un titlu provizoriu (De vorbă cu blogul meu )

           Salut! Vreau să îți spun că mă doare mîna și că nu am timp pentru tine, deocamdată; din nou?! Cine crezi că te mai crede? ; tu, binețnțeles, cine să mă înțeleagă mai bine? Doar tu ești blogul meu; ahaa și-ai început să vorbești ‚la vedere’ cu mine, după cum ai observat pe la alții ? dar să știi că nu-i frumos, parcă voiai pînă acum să nu prea semeni cu alții?; vezi că printr-o singură comandă dispărem amîndoi!; chiar îți  închipui că te mai crede cineva? și pune semnele de dialog; nu le pun, pentru că și așa ai luat cam mult în lungime și noi tot ne înțelegem… deocamdată…; hmm.. lungime, dar nu și în greutate, sau nu ai observat că în ultimele săptămîni am devenit tot mai subțiat, nu ”finuț” ? ;  îți repet mă doare mîna, am de făcut multe altele, mai cu folos pentru că trebuie să plătesc facturile  care sunt atît grele, încît ronii de pe ele s-au transfornat în miile de grame de care te plîngi tu;  cu ce sunt eu vinovat eu că tu nu ai vrut sau nu te-ai priceput să mă faci, să mă creezi, na! – ca să te crezi importantă 😛 – astfel încît să te ajut și eu cu cîțiva cenți, măcar ? ; nu sunt importantă, nu mă cred, nu mai sunt sigură la ce mă pricep sau nu, dar știu că nu am suficient timp, mă doare mîna și nu numai mîna, iar la tine ajung mereu ca să mă simt ceva mai bine, știi doar…; da, poate așa este, dar chiar acum mă părăsești pentru două-trei zile, cînd vine și se simte  deja primăvara?; ce să fac? – așa  s-a nimerit și oricum, eu nu mai aștept să primesc mărțișoare, sau florile mele preferate; dar se poărtă acum cele  trimise pe net, prin e-mail,  ne mai adaptăm și noi, e criză, lumea nu are bani pt Fondul Plastic și cele dăruite cu prietenie și cu drag sunt mai valoroase…;  la tine, aici, este scris un proverb arab legat de trandafiri, întilnit la Brel, cît despre frezii, maui bine taci…;  hai recunoaște  că ești și ocupată și bolnavă puțin și curioasă de ciudățeniile din politică și mai vrei să continui? ; nu, pentru că într-adevăr mă doare mîna și mă grăbesc la treburile amînate, iar postarea sta se cam  lungește, iar eu voiam să o acopăr pe cea de dinainte, cu aiureala aia în care nu cred, păcat de comm-urile lăsate, care chiar m-au surprins plăcut, toate; ok! dar dacă tot nu mai scrii și nu mai vorbești cu mine cîteva zile pînă îti mai rezolvi problemele,  lasă și tu ceva aici, pentru cei cîțiva care trec pe aici, fie și să îți lase un semn de salut În dashboard sau pe  traffic feed, așa cred că ar fi   frumos; te rog să mă crezi că nu am nimic acum, nici în minte, nici pe lînga calculator: cum ? atunci ce te lauzi că îți place poezia, că te uitai la filme și mergeai la teatru, ca să nu mai pomenesc de cărțile necitite care se adună ? ; nu, pentru că nu am nici timp și nici dispoziție acum;  biiiiiiiiiiiiineeeeeeeee, să fie cum spui, dar pînă cînd vei avea și dispoziție și timp și timp pt mine, poate vei găsi un  colț, un capăt, o urmă ceva pentru a putea găsi cît de cît , cum se spune, de doi bani speranță și te întreb ceva: ce faci pe 29 februarie ? ; anul acesta nu este an bisect; dar Gala Oscarului tot este 🙂 ;   iată un posibil mărțișor pentru mine și mi-am amintit că am niște  fotografii mai puțin cunoscute.

                                                     fotografii de la Gala Premiilor OSCAR,  29 februarie 1940

                                                                       

să primeaască fiecare mărțișorul și floarea pe care și le doresc !    🙂

 pe curînd, la bună citire, asta pot mai ușor  🙂