai îndureraţi şi mai împovăraţi. Şi cum încă mai ştim ca cel puţin o dată pe an să aşteptăm în smerenie şi bună-cuviinţă, ne rostuim în tăcere pînă in acea Noapte dintre nopti, cînd Poarta se va deschide, Lumina se va aprinde, pentru a putea să luăm fiecare lumină din lumină si să rostim cu bucurie şi sufletul împăcat şi curat ’ Hristos a înviat !’

Salvador Dali - "Crucificare" (Corpus Hypercubus) - pictura realizata in anul 1954

Să Vă bucuraţi de Lumina adevărată a Sărbătorii !

Goran Bregović, de Paşte, în România

L-am auzit pentru prima oară la o emisiune matinală, prin anii ’90 – era acel Matinal pentru care se intîtrzia de la şcoală sau de la serviciu. O bună cunostiinţă a mea, care prezenta alternativ cu Paul Grigoriu acea emisiune, a pus, cred, timp de două săptămîni melodii compuse si cîntate de Goran Bregović. Mai întîi mi-a ‘stîrnit’ curiozitatea, apoi, a început să îmi placă tot mai mult, pînă a devenit pentru cîtva timp o obsesie.
Am avut şansa să văd unul dintre primele sale concerte ţinute la Bucureşti, cînd Sala Palatului era în delir; de atunci l-am ‚urmărit’ mereu, cu interes şi cu o plăcere constantă, neputînd înţelege vreodată cum drama unui război poate distruge o prietenie si nu doar o colaborare frumoasă şi plină de satisfacţii cum a fost a sa cu E Kusturika.
Anul acesta el este darul iepuraşului pentru noi toţi, cei care îl indrăgim.

fără titlu

Astazi ar trebui sa nu scriu nimic. Si poate intreaga saptamana.
Este o saptamana cu diferite semnificatii: pentru unii e Saptamana Luminata, in timp ce pentru altii este Saptamana Patimilor, iar pentru cei care sunt de alta religie, dar cred in Divinitate, orice nume sau forma ar avea aceasta, fiecare zi si saptamana are/au o semnificatie aparte.
Eu as fi vrut, da, folosesc optativul la timpul trecut!, as fi vrut, asadar, sa fim mai putin ingrijorati de ziua de maine, sa alergam mai putin prin piete si magazine si sa cautam mai mult linistea unei biserici;
As fi vrut sa fim cu totii mai sinceri, cel putin noi, oamenii simpli, cu cei care pretind ca au menirea de a conduce destinul tarii, este mai greu, as fi vrut sa nu se mai joace nimeni cu sufletele noastre si nici cu durerea altora, as fi vrut sa … as fi vrut…
As fi vrut sa nu ma tem ca hartia de scris va fi atinsa de criza si as vrea sa cred ca virtualul nu va suferi din aceasta cauza; mi se va aminti de taxe, facturi, hackeri si despre altele…
As vrea sa nu ma tem pentru ceea ce scriu aici in acest spatiu al ‘blogosferei’ si sa ii asigur pe unii ca nu scriu dintr-un sentiment de frustrare.
Dar déjà incep sa scriu din nou aberatii si nu vreau.
Astazi am regasit aceast poezie…. Si poate nu intamplator….
Serghei Esenin – Nu Regret, Nu Ma Jelesc, Nu Strig
Nu regret, nu ma jelesc, nu strig,
Toate trec ca floarea spulberata.
Vestejit de-al toamnei mele frig
Nu voi mai fi tanar niciodata.

N-ai sa mai zvacnesti ca pan-acum
Inima racita prea devreme
s-o pornesc din nou la drum
stamba luncii n-o sa ma mai cheme.

Dor de duca! Tot mai rar, mai rar,
Pui pe buze flacara pornirii
Si pierdutul prospetimii har
Cu vioiul clocot al simtirii!

In dorinti incep zgarcit sa fiu,
Te-am trait sau te-am visat doar viata?
Parca pe un cal trandafiriu
Vesel galopai de dimineata.

Toti suntem vremelnici pentru veci
Rar ning fragii frunzele desarte…
Binecuvantat sa fie deci
Ca traiesc si ca ma duc spre moarte.

explicaţii necesare, cred, … iar apoi, revenire la scrierea obişnuită

Scriu in primul rand din placere, dar si din nevoia de a scrie. Nu cred ca am talent, insa nici nu cred ca scriu prost. Incerc sa respect cuvantul scris si putrea sa de a schimba situatii si constiinte. Nu agreez limbajul dur sau cel frust, dar nici nu le condamn pana la a dori a fi desfiintate. Am mai scris ca nu imi ‘scot sufletul pe taraba’ si ca nu imi voi mai expune trairile in mod direct, lezand, fara sa vreau, alte personae. Nu stiu sa scriu versuri, de fiecare data cand postez sau reproduc scrisul cuiva, am grija sa precizez sursa; se mai intampla sa ma joc si eu in cuvinte, sa scriu rime stangage; nu promit ca nu o voi mai face – adica sa scriu despre mine insami – dar o voi face cu masura si bun simt, cel putin asa vreau.
Celor care trec intamplator sau nu, peste sau se vor opri pe blogul meu, vor spune, desigur ca este un amalgam, ca este greu de definit sau de inteles ceva, cu atat mai putin ceeea ce vreau: sunt aici si incercari de a scrie despre lucruri si teme serioase, dar si prea multa poezie si muzica, alaturi de impresii personale despre ceea ce se intampla in lumea in care traiesc. Dar viata, oare, cum e?
Si menirea unui blog care este ?

Eu atat stiu in mod sigur si foarte sincer: ca ma simt bine comunicand cu oamenii de aici si carora le multumesc cu respect si recunostiinta.
–––-
Asadar, revin si incerc sa scriu din nou, marturisind ca in acele zile textele vor aveea o tenta mai personala, chiar daca se va simti mai mult sau mai putin…
umbre si...
Întrebare
de Radu Gyr
Adanca-i noaptea, orele profunde…
Gemand, spre raftul cartilor mă-ndrum
si-ntreb în soapta fiece volum:
-Tu esti? Si cartea fuge si se-ascunde.
Plangand, intreb portretul ei acum:
-Tu esti? Si nici iubita nu-mi raspunde.
Imi umplu cupa-n vin să mă scufunde,
intreb: -Tu esti? Si cupa piere-n fum.
Si-ntreb si spada mea: -Tu esti? Si tace.
Si, cum mă prabusesc în jilt, infrant,
din zid o umbra alba se desface…
Mă-ntorc spre ea cu sange în cuvant
si-n ochii lui Iisus e numai pace.
Intreb: -Tu esti? Si umbra spune: -Sant.

Vangelis – Alpha