Scurt, pe scurt

după o pauză mai mult  sau mai puțin lungă ori scurtă  ( dar de un ”fel” pe care nu l-aș dori nimănui)

trebuie ( oare? și de ce mă rog?!?…) doar pentru că am lăsat postarea de mai jos…. deschisă, cum s-ar spune, ar trebui,

așadar, să fac încerc să mișc nițel sedinentele impresiilor lăsate de MECEFF 2012

therefore,

shortened, no limited

despre  descoperirea farmecului (re)povestirii tradiției, a postmodernismului, carevasăzică, a (re)descoperirii de/și prin mituri, simboluri   a unui spațiu fabulos, niciodată posibil de cuprins de către mine înde-ajuns, am încercat ceva-ceva într-o postare puțin mai mai jos, în  7  septembrie, cînd urma impactului meu cu filmul lui Serghei Paradjanov era ”proaspăt”și puternic; despre o întilnire  cu tradiția    mai apropiată de reperele noastre și tocmai de aceea necesară, pe care eu, personal, o apropii mai mult tot de postmodernism decît de  expresionism,  despre Shadows of Forgotten Ancestors ,  pe scurt, doar atît pot, aici: trebuie văzut și revăzut;

să ”scurtez” cele două momente poloneze? despre un fel sau un altfel  de teamă de cădere în sine dar și dincolo de sine, într-o situațiie cînd  relațiile de familie se redimensionează, schimbîndu-le sau determinîndu-le pe celelalte, pe cele cu cei din jur, dar și pe cele cu lumea, în general,  vorbesc  cadrele, secvențele mai scurte sau mai lungi, schimbul de replici puține și  privirile care se caută îndelung sau pe furiș una pe cealaltă,  totul, de la început, pînă la genericul de final, purtînd amprenta aceea ușor de recunoscut de către cei împătimiți de filmul polonez; despre Rosa,   cea pe drept cîștigătoare, (și) aici, la MECEFF, ce-aș mai putea scrie eu? poate doar o replică : ”atunci când știi cã viitorul nu o sã fie la fel …  încerci sã cîștigi trecutul…”

scurt trec peste o dezamăgire – Mortul neîngropat– (nu am regăsit-o pe Marta Meszaros, cea pe care o știam), așa cum, în altă dup-amiază,   luînd-o pe scurtătura uneia dintre aleele  centrale, am reușit să văd nu chiar de la început, un film mai mult decît incitant, regizat de Pater Sparrow, 1 , o interesantă ”abordare” sau citire a nuvelei lui Stanislaw Lem, ”one human minute”, un film care mă recheamă să-l revăd fie și doar pentru  coloană sonoră;

despre celelalte văzute sau despre regretul de a nu fi reușit mai ales din cauza programării nu întotdeauna (sau mai deloc) făcute pentru a întreține curiozitatea pentru nou deopotrivă cu admirația pentru valoarea consacrată, pe scurt: este bine și greu, totodată, să ai de unde alege

despre nedumerirea mea asupra …denumirii… uneia dintre secțiuni, cu toate că în ”subsidiar”  (  🙂  ) am înțeles-o,  despre unele aspecte sau dezbateri care ar fi meritat un caadru mai puțin privat sau ”privilegiat”, shortly – no comment

despre filmul desemnat a fi prefeeratul publicului,  Pianul, scris și regizat de Jane Campion tot scurt – mi-ar place să cred că așa a fost, chiar dacă este  un film doar în mică parte european

despre  cele cinci zxile și cinci seri ale MECEFF-ului 2012 sau oferite de către organizatori, sponsori, ș.a.m.d. celor care s-au bucurat de ele, tot scurt:

este bine că au fost și va fi și mai bine, dacă vor fi și pe mai departe

și asta a fost cam tot, pe scurt

un zîmbet scurt (nu pe 16 mm…) pentru provocarea lui Călin la P:A:– prietenii știu mereu de ce ai nevoie; mulțumesc!