Condeiul Amfiteatrului în fotoliul de europarlamentar ?!

Ani la rînd, cînd deschideam Viaţa Studenţească sau Amfiteatru, căutam articolele scrise de către cel care semna Traian Răzvan Ungureanu. Nu îmi mai amintesc exact care zi din săptămînă era, dar ştiu că riscam să îmi dau programul peste cap ca să pot asculta la radio, la Ora studentului [sper sa nu greşesc prea tare numele emisiunii], o voce care, nu doar prin timbrul aparte, dar mai ales prin fraza şi mesajul subtil transmis, de o subtilitate rafinată, care faceau notă discordantă în corul aliniaţilor de atunci. Într-o săptamînă şi apoi pentru multe, foarte multe care au urmat, nu am mai auzit acea voce decît la posturi din alte tări, devenise o voce a diasporei. Cînd s-a reîntors în ţară, am reînceput să îl caut prin ziare, reviste, să îl urmăresc la televizor, sau să îl ascult la radio pentru cîtva timp cu plăcerea de odinioară.
În urmă cu vreo patru ani am crezut că este altcineva care semnează sub acelaşi nume articole ce rivalizau cu eventual cîştig cert, dacă aşa ceva există, cu cele dinainte de 1989 scrise ca omagiu, ode, imnuri,etc, la adresa conducătorului iubit.
Desigur, fiecare are opţiunea sa politică, afinităţile şi simpatiile sale, nu i le împartăşesc, dar, cum nu pot să le înţeleg adesea, prefer să nu îi mai citesc articolele. – Prea mult moloz şi praf am văzut şi am simţit în aceşti douăzeci de ani, de la prăbuşirea unor socluri ridicate personal.

Dacă ar fi candidat ca independet, cred că mi-aş fi dorit ca Traian Răzvan Ungureanu să ajungă europarlamentar.